Image 1
Image 2

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Floriile

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc, duminică, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima menţionare a Duminicii Floriilor datează din secolul al IV-lea, iar prima celebrare a avut loc la Ierusalim. Sărbătoarea a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de “Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

Bisericile din municipiul Satu Mare şi întreg judeţul Satu Mare au fost împodobite în chip minunat de mulţimea mare de credincioşi care au venit să-l întâmpine în chip tainic pe Hristos.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with