Image 1
Image 2

Cristina Gloria Oprișa deschide luni o expoziție personală aniversară

”Cer gând ochiului”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
”Cer gând ochiului”
”Cer gând ochiului”

Binecunoscuta pictoriţă și profesoară sătmăreană Cristina Gloria Oprişa va deschide luni, 20 mai, la ora 17, la Galeria UAPR din Piața 25 Octombrie, o expoziţie personală menită să celebreze împlinirea vârstei de 65 de ani și să aducă în fața iubitorilor de artă o selecție de lucrări dintr-o activitate creatoare foarte intensă.

Expoziția intitulată ”Cer gând ochiului” (acronim CGO, inițialele artistei) încununează o serie lungă începută cu expoziții personale la Alba Iulia și București și continuată cu o ediție-record a ”Micului Prinț” și cu prezența elevilor săi din Cercul ”Coloria” în programul Nopții Muzeelor, după ce aceștia s-au ocupat, cu drag și talent, de pictura bisericii ”Bunavestire”.

Noua ofrandă artistică vine la ceva mai mult de un an de la expoziția personală ”Țâpurituri cromatice” de la Muzeul sătmărean de Artă. Anul trecut Cristina Gloria Oprișa a contribuit cu lucrări la 23 de evenimente expoziționale la Satu Mare, Bistrița, Brăila, Bacău, Chișinău, București, Aiud, Timișoara, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgoviște, Buzău, Oradea, Brașov și a organizat două tabere de creație (la Vetiș și în orașul ei natal, Abrud).

Așadar, artista sătmăreană  lansează o invitație prietenilor și iubitorilor de artă la o sărbătoare umană și artistică deopotrivă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with