Image 1
Image 2

Cort pentru triaj la Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare, Secția II Bixad

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare, Secția II Bixad, în cursul zilei de vineri, 20 martie 2020, a fost amplasat un cort pentru triajul pacienților, după modelul celui de la Secția I, Satu Mare, dar și al celorlalte unități sanitare cu paturi din județ aflate în subordinea Consiliului Județean Satu Mare.

Ridicarea cortului s-a făcut prin aportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, căruia conducerea spitalului îi mulțumește pe această cale pentru toată implicarea de care a dat dovadă și, în egală măsură, filialei Crucea Roșie, Satu Mare, doamnei Rodica Borlan, care a asigurat la rându-i un cort pentru Secția II Bixad a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare.

Triajul epidemiologic se realizează de către asistenții medicali ai Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare pentru pacienții programați la Ambulatoriul de Specialitate în intervalul orar alocat consultațiilor. Totodată, pacienții trebuie să completeze un chestionar de evaluare a riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 și o declarație pe proprie răspundere.

Amplasarea corturilor pentru triajul pacienților reprezintă una dintre măsurile luate de autoritățile județene în contextul decretării stării de urgență pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 (CORONAVIRUS).

Tot în aceste zile, Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare a primit o donație din partea firmei S.C. Derșidan SRL din Satu Mare ca răspuns la nevoile stringente pe care unitatea sanitară le are datorită crizei de materiale sanitare.

Firma sătmăreană a oferit spitalului materiale sanitare de primă necesitate, dezinfectante și produse pentru întreținerea curățeniei. Conducerea unității sanitare, prin manager, dr. Ioan Sergiu, alături de întreg personalul medico-sanitar își exprimă recunoștința pentru gestul făcut de firma sătmăreană.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns