Image 1
Image 2

Consiliul Judeţean are două cuvinte magice pentru locuitorii din Unimăt nemulţumiţi de starea drumurilor: n-avem bani!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Localnicii din satul Unimăt, comuna Acâş, se confruntă cu o mare problemă de ani de zile, problemă care pare să nu îşi găsească rezolvarea. Drumul judeţean DJ109N care leagă cele două localităţi, nu a avut niciodată o infrastructură solidă, iar în timp acesta s-a degradat tot mai mult, ajungând să fie aproape impracticabil.

Sătenii sunt revoltaţi şi mărturisesc că drumul care este tot mai greu de tranzitat le-a trimis nu o dată maşinile în service-ul auto. „Aproape intrăm în şanţ de fiecare dată când traversăm acest drum, şi o facem foarte des, unii de trei, patru ori pe zi. Consiliul Judeţean spune că drumul a fost reabilitat acum doi ani, dar vedeţi undeva asfaltul? Am o maşină nouă pe care mi-am cumpărat-o acum câteva luni, şi deja îmi bate ceva la ea în condiţiile în care am cumpărat-o în perfectă stare de funcţionare. Cea veche a fost praf şi pulbere de la drumul acesta”, a mărturisit unul dintre localnici.

Drumul arată într-adevăr deplorabil. Maşinile nu pot merge decât în a doua viteză cel mult, iar în momentul în care încerci să eviţi o groapă, s-ar putea să prinzi alte două. În cazul în care se necesită chemarea unei ambulanţe în sat, starea drumului îngreunează şi măreşte timpii de intervenţie.

Şoferii de microbuse ameninţă că nu mai intră în sat

Pe de altă parte, pe lângă dinsconfortul pe care îl simt şoferii din zonă, şoferii de microbuze ameninţă că nu vor mai face acest traseu din acelaşi motiv, starea proastă a drumul. O astfel de decizie ar fi fatală pentru cei care nu deţin autoturisme şi sunt nevoiţi să facă naveta la oraş cu microbuzul. „Partea proastă e că suntem câţiva oameni, poate 15 sau mai mulţi care lucrăm la o firmă în Satu Mare, iar şoferul ne-a ameninţat că nu mai vine până aici. Ce să facem atunci? Sî mergem până în Acâş nu ar fi corect. Acelaşi lucru îl spun şi şoferii de la alte microbuse, care se ocupă cu transportul public în comun. Nu este normal să se întâmple aşa ceva în 2018”, a mărturisit un alt localnic. Mai mult decât atât, unul dintre localnicii care deţine un magazin în sat, a fost ameninţat şi el de şoferul care livrează pâine că nu va mai intra în sat până nu se repară drumul.

Agricultura în zona Acâş – Unimăt este în plină dezvoltare, drept urmare în zonă există investitori care ajută foarte mult la dezvoltarea localităţii. Acest lucru însă vine şi cu consecinţe. Utilajele de mar tonaj care traversează zilnic zona nu ajută deloc la starea drumului. Infrastructura nu este de aşa natură să suporte aceste utilaje, iar acesta este unul dintre motivele pentru care drumul arată tot mai rău. Cu toate acestea, cei din zonă sunt conştienţi câtă nevoie este de aceşti investori, iar acesta este un alt motiv solid pentru care ei cer reabilitarea şi crearea unei infrastructuri care să permită circulaţia acestor utilaje.

Primarul comunei Acâş, Tiberiu Balogh, este conştient de nemulţumirile sătenilor, şi mărturiseşte că a încercat să îi ajute, în limita posibilului. Acesta a sesizat starea drumului de mai multe ori la Consiliul Judeţean şi la Direcţia Tehnică a drumurilor judeţene iar în perioada 2015 – 2016 se vorbea despre o reabilitarea a drumurilor Acâş – Unimăt, Unimăt – Săcăşeni, însă în cele din urmă s-au trezit doar cu o plombare. „Avem o porţiune de un kilometru catastrofală. Aceasta nu s-a reparat deloc. Anul acesta ne-am apucat cu utilajele primăriei să reparăm şi să facem drumul cât de cât accesibil, deoarece nu s-a mai putut intra deloc în satul Unimăt. Drumul nu mai rezistă la tonajul care circulă pe ele. După cum am discutat cu superiorii de la Consiliul Judeţean, s-a cerut o suplimentare de buget de 1 milion de lei pentru drumurile judeţene, şi am primit promisiunea că dacă suma va fi asigurată de Guvern, problema noastră se va rezolva”, a explicat primarul Balogh.

CJSM poată doar să facă lucrări de întreţinere, nu de reabilitare totală

Conform comunicatului de presă emis de Consiliul Judeţean în urmă cu aproape o lună, în 26 iulie, se arăta că „pe drumul DJ 109N Acâş – Unimăt, au fost executate lucrări de întreţinere între cele două localităţi, urmând în această perioadă să se finalizeze şi ultimul kilometru către localitatea Unimăt”. Doar că aceste lucrări de întreţinere care vizau ultimul kilometru nu au fost făcute nici până în ziua de azi.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Rus, a dat şi explicaţii în acest sens: „Noi prin programul de întreţinere pe timp de vară, anul acesta am început să facem lucrări pe un kilometru 200, şi urma în funcţie de alocările pe care le avem pe drumurile judeţene să continuăm lucrările. Săptămâna trecută am avut şedinţă de Consiliu Judeţean şi am reuşit să găsim printr-o rectificare internă, nu de la Guvern, încă 983.000 lei şi echipa tehnică a fost deja acolo, avem şi contractul semnat pentru continuarea lucrărilor de întreţinere. Pe o porţiune de un kilometru, un kilometru jumate vom face plombări cu mixtură asfaltică. Estimăm ca în două săptămâni vor începe aceste lucrări”.

Tot de la vicepreşedintele Ioan Rus am aflat că aceste cheltuieli fac parte dintr-un program finanţat de Guvernul României. Pentru o reabilitarea aceştia trebuie să găsească soluţii pe programele naţionale, precum PNDL, însă în sesiunile următoare de depunere de proiecte. „În momentul în care se va deschide o nouă sesiune pe PNDL 2 sau PNDL 3, atunci va trebui să faem documentaţia şi să încercăm să obţinem fonduri, a conchis acesta”.

1 comentariu

  1. La fel ar trebui sa procedeze si locuitorii din Unimat cand ar trebui sa-si plateasca impozitele si sa spuna ca n-avem bani pt. ca trebe sa ne reparam masinile.. Cand o sa fie drum practicabil si de buna calitate, v-om plati si impozitele sau sa ceara bani pt. reparatiile autovehiculelor .

Lasă un răspuns

FOIENI

Incendiu la un cămin de bătrâni

Detașamentul de Pompieri Carei a intervenit luni, 5 februarie, în jurul orei 11.00, pentru lichidarea unui incendiu produs la un centru pentru îngrijirea vârstnicilor din localitatea Foieni.