Image 1
Image 2

Comisia Europeană a rambursat României 664 milioane euro

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat luni că, în prima săptămână a lunii ianuarie, a primit suma de 664 milioane euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017, pentru acordarea avansului aferent campaniei 2017 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

Aceste cheltuieli au fost finanţate iniţial de la bugetul de stat, conform prevederilor europene, şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al MADR, potrivit News.ro și stiripesurse.

 

”Facem precizarea că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017”, menţionează oficialii Ministerului Agriculturii.

Potrivit legislaţiei în vigoare, plăţile în avans s-au acordat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017. De asemenea, conform legilor Parlamentului European şi al Consiliului, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with