Asculta acest articolToată lumea vrea să controleze, dar nimeni nu vrea să fie controlat. Noul parlament și-a descoperit izvorul propriei puteri, a descoperit că, dintre cele trei puteri ale statului, ea poate sta pe piedestalul primului loc. Începutul l-a făcut comisia de control SRI. După spărtura făcută de Sebastian Ghiță în sistem, apa a început să inunde toate compartimentele puterii. Guvernul, prin Ordonața 13, a crezut că a sosit momentul să încalece puterea judecătorească. Ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a tăiat craca de sub picioare. Strada și-a reamintit că poate controla, a protestat, inabilul ministru a fost demis. Probabil s-a ales și cu un dosar penal. Pentru că, nu-i așa, puterile se controlează reciproc.
Tot în numele controlului, președintele Senatului a reclamat la Curtea Constituțională că guvernul este controlat de cei de la justiție. Prin răspunsul dat de CCR, s-a înțeles că, dimpotrivă, ministrul Justiției poate controla oamenii din justiție, respectiv pe procurorul general și pe șeful DNA, și le-a făcut un raport, după un minuțios control.
Deocamdată lucrurile s-au oprit aici, dar nu de tot. Doar s-a luat o pauză, pentru ca apoi, cu puteri sporite, să se meargă mai departe.
Nu doar puterile, cu toată separația lor, se controlează reciproc, controalele vin și dinafară. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în urma unor controale și rapoarte, a ajuns la concluzia că drepturile omului sunt încălcate în închisorile din România. Drept urmare, în șase luni trebuie să reintre soarele și lumina în celule, trebuie să fie înlocuite veceurile turcești cu cele de tip tron, pe care poți sta să citești ziarul. După tainul de șase luni va urma un alt control. Acest control urmat de o decizie fermă a CEDO, poate fi doar o paranteză, o floare cu care vrem să se facă primăvară în țara controalelor fără sfârșit, în care toată lumea vrea să controleze pe toată lumea.
Un alt control urmează să pornească, mai ceva ca un tăvălug. Se formează o comisie care va verifica modul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 2009. Pare mai mult un pretext. Prinde orbul scoate-i ochii. Traian Băsescu și-a exercitat deja mandatul.
În realitate, nu este vorba doar despre o poftă nestăvilită de a controla. Este o teribilă luptă pentru putere. Parlamentul, prin majoritatea parlamentară, încearcă să scape din chingile, din strânsorile puse de instituțiile de forță pe spinarea politicienilor. Se luptă deja pe față clasa politică, reprezentată de toate partidele, cu oamenii din Parchetul General, cu procurorii de la DNA, cu serviciile de informații. Este un conflict instituțional? Este o luptă între grupurile de putere formate de-a lungul anilor în instituțiile statului? Cine are dreptate și cine nu are? Se luptă binele cu răul, personajele pozitive cu cele negative, ca în filmele de la Hollywood?
Între timp, ce face țara, mai precis oamenii din provincie. Nu face mare lucru. Se uită și așteaptă. Opoziția are un prilej foarte bun pentru a spune că este cel mai slab guvern de la 1990 încoace. Dar cine să asculte discursul unui parlamentar de la PNL pe tema guvernării? Altele sunt prioritățile zilei.
Ce poziție adoptă președintele Klaus Iohannis? Echidistantă. Deocamdată. De partea cui este, ce tabără ar dori să iasă învingătoare, nu există nicio îndoială. Președintele nu este un mare admirator al majorității parlamentare. Ciudat este că în aceste zile nu-și arată cu toată vigoarea opoziția față de acțiunile PSD-ALDE. Klaus Iohannis pare să nu vrea să controleze pe nimeni.
