





Csilla Hegedus a fost numită secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, marţi, în Monitorul Oficial.
Potrivit UDMR, Hegedüs Csilla a fost secretar de stat responsabil pentru patrimoniul cultural, iar în 2014 a fost pentru scurt timp ministru al culturii şi viceprim-ministru. Din 2011 este vicepreşedinte executiv al UDMR responsabil pentru cultură, şi purtător de cuvânt al Uniunii din 2019.
„Din 2001, coordonează revitalizarea Castelului Bánffy din Bonţida şi este organizator de programe educaţionale şi culturale. A coordonat implementarea a peste zece proiecte finanţate de Comisia Europeană, având parteneri din numeroase state ale UE.
În 2008, programul de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, organizat din 2001 la Castelul Bánffy a câştigat Marele Premiu Europa Nostra. Din 2012 până în prezent, este membru al juriului Marca patrimoniului european din Bruxelles. Din martie 2020, este cercetător la Institutul de Cercetare în Strategii Europene de la Budapesta.” precizează UDMR.