Image 1
Image 2

Cu spatele înainte, spre viitor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul președinte nu va fi trimis în judecată în dosarul în care Gabriela Firea îl acuza că a amenințat-o că s-ar putea să nu-i mai vină soțul acasă. Ințial se anunțase că va fi trimis în judecată. De aici se nasc o serie de speculații. Lucrurile păreau clare, cam toată lumea înclina să creadă că a fost vorba, într-adevăr, despre o amenințare. Cum și de ce s-au întors  lucrurile? Să pornim de la chiar afirmația cu pricina.

În stilul său caracteristic, ironic, sarcastic, dar și cu o doză de răutate, Traian Băsescu spunea cam așa: decât să tot vorbească, doamna Firea ar trebui să se gândească bine că într-o zi s-ar putea să constate că nu i se mai întoarce soțul acasă. Partea vătămată a interpretat declarația în sensul că dacă mai vorbește soțul său va fi ucis și aruncat undeva să nu-l mai găsească nimeni. Sensul dat de fostul marinar Băsescu, era în sens marinăresc, mai cu seamă că și soțul doamnei Firea este tot un fost marinar, Băsescu făcea o simplă trimitere la obiceiul marinarilor de a se încurca prin porturi cu anumite femei. Atât și nimic mai mult. De aici până la trimiterea în judecată a unui fost președinte este cale lungă. Și așa România a devenit țara demnitarilor anchetați sau trimiși în judecată. La o simplă socoteală depășim Turcia lui Erdogan, în condițiile în care a avut loc un puci militar.

La aproape doi ani de la alegerea unui nou președinte, ar fi cazul să mai fie lăsat în pace și Traian Băsescu. Atenția care i se acordă este nefirească și profund păguboasă. Un anumit trust de presă are un interes special față de el și menține subiectul în actualitate. Altele ar trebui să fie temele de dezbatere. În primul rând are de pierdut președintele în exercițiu. În loc să ne concentrăm pe ideile sale, prezentate laconic, ne uităm în fiecare zi la ce a făcut și ce n-a făcut fostul președinte, fostul prim ministru, foștii miniștri, foști primari, foști lideri politici. Înaintăm în istorie în marșarier, cu spatele sau cu fundul înainte. Să revenim la strategia propusă de Vasile Dîncu. A fost în centrul atenției o singură zi. Același vicepremier anunță că s-au accesat zero euro din fondurile europene. Pe cine interesează atâta vreme cât avem știrea că Traian Băsescu nu va fi trimis în judecată.

Se apropie campania electorală. Până în acest moment ar fi trebuit ca partidele să schițeze o minimă strategie. Disputele interne le consumă toată energia. La PNL desemnarea unui președinte unic a aprins spiritele. Fuziunea nu a fost bine sudată, crapă din loc în loc, când într-un județ când în altul. PSD are probleme la vârf. Ruptura dintre Dragnea și Ponta  nu va mai putea fi ascunsă multă vreme. Filialele se aliniază în funcție de simpatii, oamenii lui Ponta de o parte, cei ai lui Dragnea de alta. Se practică și la partide mersul spre viitor cu fața spre trecut. Au trecut luni, dacă nu și ani de când dinspre partide nu a venit nicio idee dacă nu genială, măcar inteligentă. Germenii unei strategii parcă apar în grădina actualului guvern. Dacă ar fi luat în serios, probabil că guvernul acesta de tehnocrați ar da mai mult randament.

Că nu suntem în stare să facem niciun lucru ca lumea este și legea votului prin corespondență. A fost votată de toate partidele parlamentare și pe măsură ce se apropie alegerile se vede că nu este bună de nimic. S-au înscris în registrul electoral abia 3.600 de persoane din milioanele de români aflați în străinătate. Legea se repune în dezbatere publică. De parcă “opinia publică“ este un hipercreier care poate da soluții doar pentru că, vorba aia, poporul nu greșește niciodată. Chestia este că și “opinia publică“ merge spre viitor cu spatele înainte. Dar înainte de a rezolva aceste probleme, desigur, important este să i se dea satisfacție doamnei Firea, ajunsă primar general al Capitalei. Dacă va sta prea mult prin primărie, probabil că soțul ei își va lua tălpășița, năravurile de marinar nedispărând niciodată.

Campania electorală coboară în stradă

Suceava lui Gheorghe Flutur pare să fie prima redută pe care vrea s-o cucerească AUR. George Simion și-a adunat armata și începe asaltul împotriva președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, un lider marcant al PNL.

Sigla Informatia Zilei

Sub paravanul războiului

Asculta acest articol Întâi a fost pandemie. Nu se poate face nimic pentru că este pandemie. Apoi a venit războiul.