Comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare: Principalele neconformităţi sunt în domeniul gestionării deşeurilor

Scris de Cristina Bursuc, 21 septembrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În cursul lunii august, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 35 de inspecţii, din care 19 planificate şi 16 neplanificate. Vasile Fănăţan, comisar-şef al instituţiei, ne-a informat în legătură cu rezultatele controalelor întreprinse luna trecută.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost efectuate: 7 controale efectuate în urma sesizărilor, pentru verificarea aspectelor semnalate de acestea; 1 control pentru verificarea stadiului realizării măsurilor stabilite la controalele anterioare; 1 control dispus de Comisariatul General  al Gărzii Naţionale de Mediu; 6 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare; 1 inspecţie pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare.

Din cele 19 controale planificate, un număr de 2 acţiuni au avut ca scop verificarea respectării prevederilor autorizaţiei integrate de mediu, la două instalaţii care cad sub incidenţa legislaţiei privind emisiile industriale. Celelalte 17 inspecţii planificate au avut ca tematică de control, verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale şi a stării de salubrizare a localităţilor. În urma acestor controale, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 57.500  lei. De asemenea, într-unul din cazuri, în care s-a constatat iniţierea unor lucrări fără obţinerea acordului de mediu, s-a dispus, ca sancţiune complementară, desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost în domeniul gestionării deşeurilor, în special al celor de tip municipal şi asimilabile de către deţinătorii acestora, persoane fizice şi juridice, respectiv abandonarea acestora pe terenuri din intravilanul şi extravilanul unor localităţi.

Alte inspecţii au vizat verificarea respectării prevederilor legale pentru titularii unor proiecte care au depus cereri de finanţare pentru fonduri europene, pentru investiţii noi şi la finalizarea investiţilor, inspecţii efectuate pentru plata tranşelor către beneficiarul acestor proiecte, inspecţii vizând evacuări neconforme de ape uzate,  modul de realizare a măsurilor pentru conformarea la prevederile legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, şi altele.

În toate situaţiile, pe lângă acţiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficienţelor constatate.

În urma centralizării datelor pentru luna august la nivelul unităţilor administrativ teritoriale (U.A.T.-uri) din judeţul Satu Mare, au fost înregistrate 80 de sesizări privind combaterea ambroziei, o specie puternic alergen[, şi au fost identificate peste 300 de amplasamente cu ambrozie la nivelul judeţului. La sfârşitul lui august, numărul de amplasamente de pe care a fost îndepărtată buruiana ambrozia era de 247. În conformitate cu procedura existentă, U.A.T.-urile au aplicat 40 de avertismente, precum şi o amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind  combaterea ambroziei.

Comisarii de mediu subliniază că este important ca, atunci când cetăţenii identifică prezenţa buruienii ambrozia, să sesizeze imediat autorităţile locale pentru a putea interveni de îndată pentru combaterea acesteia.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517