Colegiile naţionale ar putea organiza examene de admitere

Scris de Vasile Nechita, 24 iulie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

       Colegiile naţionale la care se intră deja cu medii mari vor putea să organizeze examene de admitere pentru maxim 90% din numărul de locuri. Restul vor fi ocupate prin repartiţie computerizată, pe baza mediei la Evaluarea naţională.

Este una dintre propunerile din noua lege a educaţiei aflată în dezbatere publică până pe 24 august. Mai multe voci din educaţie şi-au exprimat îngrijorarea că măsura ar adânci segregarea „de lux” şi alimenta „mafia meditaţiilor”. 
Gabi Bartic a făcut parte dintr-o generaţie care a dat examen de admitere la liceu. Se numea atunci „treapta întâi”. Puteai să pici şi asta însemna să ajungi la un liceu cotat mai prost, dar asta se întâmpla rar, îşi aminteşte Gabi. 
„Ne calculam foarte bine posibilităţile de a intra la liceu şi ne uitam foarte mult la felul în care se intrase în anii trecuţi”, spune aceasta, pentru Şcoala 9. „Apoi, admiterea în clasa a cincea a fost super-personalizată de fiecare şcoală – şi asta a deschis poarta largă pentru două lucruri: meditaţii făcute de profesorii din respectiva şcoală exact pe tipicul subiectelor care se dădeau la acea şcoală şi accesul foarte greu al celor veniţi din mediul rural în aceste colegii”, explică aceasta, astăzi expert în evaluare şi director executiv al platformei de testare standardizată Brio. Ministerul Educaţiei a încheiat un parteneriat cu compania în acest an pentru un program-pilot naţional de testare a literaţiei la toate clasele. 
        Gabi Bartic a coordonat grupul de evaluare în cadrul platformei „O voce pentru Educaţie” care a venit cu o serie de propuneri pentru noua lege. „Propunerile noastre se duc către standardizarea evaluării şi către utilizarea de standarde în evaluare. În acest moment, există asta în lege, principiile enunţate în lege sunt bune, dar acestea pot fi aplicate ori foarte bine ori foarte prost pentru elevi, depinde de legislaţia subsecventă.”
 
Subiectele să nu fie făcute
„cu dedicaţie”
 
În 2003, a fost introdusă selecţia computerizată la liceu pe baza mediilor la Evaluarea Naţională şi a celor din gimnaziu. Reintroducerea unor evaluări la nivelul colegiilor naţionale, aşa cum este propunerea din noua lege, ridică o serie de întrebări. Dar prima asupra căreia se opreşte specialista este cum şi cine va face subiectele.
„Trebuie să ne asigurăm că subiectele nu sunt fit to measure (făcute cu dedicaţie, n.r.), nu sunt făcute ca să fie citite corect doar de copiii care au beneficiat de o pregătire suplimentară cu profesorii care au făcut subiectele respective. E păcat ca într-un sistem în care nu va mai conta nota şi media anilor de studii, elevii să înveţe în ultimul an exclusiv pentru examen. În specialitate, asta se cheamă «learning to the test» (să înveţi pentru testare)”, explică Bartic.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a dat lămuriri în această privinţă, într-o conferinţă de presă. „Am spus că subiectele ar putea să nu fie elaborate de profesorii din acel colegiu şi ar putea fi elaborate de Societatea de Ştiinţe Matematice din România, pentru că aţi văzut ce rezultate ne-a oferit la olimpiadele internaţionale, şi de Institutul de Lingvistică, de Academia Română, de colective externe de experţi, de colective de profesori dintr-un grup de 10-12 colegii care vor să se unească şi să aibă subiecte unice, sau 20, 30”, a spus atunci ministrul. 
Examenul „poate să fie
calea către nişte abuzuri”
 
        Gabi Bartic spune că problema echităţii stă de fapt în numărul de locuri pentru care colegiile naţionale vor putea să facă propria selecţie. „Că un colegiu poate să-şi aleagă cu mâna până la 90% dintre copiii poate să fie calea către nişte abuzuri. E foarte clar că într-un fel sau altul elevii foarte buni vor ajunge în şcoli foarte bune. Dar şi cel mai bun copil de la ţară trebuie să poată să ajungă la un colegiu bun şi n-o va putea face pe doar 10% dintre locuri. Atunci trebuie să forţăm echitatea”, crede aceasta.
Prin urmare, propunerea expertei ar fi diminuarea procentului de 90% din locurile puse la bătaie prin admitere.
Până în 90% poate însemna şi 10%, şi 90%, dar e foarte probabil ca acest colegii să forţeze spre 90%. Şi atunci eu aş propune o diminuare a acestui procent şi o reglementare foarte bună a tipului de subiecte şi a celor care fac subiectele. – Gabi Bartic
 
„Evaluarea naţională
va fi pentru looseri?”
 
        Au mai existat şi alte voci care au atras atenţia cu privire la problema echităţii atunci când doar o parte dintre licee poate organiza admitere.
Şerban Iosifescu, expert în educaţie, fostul preşedinte al ARACIP, agenţia care evaluează şcolile, a numit propunerea „o nouă victorie a lobby-ului şcolilor de fiţe”.
„În ciuda recomandărilor diferitelor rapoarte naţionale şi internaţionale, nu numai că păstrăm examenul cu miză mare în interiorul învăţământului obligatoriu (Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a), dar îl şi dublăm cu examen de admitere la liceele de fiţe”, a spus acesta pe pagina sa de Facebook.
O nouă victorie a lobby-ului şcolilor de fiţe şi al mafiei meditaţiilor.
Dacă aş fi părinte şi mi s-ar recomanda să angajez meditator pentru copilul meu, pentru că altfel va fi vai de capul lui, aş da statul în judecată” – Şerban Iosifescu.
Irina Costache, medic pediatru şi „mama lui Andrei (clasa a saptea) şi Vlad (clasa a doua)” a făcut o scrisoare adresată ministrului Cîmpeanu, revoltată de decizia examenelor de admitere. Aceasta consideră că băiatul ei mai mic, care ar trebui să dea examen la liceu peste doi ani, va fi un cobai.
        În toată ţara sunt în jur de 200 de colegii naţionale care vor putea să organizeze examen de admitere dacă legea va trece în forma propusă. Proiectul este însă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei până pe 24 august şi oricine poate veni cu propuneri de modificări.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517