Credeţi că strada Octavian Goga trebuie lărgită? | Informaţia Zilei

Credeţi că strada Octavian Goga trebuie lărgită?

Scris de I. Z., 25 noiembrie 2014 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Pe Bulevardul Octavian Goga au fost deja montaţi stâlpi mai subţiri care nu vor trebui să susţină la fel de multe fire ca şi cei vechi

Pe Bulevardul Octavian Goga au fost deja montaţi stâlpi mai subţiri care nu vor trebui să susţină la fel de multe fire ca şi cei vechi

    Traficul din municipiul Satu Mare este infernal, mai ales la orele amiezii. Dacă vrei să treci dintr-o parte în alta a oraşului tăiat de Someş pierzi cel puţin o jumătate de oră. Până la construirea unui al treilea pod, Consiliul local a decis să lărgească carosabilul de pe strada Octavian Goga, din Cartierul Soarelui.
    Însă o parte dintre locatarii Bulevardului Octavian Goga se opun. Ei au depus o plângere împotriva Primăriei.

Petiţia prin care se cere neînceperea lucrărilor de lărgire a străzii de la trei la patru benzi de circulaţie a fost semnată de 24 de persoane. Aceştia acuză o creştere considerabilă a nivelului de zgomot, creşterea concentraţiei de noxe, gaze de eşapament şi particule de metale grele.

 
Atât Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare cât şi Dan Băbuţ – city managerul oraşului spun că toate autorizaţiile sunt legale şi că respectivele persoane vor de fapt ca Primăria să le cumpere casele din bani publici.

 
Cei 24 de semnatari ai petiţiei susţin că li se încalcă dreptul la sănătate. Prin creşterea factorilor nocivi, enumeraţi în rândurile de mai sus, se încalcă prevederile art. 58, 61, 64(2) din Codul Civil, în care se stipulează că orice persoană are dreptul la sănătate, iar interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze interesului unic al societăţii, orice persoană având dreptul la integritatea psihică. Tot cetăţenii spun că nu vor mai putea intra în curţile personale cu maşinile proprii şi că se expun accidentelor.

Primarul Dorel Coica ne spune că respectivele persoane au solicitat Primăriei să le fie cumpărate casele. “Noi avem toate aprobările şi astfel ne vom pune în aplicare planul începând cu primăvara anului 2015. Cetăţenii care au depus de nenumărate ori petiţii au cerut să le cumpăr casele din bani publici. Nu consider că banii contribuabililor trebuie risipiţi în acest mod. S-au făcut măsurătorile necesare, s-au luat toate măsurile de protecţie astfel încât acea stradă să arate bine, să se fluidizeze traficul şi să menţinem toţi cetăţenii în siguranţă“, a declarat Dorel Coica.

 
City managerul Dan Băbuţ ne confirmă ceea ce şi primarul a enunţat şi aduce completări în ceea ce priveşte sesizările cetăţenilor. “Oamenii trebuie să se liniştească, deoarece noi nu facem schimbări cu scopul de a-i încurca ci dimpotrivă. Cetăţenii ştiu bine că acolo este singurul loc din oraş unde se creează un nod în ceea ce priveşte traficul. Odată cu lărgirea părţii carosabile, traficul se va fluidiza şi odată cu asta şi noxele vor scădea. În ceea ce priveşte zgomotul şi trepidaţiile caselor, trebuie să ştiţi că autovehiculele de mare tonaj nu vor mai avea voie să circule pe acolo. Stâlpii noi au fost amplasaţi de curând, aceştia fiind mai subţiri deoarece nu mai trebuie să susţină la fel de multe cabluri. Totodată, staţia de autobuz va fi refăcută, dimensiunile trotuarelor vor fi pe ambele părţi de mers de 1,7 metri, iar de la pasajul de cale ferată până la intersecţie, tot pe ambele părţi, vom pune paravane de protecţie pentru a conferi pietonilor şi locuitorilor respectivei străzi o mai mare siguranţă. Nu vor mai putea într-adevăr parca pe trotuar aşa cum o fac acum, dar asta nu este un motiv pentru care noi să nu facem ceea ce e bine pentru toată lumea”, a explicat Dan Băbuţ.

 

Credeţi că strada Octavian Goga trebuie lărgită?
Abonează-te acum Online!
  1. Autogara Burdea a spus: 03 ianuarie 2015, ora 21:15

    Despre ce fluidizare vorbim! Oameni buni, voi nu ati observat ca la Burdea, in cea mai aglomerata intersectie din oras a aparut o AUTOGARA !!! Asa ceva se poate intampla umai in bancurile cu prosti. Ce idee de urbanism pot avea managerii si arhitectii lui peste prajit de la primarie sa aprobi infiintarea unei autogari la Burdea !!!!!!!!!!!!!!! Asta va ramane in istoria neagra a orasului ! Asta vom spune dupa mandatul primarului „Dorel” – primarul care ne-a tras o autogara comunala la Burdea !!!!!!!!

  2. rrrr a spus: 29 decembrie 2014, ora 18:17

    la coborârea de pe podul Decebal, degeaba este verde intermitent spre str. Careiului că maşinile stau îmbulzite deoarece sunt blocate de maşinile care coboară pe Cloşca sau virează spre Octavian Goga . Avea loc domnul primar să facă pistă dew biciclişti Până la gardul cimitirului. Nu sunt împotriva bicicliştilor, dar numărul mare de autovehicule reprezintî realitatea crudă. S-ar mai putea gândi domn primar la nişte exproprieri pentru a face legătura cu Micro 16 pe sub cele două poduri. Asta chiar ar rezolva multe probleme.

  3. Viorel a spus: 09 decembrie 2014, ora 21:55

    Bine zis DNA.
    Dar sa stii ca eu nu cred ca poate costa atat de mult exproprierile din zona. Daca ar fi un primar adevarat ar gasi resursele sa faca ceva cu infrastructura orasului. Dar e mai usor sa faci trotuare valurite si sa te ocupi de problemele personale ( vezi parcarea din fata clinicii Coica). Cred ca se risipesc mult mai multi bani intr-un an decat necesarul exproprierilor pentru a face o infrastructura devarata in Satu Mare: Al treilea pod(doar pentru circulatia urbana plus altele pentru centura), inca o artera paralela cu axa Careiului – Lucian Blaga aici incluzand inca un pasaj pe sub calea ferata si altele.
    Dar in Satu Mare nu a existat un adevarat administrator al orasului.
    Si se pare ca nu il vom avea repede atat timp cat votul este dat etnic si nu pe idei adevarate.
    Jos banditilor din administratia locala. Jos Coica.

  4. cosmin a spus: 27 noiembrie 2014, ora 19:15

    se vrea fuidizarea traficului pe b-dul Goga,e ok,doar ca dupa pasajul de cale ferata incepe alt infern
    1.trecerea de pietoni de la billa-cat de greu este sa o semaforizam(ca cea de pe Careiului de la CEC),CHIAR NU VEDE NIMENI CAT SE BLOCHEAZA CIRCULATIA IN ZONA?
    2.intre cele doua sensuri(Independentei si Paulestiului) sunt TREI treceri de pietoni si asta in cca 100 de metri-NU SUNT CAM MULTE,NU AR AJUNGE DOAR UNA(cea de la intrare la UNIO)?
    p.s.pentru un satmarean care circula mult cu masina in oras probleme vizavi de fluidizarea circulatiei ar mai fi multe,dar care se pot realiza cu niste simple semafoare(mai ales ptr pietoni),dar probabil mai trebuie sa moara cativa(pietoni) si poate,poate ne mai gandim.

  5. DNA a spus: 27 noiembrie 2014, ora 14:59

    Ce se face acum e doar frectie la piciorul de lemn. Acolo e necesara exproprierea pe toata partea dinspre Parcul Soarelui, de la B-dul Closca si pana in pasajul Soarelui. Doar ca, ce n-a reusit Ceausescu (nationalizarea caselor si demolarea lor) n-are cum reusi Coica, pentru ca nu ne-am permite pretul exproprierilor.

  6. ciprian a spus: 27 noiembrie 2014, ora 13:18

    UDMR-ul sa faca piste de biciclete si caiacuri caci numai la astea se pricep

  7. ciprian a spus: 27 noiembrie 2014, ora 13:16

    Nu ne mai aburiti cu nimicuri, faceti odata centura orasului si al treilea pod ca peste un an nu vom mai putea circula…AUDE CINEVA?????

  8. ioan a spus: 27 noiembrie 2014, ora 12:05

    Nicicum nu va fi un „lucru bine facut”.

  9. gigi a spus: 27 noiembrie 2014, ora 10:45

    Aceasta solutie se aseamana izbitor cu asa zisa drum de ocolire al municipiului,facut in graba,criticat de UDMR ,pe buna dreptate,si acum pus in reabilitare deoarece s-a constatat ca drumul este ingust
    (executat de catre Constructii Drumuri condus de Stelica a facut o gaura de 200.000 de lei minicipiului).Se largeste drumul cu 0.5m de o parte si alta pe banii municipiului,deoarece Stelica nu mai are banii
    necesari de a repara drumul ,conform proiectului.
    Largirea strazii O.Goga este facuta la graba ,fara a avea in vedere normativele si legile in vigoare.Putem afirma cu mandrie ca avem si noi un DOREL de Satu Mare.

  10. Eugen a spus: 27 noiembrie 2014, ora 10:11

    Olteanul vrea sa largeasca aceasta strada poate tragand de el in stil oltenesc, asa cum ii poarta capul !. In parcul din Tg. Jiu (Oltenia !) exista o constructie denumita „Coloana infinitului” dar in realitate este finit avand o inaltime de 29,35 m !, dar pt. olteni finitul este infinit si invers si inca se si mandresc cu asta. Asta este mentalitatea Olteanului pe care n-ai cum sa-l schimbi. De aceea sut ei asa cum sunt si in gandire, si in toate….

  11. Stefan a spus: 27 noiembrie 2014, ora 08:19

    Totuşi cum vor să lărgească această stradă? Nu vor mai lăsa trotuare sau să demoleze din clădiri? Altfel eu nu înţeleg cum ar putea face acest lucru.

  12. Eugen a spus: 26 noiembrie 2014, ora 16:37

    Nu strada Octavian Goga trebe largita ci capul celui mai iubit fiu al satmarului si anume , al olteanului Dorel !.

  13. Eugen a spus: 26 noiembrie 2014, ora 11:10

    Rezolvare in stil oltenesc din partea unui primar oltean- cel mai iubit fiu al satmarului ! cu contributia unui city manager nepriceput pus in functie pe linie de partid si nu pe valoarea si capacitatea lui. Dupa doi ani jumate Va place cum arata orasul sub conducerea lui Dorel olteanul ?. Alegeti-l din nou daca va place de el !. Eu nici sanatatea nu-mi pun pe mana lui !!!. Gyuszika macar ne-a facut pasajul peste calea ferata de pe Odoreului si marea parte din centura de ocolire al orasului, Dorel cu ce se poate lauda ?. Nici macar devierea traficului greu pe aceasta centura nu a fost capabil sa-l rezolve cu toate ca este una foarte usoara ( amplasare la intrare a unei grinzi din beton armat deasupra soselei si perpendicular pe acesta la o inaltime (3…,3,5 m) care sa nu permita trecerea remorcai), dar daca nu-l poarta capul, ce sa-i faci ?.

  14. podinaioan a spus: 26 noiembrie 2014, ora 08:38

    MAI ASTEPTAT INCA O ALEGERE SA SE INTAMPLE CEVA DAR TRB SA FIE F INTERESATI SA FACA CEVA

  15. io a spus: 26 noiembrie 2014, ora 00:54

    Eu cu nevasta suntem OBEZI !!!! Domnule Coica, cum credeti ca o sa incapem pe acest trotuar?? Sa faceti o vizita in curtea blocurilor pe Oct Goga! S-a asfaltat si au venit nemernicii de la Eon gaz si au taiat-o de-a lungu. Au astupat cu cel mai prost marerial posibil. Acesti escroci care ne iau 50 de lei ca vin sa caute scapari de gaze, nu au bani sa asfalteze toata curtea? Unde au f in tot acest timp de tocmai acum li s-a sculat P*** sa schimbe conductele !!! Bataie de joc….niste gunoaie , oameni de CACAT !!!!

  16. maia a spus: 26 noiembrie 2014, ora 00:17

    D-LOR propun largirea capului prost al primarului COIKA si a city managerului baBUT si totodata un control urgent la domnul ENATESCU .Cu bine

  17. Bicu a spus: 25 noiembrie 2014, ora 22:30

    Nu este singurul loc in care dl primar isi arata calitatile. Stai sa pun ghilimele ca nu se prinde. „”.
    Vezi Bld. Closca, putea sa faca mai lata parcarea ecologica pentru auto astfel incat sa elibereze si prima banda de circulatie, vezi Bld Lucian Blaga tot asa, acolo era mai mult loc pentru a face parcarea bine, dar sa vezi nimereala este chiar in fata clinicii Dr. Coica.
    Proiecte false doar consumatoare de buget, dar pretioase la comisioane.
    De licitatie publica a mai auzit cineva. Eh, in Satu Mare cu Govor si ai lui coici si babuti nu e nevoie.

  18. Doru a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:55

    In timp ce in alte orasele Europene se fac parcuri si spatii verzi, noi nefiind in stare sa facem un pod si o centura, … hai sa zicem in 12 ani, stricam tot.
    Deviza domnului city manager si a celor care-l sprijina, ” … noi aici nu gandim, noi turnam asfalt”. De aici ies banii.

  19. Vasile a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:49

    Dezinformare si manipulare PSD-ista, domunle Coica.
    Cred ca se risipesc mult mai multi bani decat sunt solicitati de catre locuitorii caselor de pe bulevard.
    Dar eu totusi cred ca mintiti. Daca ar fi fost adevarat ati fi venit cu nume nu cu dezinformari si minciuni.
    Sunteti niste genii intr-ale urbanismului, dar populatia orasului se opune madernizarii orasului, asa-iiiiiii…

  20. Lucian Fage a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:39

    Domnule primar, domnule city manager observ din partea domniilor voastre o incapatanare de a realiza acest mare macel care sigur nu va avea rezultatul anuntat de dvs. Mai mult decat atat observ si o mare rautate.
    Cred ca mai intai, domnule „city manager” ar fi trebuit sa deviati traficul greu din zona, sa mutati statiile de autobuz din piata George Boitor, respectiv cap pod Decebal(sau macar sa le deviati) astfel incat sa ramana 2 benzi la accesul pe pod, iar in zona pietei George Boitor sa nu fie blocat traficul in momentul cand sunt 2 autobuze in statie.
    Ati fi constatat ca acest lucru ar optimiza mai bine circulatia in zona.
    Iar daca tot sunteti city manager, poate ar trebui sa incercati solutii de decongestionare a traficului prin gasirea si a altor artere de circulatie(strazi, bulevarde) care sa preia din traficul din zona. Dupa care poate ar trebui sa incercati chiar si instituirea de sensuri unice.
    Asta, daca tot nu sunteti convins ca este indispensabil un al treilea pod pentru oras (nu de centura) si chiar a inca unui pasaj peste (sub) calea ferata in zona.
    Cred ca asta ar fi fost ordinea fireasca a lucrurilor:
    1. Deviere trafic greu
    2. Mutarea statiilor de autobuze enuntate mai sus
    3. Instituire de sensuri unice.
    4. Proiecte adevarate de infrastructura, …
    nu distrugerea unei zone.
    Incapatanarea de a vedea doar o singura solutie in rezolvarea problemei de trafic nu va duce decat la amanarea inevitabilului (blocarea circulatiei in zona). De drepturile noastre ale cetatenilor locatari din zona, a pietonilor, a biciclistilor nu va pasa. Orasul Satu Mare este locuit de masini si nu de oameni.

  21. ioan a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:23

    Solutia de PASAJE SUBTERANE s-ar putea aplica si la alte intersectii aglomerate din oras. Asta ar fi o solutie pt. viitor avand in vedere cresterea aglomeratiei. Ar fi o investitie rentabila pt.viitor.

  22. ioan a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:09

    Pt. fluidizarea circulatiei la intersectia Burdea ar ajuta mult construirea pasajelor subterane pentru pietoni. „Largirea” strazii O. Goga este batjocorirea circulatiei pietonale pe trotuare inguste, nevorband de disconfortul locatarilor.

  23. Lucian Fage a spus: 25 noiembrie 2014, ora 21:07

    Poza este, cred eu, destul de sugestiva. Atesta inca o data ca minciuna are picioare scurte domnule city manager, si va intreb acel biciclist circula pe un trotuar de 1,7 metri ?
    Stati sa vedeti cand va balti apa pe bulevard cum vor arata trecatorii. Va doresc sa fiti nevoiti sa treceti zilnic pietonal , mai ales cand ploua, pe bulevardul pe care acum il macelariti.
    Orice trecator care va studia cateva minute cum se desfasoara traficul in zona va ajunge la concluzia ca: traficul in zona nu va fi fluidizat si nici noxele nu vor scadea.

  24. ioan a spus: 25 noiembrie 2014, ora 20:01

    2cum se pot aseza pe cele 3 benzi care coboara de pe podul decebal in lungime de aproximativ 30m autovehiculele care urmeaza sa mearga pe 2 benzi pe b-dul o.goga,pe o banda pe closca si pe o banda spre careiului?Gatuirea traficului pe pod este generata de faptul ca exista doar 2 benzi pe sens care preiau traficul de masini care traverseaza podul.
    3cum poti amenaja int-un spatiu cu latimea de 16 m intre peretii caselor aflate vis a vis asa cum este acum pe b-dul o.goga,o sosea cu 4 benzi de circulatie pentru care stas-ul prevede o latime minima de 19m?este ca si cum ai incerca sa pui 3l intr-un flacon de 2 l.
    4il rog pe d-l primar sau pe city manager sa vina imi demonstreze practic cum voi putea parca in noile conditii autoturismul in curtea casei.eu nu doresc sa-l parchez pe trotuar.
    5daca este cineva care a depus cerere sa-i fie cumparata casa va rog sa precizati numele acestuia nu sa faceti afirmatii la modul general cu care sa pacaliti opinia publica.
    1,cum se vor fluidiza actualele benzi 1 si2 cu sens catre intersectie ?si in noua varianta acestea raman neschimbate iar in orele de varf (7,30-8,30si 15,30-18)cozile vor fi tot pana la unio.

  25. ioan a spus: 25 noiembrie 2014, ora 19:53

    1,cum se vor fluidiza actualele benzi 1 si2 cu sens catre intersectie ?si in noua varianta acestea raman neschimbate iar in orele de varf (7,30-8,30si 15,30-18)cozile vor fi tot pana la unio.
    2cum se pot aseza pe cele 3 benzi care coboara de pe podul decebal in lungime de aproximativ 30m autovehiculele care urmeaza sa mearga pe 2 benzi pe b-dul o.goga,pe o banda pe closca si pe o banda spre careiului?Gatuirea traficului pe pod este generata de faptul ca exista doar 2 benzi pe sens care preiau traficul de masini care traverseaza podul.
    3cum poti amenaja int-un spatiu cu latimea de 16 m intre peretii caselor aflate vis a vis asa cum este acum pe b-dul o.goga,o sosea cu 4 benzi de circulatie pentru care stas-ul prevede o latime minima de 19m?este ca si cum ai incerca sa pui 3l intr-un flacon de 2 l.
    4il rog pe d-l primar sau pe city manager sa vina imi demonstreze practic cum voi putea parca in noile conditii autoturismul in curtea casei.eu nu doresc sa-l parchez pe trotuar.
    5daca este cineva care a depus cerere sa-i fie cumparata casa va rog sa precizati numele acestuia nu sa faceti afirmatii la modul general cu care sa pacaliti opinia publica.

  26. Attila a spus: 25 noiembrie 2014, ora 19:19

    Incet li se termina mandatul si nu au facut niciun proiect macroeconomic in judet.Cum ramane cu promisiunea ca daca nu se termina al treilea pod isi dau multi bosi demisia in frunte cu tovarasul Siaghi.Decat sa faca un lucru calumea,un pod nou modern cu 4 benzi sa nu ne mai risipim viata in acest trafic infernal,ei se apuca sa faca 4 benzi care nu-i va ajuta cu mare lucru………….Din banii care s-au risipit pe aceasta campanie doar in judetul nostru cel putin pilonii podului erau turnati,sa nu mai vorbim de zilele orasului si restul……

  27. unu a spus: 25 noiembrie 2014, ora 18:57

    da cu piste de biciclisti ,pe stanga , pe dreapta

  28. gica a spus: 25 noiembrie 2014, ora 17:50

    orice sa se faca numai sa fie circulatie cursiva pe pod si dimineata si seara
    mai multa inteligenta de inginer si treburile se rezolva

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517