Asculta acest articolLipsa comentatorilor de politică externă avizați este o consecință firească a lipsei de interes din partea opiniei publice față de problemele globale. Paradoxal este faptul că numărul mare al românilor care lucrează în străinătate nu-i determină pe românii rămași acasă să fie mai interesați de politica externă a guvernului. Mass media, oglindă a opiniei publice, nu acordă nici ea spații largi evenimentelor din alte țări.
În ciuda câștigării dreptului la libera circulație, trăim izolați, sau mai exact, avem o mentalitate concentraționară.
Așa se explică lipsa de dezbateri publice în preajma summitului de la București la care vor fi prezenți o sumedenie de șefi de guverne. Invitat special este primul ministru chinez. Este un eveniment care ar putea schimba fundamental politicile economice ale României pe termen mediu și lung. China, unul dintre cei mai mari investitori din lume, este un colac de salvare pentru multe economii aflate în dificultate.
Germania nu a ezitat în perioada crizei să deruleze afaceri de mii de miliarde cu China. În România, începând cu Adrian Năstase, fiecare guvern a încercat să se apropie de colosul din orient. A existat o anumită teamă, fie de ce va zice Uniunea Europeană, fie din jena de a colabora cu o țară comunistă. Cert este că Victor Ponta este singurul care a reușit să treacă peste aceste bariere.
Dar nu se știe cu ce preț. Europei nu-i convine intrarea masivă a capitalului chinez în țările emergente. Marile puteri europene nu investesc în România, însă nu le convine nici să intre China în zona lor de influență. Se pare că Guvernul român ar fi fost deja avertizat în acest sens. Victor Ponta riscă apropiindu-se de China să cadă în dizgrația liderilor UE. În același timp, România are nevoie de o infuzie de capital, are nevoie de investiții ori de unde ar veni. China nu mai este țara comunistă de acum un sfert de secol.
Dezvoltarea economică fără precedent a făcut din țara cu două sisteme, una dintre marile puteri ale lumii. România a profitat prea puțin în comparație cu alte țări de relațiile sale tradiționale cu țara cu cel mai mare ritm de dezvoltare. Este timpul să o facă. Nu putem renunța la infinit la pragmatism, ba de dragul ecologiștilor. Nu exploatăm aurul pentru că ne temem de poluare. Nu extragem gaze de șist pentru că protejăm pânza freatică. Nu facem afaceri cu Rusia și China pentru că sunt comuniste. În același timp, pe măsură ce suntem tot mai democratici, devenim colonia marilor puteri economice europene și transatlantice.
Opinia publică, la fel ca partidele politice, nu au nici un apetit pentru politica externă. Președintele, guvernul, ministerul de externe, ambasadele, consulatele, fac ce vor fără să fie trași la răspundere. Nimeni nu-l huiduie pe Traian Băsescu sau pe Victor Ponta pentru o politică externă greșită. Scutul de la Devesel costă milioane de dolari statul român, dar a protestat cineva? Pe nimeni nu interesează politica externă decât în măsura în care la mijloc este un scandal.
Partidele politice nu au un departament special sau dacă au este ceva formal. Europarlamentarii români nu se bucură de notorietate, în vreme ce ei nu se străduiesc să informeze în mod constant publicul despre problemele pe care le dezbate Parlamentul European. Dar oare dacă ar încerca să informeze publicul român ar fi ascultați? Opinia publică s-a manelizat până dincolo de avarie. Procesul nepăsării este ireversibil.
