







Ingrediente:
O bucată de cotlet dezosat şi degresat de circa 1 kg, 12 feliuţe subţirele de bacon sau cârnaţi afumaţi tăiaţi feliuţe subţiri, 12 felii de caşcaval mai uscat (numărul de felii variază în funcţie de mărimea bucăţii de cotlet), o ceapă, 2 roşii, un ardei gras, cât mai cărnos şi cât mai frumos colorat, sare, piper, un vârf de cuţit de nucşoară, ulei de măsline.
Mod de preparare:
Cotletul se spală şi se crestează la circa 1-1,5 cm. Se prepară un amestec de condimente dintr-o linguriţă de sare, ceva mai puţin piper şi nucşoară, iar cu acest amestec se condimentează cotletul, la fiecare tăietură. Ceapa şi roşiile se taie felii subţiri. Se pune în fiecare crestătură câte o felie de bacon sau 3-4 feliuţe de cârnaţi, una de caşcaval, câteva feliuţe de ceapă, câteva de roşii, iar apoi se acoperă fiecare buzunăraş cu câte o felie de ardei gras. Cotletul astfel umplut se împachetează în folie de aluminiu şi se dă la cuptor. Peste 40 de minute folia se desface, se stropeşte cu o lingură-două de ulei de măsline şi se mai coace până când se rumeneşte frumos. Se lasă puţin să se răcească şi să se lege. Se feliază oblic, astfel încât feliile să aibă formă de creastă de cocoş. Se serveşte cu, sau fără garnitură.