Asculta acest articolCristian Țopescu a reușit să transforme marile victorii ale sportivilor români în mari victorii ale României, fiecare victorie devenind în același timp parcă o victorie a fiecărui român. A fost ajutat și de o voce pe care, acum când nu mai este, o putem numi de aur, dar mai ales de vastele sale cunoștințe.
A fost un om informat, cu o cultură solidă. Bănuim că se pregătea pentru fiecare meci ca un școlar sânguincios, luând notițe despre echipa adversă, despre fiecare jucător în parte. Așa se face că la sfârșitul fiecărui meci de fotbal telespectatorul, în cazul unei înfrângerii, rămânea cu satisfacția că a aflat foarte multe informații despre cei care au învins echipa României. Știa ostoi gustul amar al unei înfrângerii, ceea ce era, și este în continuare, un lucru rar.
Plasat în epocă, în epoca ceaușistă, Țopescu putea fi considerat un disident, un om care a reușit să facă o breșă luminoasă în cenușiul de zi cu zi a comunismului. Tot atât de adevărat este că a avut șansa de a fi contemporan cu sportivi de excepție, cu echipa de aur a fotbalului românesc, dar și cu fenomenala Nadia Comăneci, fata care a întors pe dos calculatoarele din Occident, cu Pațaichin, cu Ilie Năstase și Țiriac.
Marii sportivi au avut parte de un tot atât de mare și talentat comentator. Carierele lor sunt inseparabile de comentariile lui Cristian Țopescu. Ele formează un tot unitar, incluzându-se în ceea ce se poate numi fără reticență epoca de aur a sportului românesc.
Și pentru că sportul însuși, în epoca de tristă amintire, a fost un refugiu deopotrivă pentru omul de rând și pentru intelectuali, un Cristian Țopescu până la urmă trebuia să fie eliminat. Regimul a intuit în Cristian Țopescu un pericol, vocea lui trebuie închisă. Astfel în ultimii ani ai comunismului, el se înscrie în rândul marilor nemulțumiți, în rândul disidenților tăcuți.
În ciuda anilor în care nu mai comenta, opinia publică nu l-a uitat. De la meci la meci, așteptau ca echipa națională să beneficieze de vocea lui Țopescu. Dacă în timpul regimului comunist a fost interzis, după 1989, revenind pentru o perioadă, a decis el însuși să nu mai comenteze fotbalul. Pentru că era de părere că sportul, în general, fotbalul în particular, a degenerat. A fost profund afectat de moartea unui fotbalist care a fost ucis pentru că a dat un autogol. Până la urmă, în mod simbolic, fiecare ne dăm un autogol. Trecând parcă prea devreme în altă lume, Cristian Țopescu și-a dat un ultim autogol. A simțit, intrând în politică, la o vârstă venerabilă, că locul lui nu este în lumea fără principii a politicii. Și ca politician, ca parlamentar PNL, a fost același om onest, la locul lui, fără excese. S-a retras singur, probabil dezamăgit.
Dacă există o nevoie de a urma un model, nu doar în sport, cu siguranță numele lui Cristian Țopescu trebuie obligatoriu înscris în pleiada personalităților de excepție pe care le-a dat România.
