Asculta acest articolNorica Nicolai a exprimat un punct de vedere de prin 1998-2000 când PNL nu mai dorea să fie ” a doua vioară” în CDR și implicit în guvernul condus de un premier țărănist.
Același complex al poziției secundare l-a făcut mai târziu și pe Crin Antonescu să spargă USL și să scoată PNL de la guvernare la începutul anului 2014.
Provenind din PNȚCD, așadar dintr-un partid care juca rolul primei viori în guvernarea CDR-USD-UDMR, Norica Nicolai și-a salvat cariera politică făcând trecerea spre PNL în momentul în care țărăniștii și-au făcut ferfeniță partidul. Prin umare știe din experiență proprie ce înseamnă să stai la căruța unui partid.
Avertismentul sau amenințarea europarlamentarului ALDE a fost repede anihilată de însuși Călin Popescu Tăriceanu. El se simte confortabil în alianța cu PSD. Mai mult, se gândește și la o posibilă candidatură la prezidențiale. Poate chiar în formula convenită la înființarea USL. Unul dintre partide își rezerva funcția de prim ministru, celălalt funcția de președinte. Victor Ponta, împins de partid, și-a asumat, pe ascuns, rolul de candidat prezidențial. PNL a simțit vântul trădării și a scos partidul de la guvernare.
Figura se poate repeta și în cazul lui Tăriceanu. PSD nu va renunța la un candidat prezidențial propriu, deși a înregistrat trei eșecuri consecutive. Electoratul, când este pus să aleagă între un președinte de stânga și altul de dreapta, preferă dreapta. Situați pe prima poziție după primul tur trei prezidențiabili PSD, Adrian Năstase, în 2004, Mircea Geoană în 2009 și Victor Ponta în 2014 au pierdut în fața candidatului susținut de partidele de dreapta.
După această triplă experiență PSD ar fi normal să caute o altă soluție, una de compromis. Din moment ce Tăriceanu nu susține opiniile doamnei Nicolai, se poate deduce că are planuri mari cu PSD. Președintele Senatului este destul de ambițios, are o părere foarte bună despre el însuși, este destul de atras de putere pentru a-și dori să ajungă președintele României.
Liderul ALDE având un proiect personal este dispus să treacă peste numulțumirile membrilor ALDE la adresa PSD. Cu alte cuvinte, acceptă pentru partidul său rolul de a doua vioară în guvern. Ca partid de dreapta, ALDE nu și-a spus și nu pare pregătit nici în continuare să revendice o poziție de egalitate cu PSD în coaliție. Se mulțumește să crească la umbra populismului de stânga promovat cu măiestrie de social democrați. Ceea ce i-ar putea despărți este apariția unei crize, o înfundătură de ordin financiar.
Deocamdată PSD și ALDE au un interes comun în adoptarea unor legi care, în opinia lor, vor reforma Justiția. Opoziția îi acuză că fiecare din cei doi lideri are un interes personal, fiind uniți de dorința de a o demite pe șefa DNA.
Un alt punct de vedere comun este reglarea activității multinaționalelor din România. Călin Popescu Tăriceanu este susținătorul capitalului autohton. Prin asta se apropie cel mai mult de vechiul dicton liberal “prin noi înșine”.
În condițiile globalizării, acest lucru este susceptibil de izolaționism, de un refuz de integrare în structurile euro-atlantice. În realitate, multinaționalele sunt expresia economică a integrării noastre în NATO și UE. Am devenit o democrație, plătim un preț. Toate declarațiile ambasadorului SUA converg spre această idee.
Nu întâmplător ambasadorul Marii Britanii, după BREXIT are o altă opinie decât cel american. Tăriceanu și Dragnea merg în direcția promovată de Ungaria și Polonia. Din această cauză sunt strâns legați și ieșiri precum cea a Noricăi Nicolai sunt stopate din fașă de Călin Popescu Tăriceanu. ALDE preferă să fie o vioară mută, dar la putere nu în opoziție.
