Image 1
Image 2

Conferinţă istorică internaţională la Cluj-Napoca

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 18 – 21 octombrie, o conferinţă internaţională, cu titlul: „Sfârşitul unei lumi. Primul Război Mondial şi geneza unei noi ordini mondiale 1848 – 1918 – 1918. Afirmarea unei Naţiuni” („The End of an Era: World War One and the Birth of a New World Order 1848 – 1918 – 2018. A Nation Affirmed”). Ampla manifestare ştiinţifică istorică reuneşte istorici de renume din România, SUA, Franţa, Germania, Cehia, Serbia, Slovacia şi Ungaria.

Grupul de istorici cu reputaţie internaţională va încerca să prezinte puncte de vedere, posibil, convergente, dar cu siguranţă bine documentate, cu privire la cea mai zbuciumată perioadă din istoria modernă a Europei, perioadă care a condus la destrămarea unor imperii şi afirmarea fără precedent a unor naţiuni. Prima mare reconfigurare teritorială a Europei a avut loc imediat după sfârşitul Marelui Război, astfel încât multe naţiuni europene sunt anul acesta în faţa celebrării a 100 de ani de existenţă, în formele actuale. Pentru majoritatea ţărilor europene este vorba de un moment de sărbătoare, în timp ce pentru altele de un moment de tristeţe şi nostalgie după teritoriile pierdute, ca în cazul urmaşilor Imperiului Austro-Ungar.

Din acest punct de vedere, poate cele mai aşteptate prelegeri vor fi cele ale lui Balazs Ablonczy, preşedintele controversatei Comisii Trianon, din cadrul Academiei Ungare de Ştiinţe, care va vorbi despre rolul lui Pal Teleki (prim-ministru ungar la momentul 1920) în negocierile Tratatului de Pace de la Trianon, şi cea a lui Gergely Romsics, membru al aceleiaşi comisii, care va expune rezultatele unei cercetări asupra însemnărilor reprezentanţilor delegaţiei Ungariei la Tratatul de Pace de la Trianon. Evenimentul va fi cu atât mai interesant cu cât este de aşteptat ca aceste expuneri să se situeze pe un curs de coliziune cu cele ale altor istorici invitaţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with