Image 1
Image 2

Concert prepascal – Intrând cu Mântuitorul în Ierusalim

Concert Solemnis la Catedrala "Adormirea Maicii Domnului"
Concert prepascal - Intrând cu Mântuitorul în Ierusalim
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare a găzduit în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim un concert dedicat sărbătorii – “Intrând cu Mântuitorul în Ierusalim”. Evenimentul a reunit corurile bisericilor din municipiul Satu Mare. Este a doua manifestare organizată în acest an, după ce la începutul Postului corurile au evoluat la catedrală cu un program de cântări bisericeşti şi pricesne.

Iată că şi de această dată iniţiativa a fost primită cu entuziasm atât de corişti cât şi de publicul sătmărean prezent în număr mare. Momentul muzical şi-a găsit în mod excepţional şi locul şi timpul, fiind dedicat Floriilor, premergător Săptămânii Patimilor în care ne aflăm, un prilej de meditaţie la aceste zile dinaintea Sfintelor Paşti.

Au fost de faţă preoţii parohi de la bisericile din municipiu, pr. Ioan Socolan, protopop al Protopopiatului ortodox Satu Mare şi Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Rolul de gazdă şi prezentator al evenimentului a fost preluat de preotul paroh Cristian Boloş. De asemenea, preoţii catedralei, alături de consiliul parohial şi un grup de credincioşi s-au ocupat în detaliu de organizarea evenimentului astfel încât toată lumea să se simtă bine.

Au evoluat în faţa sătmărenilor opt ansambluri corale după cum urmează< Corul bisericii “Adormirea Maicii Domnului”,  dirijor Dan Miclea> Corul bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, dirijor prof. Emilia Belean> Corul bisericii “Naşterea Maicii Domnului”, dirijor prof. Ioan Petrovici> Corul de fete “Adagio” al Colegiului Naţional Ioan Slavici> Corul bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, dirijor Lt. Col.(r) Dorin Horaţiu Ardelean> Corul bisericii “Buna Vestire”, dirijor prof. Ioan Târţan> Corul bisericii “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, dirijor Ramona Boitor Socolan> Corul “Solemnis”, dirijor prof. Maria Chiş.

 

Puteţi citi continuarea în ediţia tipărită disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf)

5 comentarii

  1. Vă rog frumos, să postaţi dacă aveţi imagini cu corurile din municipiu, o imagine cu corul bisericii Sf Împăraţi Constantin şi Elena. Vă mulţumesc din tot sufletul, pentru înţelegere!! Doamne ajută la toată lumea!!

  2. Dacă aveţi poze de la acest concert religios cu corurile municipiului, nu îmi postaţi dacă vă rog eu frumos o imagine cu corul bisercii Sf Împăraţi Constantin şi Elena? Vă rog frumos!!! Corul acesta îl consider a fi egal cu corul bisericii Bunavestire din Satu Mare, adică foarte bun! Dacă aveţi imagini cu corurile din municipiu, vă rog frumos să îmi postaţi o imagine cu corul bisericii Sf Împăraţi Constantin şi Elena!!! Vă mulţumesc mult! Doamne ajută şi Hristos a înviat!!! Vă rog frumos să postaţi dacă aveţi imagini, o imagine cu acest cor bisericesc. Doamne ajută, şi mulţumesc mult pentru înţelegere! Hristos a înviat!!!

  3. Felicitări tuturor corurilor pentru munca depusa pentru acest minunat concert. Felicit cel mai mult pe corurile bisericilor Bunavestire și Sf împărați, mai ales că în corul bisericii Sf împărați, sunt 2 oameni care ridică corul în sus , prin măiestria și vocea lor caldă, iar corul bisericii din micro 17 cântă și el foarte frumos!! Felicitări tuturor coriștilor încă o data pentru munca depusa pentru acest minunat și frumos concert de florii.

  4. Felicitari tuturor coristilor din municipiul Satu Mare pentru acest minunat concert. Corul din micro 17 si corul bisericii sf imparati Constantin si Elena sunt corurile mele preferate, mai ales ca in corul bisericii sf Imparati de acum inainte sunt si eu. Bravo tuturor corurilor din municipiu!!! Munca tuturor corurilor a fost foarte anevoioasa, iar eu le felicit din tot sufletul pe toate aceste coruri. Bravo, tuturor coristilor inca odata!!

Lasă un răspuns

Connect with

MOMENT CRITIC

Papa Francisc, operat de urgenţă

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost operat de urgenţă, miercuri după-amiază, transmite Agerpres. El a fost supus intervenţiei chirurgicale sub anestezie generală, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucţie intestinală, a anunţat Vaticanul.