Image 1
Image 2

Consumul final de energie electrică a scăzut cu 5,3% în primele 8 luni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Consumul final de energie electrică a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 35,151 miliarde kWh, fiind cu 5,3% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce în economie s-a diminuat cu 4,5%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.
Iluminatul public a înregistrat o creştere cu 3,8%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 7,7%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,506 miliarde kWh, în scădere cu 224,7 milioane kWh.
Exportul de energie electrică a fost de 4,391 miliarde kWh, în creştere cu 84,4 milioane kWh.
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 2,3%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2021.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 22,035 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 521.400 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Producţia internă a însumat 11,697 milioane tep, în scădere cu 589.800 mii tep (-4,8%) faţă de de primele opt luni ale anului trecut, iar importul a fost de 10,337 milioane tep, în creştere cu 68,4 mii tep (+0,7%).
În perioada menţionată, resursele de energie electrică au fost de 43,050 miliarde kWh, mai mici cu 2,090 miliarde kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.
Producţia din termocentrale a fost de 14,217 miliarde kWh, în scădere cu 184,8 milioane kWh (-1,3%). Producţia din hidrocentrale s-a situat la un nivel de 9,730 miliarde kWh, în scădere cu 3,456 miliarde kWh (-26,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,088 miliarde kWh, în scădere cu 168,3 milioane kWh (-2,3%).
Producţia din centralele electrice eoliene a totalizat 4,883 miliarde kWh, în creştere cu 757,4 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1,360 miliarde kWh, în creştere cu 70,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Amănunte puteți citi în ziarul tipărit, sau în cel în format pdf

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Agențiile de rating atenționează PSDNL

Majorarea ofertei de valută din partea companiilor, care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, a asigurat rezistență leului la creșterea aversiunii față de risc dar și la atenționările marilor agenții de rating după votarea în Parlament a noii legii a pensiilor.