Image 1
Image 2

Cristian Bușoi, noul secretar general al PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biroul Politic Național al PNL a validat luni decizia conducerii vechiului PNL de a-l numi pe Cristian Bușoi în funcția de secretar general interimar al partidului. Decizia a fost luată cu 25 de voturi favorabile. Pentru această funcţie a candidat şi senatorul Iulian Dumitrescu, care a primit două voturi.

Decizia a nemulțumit o bună parte din PNL, care a acuzat că s-a acționat nestatutar și nu s-a ținut cont de principiul meritocrației, Bușoi având rezultate foarte proaste din postura de președinte PNL București, notează stiripesurse.

Astfel, aproximtiv 10 lideri de filiale din zona Ardealului au fost invitați în ultimul moment de la ședință a conducerii vechiului PNL, care a avut loc luni la ora 10.00, deși duminică seara se stabilise, tot în vechiul PNL, că discuțiile vor mai dura câteva zile, iar o decizie definitivă se va lua vineri.

Potrivit unor surse din Biroul Politic Național al PNL, cea mai vocală contestatară a deciziei PNL a fost Alina Gorghiu. Acesta le-a reproșat colegilor că nu și-au asumat eșecul de la alegeri, ci s-au mulțumit cu faptul că ea și fostul secretarul general Ilie Bolojan și-au dat demisia.

În cele din urmă, s-a supus la vot și decizia luată în ședința de la ora 10.00 a fost validată în BPN-ul de la ora 11.00. Funcția de secretar general al PNL revenea vechilor liberali pentru că președinția interimară este ocupată de o reprezentantă a vechiului PDL.

Secretarul general va fi responsabil de organizarea congresului și alegerilor din luna iunie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with