Image 1
Image 2

Cristina Chiriac (CONAF) apreciază măsura șomajului tehnic

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cea mai importantă măsură luată de autorităţi în această perioadă a fost şomajul tehnic, pentru că mulţi antreprenori nu ar fi avut posibilitatea să susţină financiar această indemnizaţie, a declarat, joi, Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

“Marea majoritate a antreprenorilor gândesc în felul acesta, că nu aşteaptă milă sau pomană de la stat, însă în momentul în care se produce un shut-down al activităţii economice printr-o ordonanţă militară şi ţi se interzice efectiv să-ţi desfăşori activitatea, pentru că distanţarea socială salvează vieţi, în momentul acela e normal, cel puţin aşa gândesc eu, este normal ca statul român să vină cu un pachet de măsuri. Noi, mediul de afaceri, să ştiţi că l-am aşteptat. Şi cred că cea mai mare măsură pe care au luat-o în această perioadă a fost să susţină acest şomaj tehnic, pentru că existau extrem de mulţi antreprenori care nu ar fi avut posibilitatea, financiar vorbind, să susţină indemnizaţia de şomaj tehnic”, a spus Cristina Chiriac, în cadrul videoconferinţei ‘Antreprenoriat fără gen’.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS FACTURARE ELECTRONICĂ

Contribuabilii, avertizați că se apropie facturarea electronică

Contribuabilii vizaţi de obligativitatea RO e-Factura trebuie să înceapă cât mai repede să se pregătească, astfel încât să respecte termenele prevăzute de lege, consideră consultanţii Deloitte.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now