Image 1
Image 2

Conducerea DGASPC nu este de acord cu creşterea salariilor angajaţilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ieri, Prefectura a încercat să medieze o întâlnire a conducerii Protecției Copilului cu liderul de sindicat Dan Burulea

    Instituţia Prefectului a convocat o întrunire a Comisiei de Dialog Social joi 15 iunie. Principala problemă dezbătută în cadrul acestei şedinţe s-a referit la conflictul deschis între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare şi Dan Burulea, preşedintele CNSLR Frăţia Satu Mare.
    
    Salariaţii din centrele aflate sub tutela DGASPC sunt foarte nemulţumiţi din pricina neacordării unor sporuri şi a altor drepturi salariale. În acest sens, prin intermediul Sindicatului Proautonomia şi implicit prin CNSLR Frăţia au fost demarate mai multe acţiuni în instanţă, reclamând că nu se respectă contractul colectiv de muncă. Aceştia au avut câştig de cauză, însă şi aşa, conducerea instituţiei refuză să pună în aplicare decizia judecătorească.

DGASPC nu respectă o sentință judecătorească, spune Dan Burulea

    Având în vedere ceea ce se întâmplă, săptămâna trecută, Dan Burulea, liderul CNSLR Frăţia Satu Mare a intrat în greva foamei. După trei zile, chemat la dialog la Instituţia Prefectului, sindicalistul a renunţat întrucât i s-a promis că problema va fi rezolvată sau cel puţin i se va facilita un dialog cu cei din fruntea DGASPC.

    Acest lucru s-a întâmplat ieri, 15 iunie, când Darius Filip, reprezentantul Guvernului în teritoriu a organizat o şedinţă a Comisiei de Dialog Social. Singurul punct de pe ordinea de zi s-a referit la speţa mai sus menţionată. Primul care a luat cuvântul a fost Dan Burulea.

”DGASPC nu respectă o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Mai mult a încercat şi încearcă prin orice mijloace să ameninţe angajaţii cum că ei au abuzat de poziţia lor solicitând respectarea acestor drepturi. Mai exact este vorba despre neacordarea unor sporuri. Îmi doresc ca autoritatea tutelară (n.r. – Consiliul Judeţean) să ia atitudine şi respectiv să impună conducerii acestei instituţii să respecte hotărârea judecătorilor”, declară sindicalistul.

    Tot Dan Burulea spune că în momentul de faţă contractul colectiv de muncă a expirat. ”Nu mai există contract colectiv din 18 mai. Am depus o adresă în acest sens către Consiliul Judeţean, 5896 din 13 aprilie 2017, solicitare la care nu am primit nici un răspuns”, explică acesta. Din păcate nimeni de la Consiliul Judeţean nu a fost prezent la această întâlnire cu toate că cei de la Instituţia Prefectului le-au lansat invitaţia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with