Image 1
Image 2

Consultare publică în școlile sătmărene pe teme ale proiectului CRED

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a afișat pe site-ul propriu mesajul Ministerului Educației Naționale privitor la consultarea publică pentru îmbunătățirea și completarea unor documente elaborate în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”. Coordonatorul proiectului la nivelul Regiunii Nord-Vest, din care face parte și județul Satu Mare, este Casa Corpului Didactic Cluj.

Reluăm pe scurt câteva pasaje din comunicat. Ministerul Educației Naționale supune consultării publice documentele “Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului” și  “Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, centrat pe dezvoltarea competențelor”.

Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național promovează o concepţie curriculară unitară şi coerentă, având ca referinţă competenţele-cheie, definite la nivel european și indicate explicit în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

”Elaborarea metodologiei privind dezvoltarea curricu-lumului la decizia școlii, centrat pe dezvoltarea competen-țelor, reprezintă unul dintre obiectivele proiectului CRED. Feedback-ul poate fi transmis în două moduri, pentru fiecare dintre cele două documente: Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național (A1.1) – feedback-ul poate fi trimis până în data de 8 noiembrie prin completarea unui chestionar online; prin trimiterea unor opinii argumentate, propuneri și sugestii pe adresa de e-mail [email protected], menționând subiectul acestei consultări.

Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, centrat pe dezvoltarea competențelor (A1.2) – feedback-ul poate fi trimis până în data de 12 noiembrie, inclusiv: prin completarea unui chestionar online; prin trimiterea unor opinii argumentate, propuneri și sugestii pe adresa de e-mail [email protected], menționând subiectul acestei consultări” se precizează în anunțul ISJ.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with