Asculta acest articol
Continuându-și incursiunea de dată recentă în dramaturgia de ultimă oră a lumii, secția română a Teatrului de Nord propune o piesă cu schepsis, în care relațiile interumane își dezvăluie substratul politic, într-o lectură inteligentă care aruncă raze de lumină spre realități ale istoriei omenirii. Asta pentru că familia este, desigur, primul microcosmos al societății.
”Consiliu de familie” (”Consell familiar”, în originalul catalan) este opera Cristinei Clemente, scenaristă și autoare de teatru din Barcelona, născută în 1977, laureată cu Premiul Goya (Oscarul spaniol) pentru scenariul filmului ”Eva” din 2011 și afirmată mai recent în lumea televiziunii. A scris piesa în 2013, iar traducerea românească aparține Luminiței Răuț-Voina. Spectacolul sătmărean este pus în scenă de Theodor Cristian Popescu, regizor aflat la prima colaborare cu Teatrul de Nord, iar Bogdan Spătaru semnează scenografia. Este prima montare a textului în România, la mai puțin de un an de la apariția traducerii.
Democrație casnică originală
Ramon și Mariana și-au dorit mereu o familie care să fie altfel decât autoritarismul părintesc în care au crescut amândoi în Spania lui Franco. Așa că instituie un sistem democratic sui-generis, în care deciziile se iau prin vot, au loc campanii electorale, se alege un președinte, există un corp de legi și o jurisprudență. Problemele apar când cei doi fii, Jimena și Gonzalo, devin majori și cer dreptul de a candida la președinție, fapt ce declanșează alegeri anticipate. Mai e și iubitul Jimenei, Nicolas, care primește și el drept de vot – printr-o ordonanță de urgență – după ce se produce inevitabilul blocaj electoral, căci fiecare membru deplin al familiei se votează, evident, pe sine însuși.
Jimena ajunge președintă (cu votul iubitului ei) și instaurează un fel de socialism relaxat care nu duce nicăieri, ba chiar amenință să distrugă familia de tot. Iar când tatăl ar dori să preia din nou puterea aflăm că o mișcare electorală neinspirată a mamei dă peste cap situația, în lovitura de teatru finală. Pentru că în viață, și mai ales în politică, la orice nivel, în ultimă instanță banul vorbește.
Rapsodie pentru cvintet, cu tobe
Theodor Cristian Popescu i-a impresionat pe sătmăreni cu regia unui spectacol pe care cei ce l-au văzut îl vor uita greu: ”Ia uite cine s-a întors”, la Teatrul Maghiar din Târgu Mureș, prezentat anul trecut în prima ediție Tranzit Feszt. Atunci își punea protagonistul singur în scenă la intrarea publicului. Acum toți cei cinci actori au șansa să intre în personaj, într-o coregrafie mută extrem de firească, în timp ce oamenii își ocupă locurile în sală. Ne-a dus gândul la posibilitatea unui spectacol în genul filmului mut, cu titrare. De ce nu?
Decorul lui Bogdan Spătaru, la fel ca la ”Almost, Maine”, are simplitate și larghețe, este împărțit inteligent, are găselnițe interesante (cum ar fi ecranul de unde Ramon își ține discursul de candidat) și oferă spectacolului fluență, demarcând totodată foarte clar spațiile predilecte ale fiecăruia: biroul prezidențial, bucătăria, livingul, zona pasiunilor. În acest spațiu generos acțiunea curge ca într-un cvintet de coarde mozartian, punctată de surprize care nu țin neapărat să ia ochii spectatorului (poate doar cu excepția afișelor de campanie).
Salutăm cu bucurie revenirea într-un rol consistent a Ancăi Similar, pe care anii par s-o întinerească și care îi dă mamei Mariana multă șiretenie feminină, gata mereu să se plieze pe situație, și mult erotism abia îmblânzit, ea părând factorul de echilibru al casei. Ioana Cheregi, expansivă cum o știm, are momente când prea joacă dinadins, forțează o emoție, o mutră, dar e foarte credibilă gradând exasperarea fetei care a crescut și vrea să arate asta, iar erotismul ei e la fel de extrovert, în timp ce își domină autoritar fratele – o femelă alfa. Andrei Stan în rolul lui Nicolas ne-a amintit de flegmaticul jucat în ”Revizorul”, iar Romul Moruțan face un rol solid întrupându-l pe exasperatul Gonzalo, prea puțin luat în seamă, căutând modul de a se impune și el, cândva, cumva. Iar Radu Botar conduce spectacolul dintr-un rol extins și complex, al tatălui, fiind emoționant mai ales în momentul în care personajul pare să-și piardă, odată cu puterea în casă, rațiunea de a fi. Finalul este ritmat de tobe (moment conceput de Gabriel Koka și Cserey Csaba), iar spectacolul are și o dimensiune olfactivă (se gătește, se arde tămâie).
După atâta teatru contemporan, finalul de stagiune se va îndrepta spre clasici, cu ”Visul unei nopți de vară” și ”O noapte furtunoasă” programate în această primăvară.
Fii primul care comentează