Image 1
Image 2

Cu muzică este mai mare sporul în greutate la porci

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Porcii, când se stresează, mănâncă şi nu se îngraşă. Iată de ce, la o fermă iniţiată dintr-un grant oferit de UE prin intermediul PNUD, uneori răsună muzică, animalele se joacă şi au tot timpul acces la hrană şi apă.A pornit afacerea cu 120 de porci şi a ajuns acum la o fermă cu 1.500 de capete.

“Nu e încă totul european aici, dar spre asta mergem”, a spus un muncitor de la ferma lui Vitali Radulov. Originar din Parcani, Vitali şi-a înfiinţat gospodăria în satul Speia din stânga Nistrului. De fapt, pe un deal de lângă sat, în clădirea părăsită a unei ferme vechi. Construcţia arată tot aşa ca acum 30 de ani, numai gardul este nou. Vitali spune că l-a ridicat ca să ţină departe câinii vagabonzi care ar putea aduce tot felul de boli. Mai ales acum, când bântuie pesta porcină africană.

De la poartă nu-ţi dai seama că acolo cresc porci – nu se aude gălăgie şi nu se simte mirosul la care te-ai aştepta să-ţi strâmbe nasul. Porcii de la Speia se îngraşă în ajun.
E importantă compoziţia furajului, dar şi cât e de mărunt. Dacă e prea mare, va afecta digestia animalelor; dacă e prea fin, porcii se îneacă şi tuşesc. Vitali a descoperit că astea, pe lângă temperatura nepotrivită, lipsa mâncării şi a apei, sunt factori de stres pentru porci.

Din când în când, chiar le porneşte muzică sau le organizează jocuri. A inventat un fel de fotbal pentru animalele hiperactive. Ca să nu se ia la harţă cu cele din jur, le aruncă sticle din plastic umplute cu pietricele pe care porcii le aruncă dintr-o parte în alta cu râturile, până obosesc şi se liniştesc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with