Image 1
Image 2

Cu “zoon politikon” se poate câștiga o bătălie, nu un război

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rănit încă din prima rundă a confruntărilor cu strada,  pentru moment animalul politic a fost îngenunchiat. Dar nu învins. Oamenii politici nu ajung atât de departe încât să renască din propria cenușă, dar se reinventează. Într-un fel sau altul, cei ce la un moment dat par să fie eliminați, reapar în viața publică. Așadar, să nu ne facem iluzii că drept urmare a manifestațiilor de stradă, clasa politică se va curăța, sau, cum se spune, se va reseta.

Strada, un generic și pe placul președintelui, are un rol strict delimitat în timp. Apare când nu te aștepți și dispare ca și când n-ar fi existat niciodată. Întrebarea este: a apărut acest fenomen într-un moment de răscruce sau s-a datorat în totalitate tragicului eveniment de la clubul Colectiv? Poate că ar fi fost de ajuns și moartea polițistului căzut la datorie într-o groapă din asfalt pentru ca lumea să iasă în stradă. Nu ar fi avut încărcătura emoțională ca moartea îngrozitoare a 32 de tineri, dar în timp efectul ar fi fost același, căderea guvernului Ponta.

Când din ce în ce mai des se aude: “Așa nu se mai poate” înseamnă că paharul nemulțumirilor este plin și urmează să se reverse. PSD, personal Victor Ponta, majoritatea liderilor politici, nu au înțeles că societatea românească trecea prin asemenea moment. Nici nu ai cum să le explici. Politicienii, clasa politică în general, trăiește în altă lume.

Cum să înțeleagă ei niște țânci de 15-16 ani care ies în stradă și scandează că vor libertate și dreptate? Nu-i pot înțelege nici pe tinerii ceva mai în vârstă, dintre care majoritatea nu s-au prezentat niciodată la vot, atunci când îi aud că strigă că vor schimbarea. Le-a lipsit acestor tineri libertatea? Tinerii cer și dreptate. Pentru cine? Ce să facă cu ea? După politicieni, dreptatea o împarte  numai DNA. Și parțial, parlamentarii care se opun cererilor de reținere și arestare preventivă.

Adevărul este că vocea străzii nu urmează aceeași logică, nici măcar formală, după care se conduce clasa politică. Președintele Iohannis lasă împresia că el înțelege strada. Este și motivul pentru care a anunțat că după consultările cu partidele politice va avea o discuție și cu ceea ce numim acum Strada. Din păcate, Strada băgată la Cotroceni va fi precum casa care a fugit pe ușă.

Nu va fi decât un surogat al nemulțumirilor. Ne place sau nu, problemele unei țări nu pot fi rezolvate decât prin luarea unor măsuri politice de instituțiile numite partide. Cu siguranță se vor găsi niște cetățeni care vor înființa Partidul Strada. În final nu va fi altceva decât un alt partid, ca oricare altul.

Un medic spunea că cei ce vor supraviețui vor avea alt chip la ieșirea din spital. La fel și România va avea alt chip, după acest tragic eveniment. Unul mai urât, mai schilodit. Pe cât de sincere, de naive și utopice sunt cererile celor ce ies cu elan în stradă, pe atât de imposbil de pus în practică este schimbarea la față a României. Suntem un popor minunat care am reușit să ne facem o țară urâtă. Care, de acum înainte, va mirosi și a burete ars, a piele arsă.

Fostul premier Victor Ponta, fostul ministru Gabriel Oprea, primarul Piedone, la fel ca predecesorii lor, de la Traian Băsescu la Emil Boc sau Elena Udrea, ca să nominalizăm doar simbolurile fostei puteri, nu și-au pierdut și nu-și vor pierde chipul odată cu pierderea puterii. Nici măcar la figurat, ei nu acceptă să treacă prin foc.

Și asta este una dintre diferențele dintre cei din stradă și cei împotriva cărora strigă strada. Și încă ceva: strada poate câștiga orice bătălie, dar nu poate câștiga războiul. De aceea, politicienii abili se înarmează cu răbdare și fac un pas în spate încă de la prima confruntare cu poporul.

Fără să se recunoască în mod explicit, democrația modernă acceptă revolta ca o manifestare firească a nevoii de libertate. Președintele Iohannis a îmbrățișat această opinie.

Dar nu este singurul. Liviu Dragnea pare să fi fost și el de aceeași părere când a decis că guvernul Ponta trebuie să demisioneze. Câtă vreme se vor mai găsi încă vreo doi-trei politicieni care să gândească la fel, speranța de schimbare nu este total pierdută.

Editorial Informatia Zilei

Fenomenul Cîrstoiu

Cazul candidatului comun la Primăria Generală a Capitalei dă măsura incapacității organizatorice a cuplului Ciucă-Ciolacu.