Asculta acest articolÎnsăși utilizarea cu obstinație a cuvântului “criză“ demonstrează că suntem într-o fază avansată de derută națională. Atâta vreme cât există o majoritate confortabilă care susține guvernul actual nu se poate vorbi despre o criză politică. Dar există și altfel de crize, mult mai nocive. Peste una dintre ele, cea economică, s-ar părea că am trecut. Nu de tot. Mai suntem în convalescență. Poate că suntem într-o criză de legitimare a guvernului.
După înfrângerea în alegerile prezidențiale, opoziția a susținut teza că guvernul PSD nu mai reprezintă voința poporului din moment ce a pierdut la un scor atât de mare competiția prezidențială. Lucrurile nu stau tocmai așa. Nu PSD a pierdut, ci candidatul. Așadar, plecarea lui Victor Ponta ar aduce un plus de legitimare a guvernului.
Dacă admitem că traversăm o criză, mai degrabă s-ar potrivi termenul de criză de raționaliate, termen folosit în literatura de specialitate. Ea se referă la diluarea deciziei administrative prin apariția unor interese personale dincolo de cele publice, dar și prin înființarea unor structuri administrative ce conduc la distrugerea sistemului. La noi se pot traduce aceste elemente prin corupția factorilor de decizie din administrația centrală și locală și prin existența unui aparat administrativ supranumeric. Costul cu funcționarii de stat se ridică la șase miliarde de euro pe an. Avem cea mai scumpă birocrație din Uniunea Europeană. :i dacă am vrea, nu am putea ieși din criza de raționalitate, survenită imediat după ieșirea din criza economică.
În cei 25 de ani de democrație și economie de piață am reușit să ne facem o țară nefuncțională, în care cuvântul de ordine nu poate fi altul decât harababură și, evident, corupție. Problemele majore pe care le are România de azi nu sunt atât în zona pieței libere, a economiei, cât în zona politică și administrativă. S-au creat instituții care sufocă sistemul. Dacă ne uităm mai cu atenție în dosarele DNA se poate ușor observa că una dintre cele mai corupte instituții sunt consiliile județene, urmate imediat de primării. Deci aici se impune o reformă. Cele două insti tuții sunt interfețele politicii. Lor li se adaugă parlamentul și abia pe urmă guvernul. Dar corupția nu ar fi posibilă la nivele superioare fără aportul nemijlocit al instituțiilor de la baza societății, respectiv consilii județene și primării. Aceste instituții nu mai pot produce performanțe administrative decât cu totul accidental. Grav este că ele sunt legitimate prin alegeri directe. Marea problemă a României de azi ține de calitatea aleșilor. Sistemul a produs pe bandă rulantă aleși incapabili, corupți sau incoruptibili. Sistemul politic românesc și-a atins limitele negative producând mai multă corupție decât prosperitate.
Îl vedem pe președintele Iohannis, el însuși un produs al sistemului politic și administrativ, încercând să facă din România țara lucrului bine făcut. Îl vedem încercând să forțeze demisia unui prim ministru care se află într-o evidentă criză de legitimare. Nu are instrumentele necesare. Constituția în vigoare parcă a fost făcută intenționat în favoarea unui sistem care produce corupție, dezordine, un sistem care mai degrabă face o unificare a corupției decât o separație a puterilor. Prin Strategia de securitate prezentată în fața parlamentului, și votată ieri, s-ar părea că președintele Iohannis mai face o încercare de a intra mai adânc în miezul problemelor. Pe lângă securitatea de ordin militar, practic a prins toate domeniile, economie, sănătate, educație, cultură. Cât de rațională este această strategie și ce consecințe va avea, vom vedea după adoptarea ei.
