DRUM LIN SPRE CER !

Colegii şi prietenii îşi iau rămas bun de la jurnalistul Mihai Ghenceanu

Asculta acest articol

 În clasa a IX-a, fiind elev la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, a fost cooptat în colectivul redacţional care a publicat primul număr al revistei liceului, “Luceafărul”, unde îi apar primele poezii.

În revista “Luceafărul” a lui Fănuş Neagu a apărut în 1968 o proză scurtă scrisă de Mihai Ghenceanu.

Mihai Ghenceanu a lucrat după absolvirea liceului la Direcţia Muncii, apoi la Întreprinderea Unio Satu Mare. Încă din perioada tinereţii a avut preocupări literare, scriind poezii şi frecventând cenaclul literar “Afirmarea”. Îndată după revoluţie, adică la începutul anului 1990, s-a transferat la Gazeta de Nord-Vest ca redactor, unde a lucrat până în anul 1998, după care s-a transferat la cotidianul “Informaţia Zilei”.

Ca jurnalist, a scris cu predilecţie articole din domeniile economic şi politic. De asemenea, a fost realizator de emisiuni pe teme economice, rubrica “Mersul Economiei”, la postul de televiziune Informaţia TV.

Timp de aproape 20 de ani a fost redactor la cotidianul “Informaţia Zilei”, unde a scris aproximativ 24.000 de materiale. A fost căsătorit cu Luiza-Doina din anul 1973 şi a avut o fiică, Andrada-Cristina.

Reproducem în cele ce urmează o succintă notă autobiografică de pe blogul său, în care se referă şi la preocupările sale literare.

“M-am născut în 8 noiembrie 1950 în Satu Mare. Sunt redactor la cotidianul Informaţia Zilei, căsătorit, o fiică, Andrada Cristina, născută în 1979, soţia Luiza-Doina. Am tipărit un singur volum până acum, intitulat «Cântece pentru Psyl», apărut în 2007.

Sper să pot scrie şi publica în viitorul apropiat cel puţin partea a II-a la primul volum, şi anume «Întoarcerea Psylului». Dar, sper să nu fie vorba despre un singur volum. Mai am în «sertar» manuscrise, iar în cap idei”.

S-a stins fulgerător din viaţă în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, la spital. Priveghiul are loc luni, 3 octombrie, de la ora 18, la capela cimitirului greco-catolic de lângă gară. Va fi condus pe ultimul drum marţi, de la ora 13.

Mihai Ghenceanu, unul dintre ultimii lorzi ai ziaristicii sătmărene

Odată cu Mihai Ghenceanu dispare unul dintre ultimii ziarişti de modă veche. Dispariţia lui distruge un echilibru, un canon, un raport armonios dintre notiţa de documentare din carnetul de reporter şi literea scrisă, articolul destinat marelui public. Mihai Ghenceanu a reuşit să transmită informaţii sensibile de cea mai mare importanţă, fără să aibă niciun proces civil sau penal. I-a supărat pe unii, dar documentat. I-a lăudat pe alţii, dar cu măsură, pe măsura calităţilor lor, iarăşi după o chibzuită documentare.

Mihai Ghenceanu a fost unul dintre ultimii lorzi ai ziaristicii sătmărene. Omul avea tabieturi, iar ziaristul convingeri ferme. Siguranţa cuvântului său scris venea dintr-o  solidă şi temeinică cultură umanistă. Pentru că acumulase o experienţă demnă de invidiat, Mihai Ghenceanu putea descrie un eveniment înainte de a se fi desfăşurat. Previziunile lui nu erau decât efecte ale vastei sale experienţe. Ştia mai bine decât oricine că lumea este făccută din şabloane în care se toarnă personaje noi, în ipostaze diferite, ca în “Alte măşti, aceeaşi piesă/ Alte guri, aceeaşi gamă (…) Căci aceloraşi mijloace/ Se supun câte există,/ Şi de mii de ani încoace/ Lumea-i veselă şi tristă.”

I-a fost dat să intre în vâlvătaia jurnalismului în plină maturitate, după 1989, dar Mihai Ghenceanu era deja un nume cunoscut printre scriitorii din Satu Mare. Avea o predispoziţie nativă spre narativ şi o plăcere a scrisului pe care o împărtăşea prietenilor. Jurnalismul l-a acaparat, în detrimentul scriitorului. Dar fără articolele sale s-ar fi pierdut în neant momente cruciale din istoria locală, iar personaje care au jucat un rol important în viaţa comunităţii ar fi rămas într-un ilustru anonimat.

Prin dispariţia prematură, Mihai Ghenceanu se alătură plutonului marilor dispăruţi care au făcut istorie, care au adus onoare ziarului Informaţia Zilei, Informaţiei de Duminică, şi nu în ultimul rând zecilor de mii de cititori cărora li se adresa şi pe care îi respecta cu sfinţenie. În ultimii ani şi-a găsit un nou mijloc de comunicare în masă: televiziunea, fiind unul dintre cei mai populari şi iubiţi realizatori de la Informaţia TV.

Nu se poate scrie istoria acestor locuri, acestei comunităţi, fără Ilie Sălceanu, Alexandru Pintescu, Nae Antonescu, Corneliu Balla, Vasile Savinescu, Dorin Sălăjan, Ion Baias, Emil Matei, Viorel Vladimirescu, Sike Lajos, Ion Bala, Ion Vădan, Iosif Ţiproc, Ioan Gavrilaş, Guzs Imre, Gheorghe Creţu, Silvia Majer, Bura Laszlo, Romasz Janos, Fodor Istvan, colegi de redacţie, prieteni cărora li se alătură, în lumea umbrelor, vai, prea devreme, şi Mihai Ghenceanu.

Atunci când cineva întreba “Cine este în redacţie?”, primea invariabil acelaşi răspuns: “Numai Ghenci…”. Făcea parte din peisaj, de la prima oră a dimineţii până seara târziu.

Meseria de jurnalist este una grea, de uzură, stresantă, epuizantă. Puţini ajung să se bucure de pensie, dar cine ştie acest lucru sau cui îi pasă? Acum, la despărţirea de el, ce i-am putea spune?!.. Dumnezeu să te ierte… şi Dumnezeu o să te ierte pentru că oamenii te-au iubit!

D. Păcuraru

Nimic nu era mai presus decât meseria de ziarist

“Cine-i domnul, că-i tare de omenie?”, m-a întrebat bunica atunci când am ajuns la ea cu buna mea prietenă Andrada. “Domnul Ghenceanu e ziarist şi în biroul lui ne facem temele.” Da, aşa l-am cunoscut pe domnul Mihai Ghenceanu în primăvara anului 1994. În biroul lui băteam adesea şi la maşina de scris.

Zece ani mai târziu am devenit colegi la Informaţia Zilei. La calculatorul lui am avut mereu loc.

Da, ziaristul Mihai Ghenceanu avea răbdare cu tinerii colegi de breaslă. Nu i-a tratat niciodată de sus. Le spunea că nimic nu-i mai presus decât meseria de ziarist.

Este printre puţinii ziarişti cu experienţă care a avut ucenici. Din păcate, niciunul nu-i poate lua acum locul. Gazetarul de modă veche Mihai Ghenceanu s-a adaptat perfect noilor tendinţe: îşi aranja singur materialele în pagină, posta rapid pe site, folosea reţelele de socializare. Şi mai ales avea surse de informare, o mulţime de prieteni din toate domeniile, de toate culorile politice.

Scria mult, repede şi bine,  dar nu ca un torent scăpat de sub control, în furtuna de informaţii contradictorii. Scrisul lui a fost ca ploaia liniştită peste  lanuri din care apoi se hrănesc mulţimi de vieţuitoare, dar care de cele mai multe ori, ocupate cu altceva, uită să şi mulţumească.

Rămas bun, Domnule Ziarist!

Şi-mi cer iertare dacă am uitat să Vă mulţumesc la timp.

Redactor Şef Adriana Zaharia

Mihai Ghenceanu a fost un om cu numeroşi prieteni şi cunoscuţi. Şi eu l-am cunoscut în urmă cu aproape 40 de ani, încă de pe vremea când lucra la Unio Satu Mare, asemeni altor mii de sătmăreni. În timp ne-am împrietenit. Amândoi dovedeam atracţie spre cultură şi jurnalism.

Paşii definitorii spre activitatea de gazetar i-a făcut Mihai Ghenceanu în perioada tulbure a anului 1989, în timpul evenimentelor care au condus la schimbarea regimului politic din România. Primele materiale scrise, gândite în nopţile în care angajaţii de la Unio, printre care se număra şi el, păzeau “citadela” de atacurile teroriste, l-au făcut să devină gazetar. Iată că vorbim despre o activitate a sa în presa scrisă de aproape 27 de ani, din care aproape 20 la cotidianul Informaţia Zilei, iar în ultimii ani a devenit realizator de televiziune la postul Informaţia TV.

De-a lungul perioadei în care am fost colegi de muncă, Mihai Ghenceanu s-a dovedit o persoană gata permanent de colaborare, de dialog, de a implementa o serie de proiecte gazetăreşti utile mai ales cititorilor. A căutat să aducă în atenţie publică numeroase informaţii cu un ridicat grad de utilitate, să informeze cititorii ziarului asupra unor acte normative sau decizii guvernamentale.

Se cuvine subliniat faptul că activitatea sa creativă a fost mai puţin vizibilă. Cu toate acestea scria şi pentru suflet, pregătea continuarea volumului său de debut “Cântece pentru Psyl”. Din păcate, trecerea prematură în eternitate, devenind etern, aşa cum scrie în poemul “Cântec”, de pe ultima copertă a volumului menţionat mai sus: “…De s-ar deschide peştera din nou/ eu n-aş mai şti intra decât plutind/ căci nu mai sunt, iar tu eşti doar ecou/ etern rămâne-vom numai murind”, l-a lăsat fără finalizarea unor proiecte literare.

Ioan Coriolan Aniţaş

Dragă Ghenci, cere-mi orice să scriu, un articol mai mare, de douăzeci de rânduri, de cât vrei tu, pentru orice pagină doreşti, dar nu-mi cere să scriu despre tine la trecut, că nu mai eşti. Asta nu. Mintea mea stă locului şi mâinile refuză să scrie că tu ai plecat pentru totdeauna. Nu-i cu putinţă una ca asta. De data asta ai mers în grabă, pe un drum lung fără de întoarcere, să fredonezi romanţe printre stele sau să reciţi din poeme.

Da, îţi plăcea să fredonezi când şi când, uşor, câte un cântec pentru suflet. Ţi se însenina faţa şi inima atunci. Zâmbeam şi noi de bucuria ta. Ai fost şi vei rămâne în sufletul meu un coleg cu totul aparte, un om cu suflet frumos. Eu cred că oamenii care ne sunt dragi nu mor niciodată, ci merg să mai petreacă un timp prin alte galaxii, să ne lumineze gândul şi paşii, de acolo de sus.

Mihaela Ghiţă

Mi-e greu să vorbesc la trecut despre domnul Ghenceanu. Mi-e greu şi să scriu aceste rânduri. Sunt 15 ani de când sunt colegă cu “Ghenci”, aşa cum îi spun toţi aici, la noi. Domnul Ghenceanu a fost colegul care a ajutat. Mereu şi pe oricine. Că au venit colegi noi, că i-am cerut un sfat noi, cei vechi, a fost acolo.

Acum nu mai e. Candela de pe biroul său e cea care ne dă de veste că nu mai vine. E şocant, e tragic, e dureros. Oamenii se duc prea devreme, prea repede. Şi lasă în urma lor un gol imens. Încă un suflet de aici, din redacţia noastră, merge să scrie în Ceruri. Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică!

Ioana Vladimirescu

Moartea nu iartă. Nu e frumoasă, e nemiloasă. Străfulgerarea ei parcă îţi adoarme simţurile şi te lasă fără grai la pierderea unui suflet apropiat. “Ghenci” a plecat dintre noi cu zâmbetul pe buze şi ţigara în colţul gurii. A plecat să scrie poezii, pentru că dincolo de înfăţişarea lui robustă stătea un suflet sensibil, de poet. Dovadă şi poemele sale în proză, “Cântece pentru Psyl”.

“Haide iubito, să ne-mbarcăm,/ marea plecare spre lumi neştiute sau doar nouă necunoscute se apropie fâlfâind graţios din aripi”. Şi cuvintelor le-a scris poezii, pentru că era un om al scrisului în primul rând: “Poţi îmblânzi cuvinte? (…) Se poate, da, se poate, ci ele îmblânzite, ca păsări în grea captivitate docile sunt, dar pier”. Am pierdut un coleg, un om răbdător şi tenace, un prieten. Dragă “Ghenci”, de aici, din pagina 5, economică, îţi spun “Rămas bun!”

Mihai Sălceanu

L-am cunoscut pe domnul Ghenceanu în toamna anului 2013, când am început să lucrez în presă. El a fost omul care de la începutul carierei mele m-a ghidat în lumea jurnalistică, domeniu necunoscut pentru mine.

În foarte scurt timp am devenit prieteni buni, chiar dacă între noi a fost o diferenţă de vârstă de mai mult de 30 de ani.

Dânsul a fost pentru mine mai mult decât un coleg de servici. A fost un prieten de nădejde, un om bun cu care puteam să discut orice şi care mereu avea un sfat bun, indiferent de situaţie. În momentele dificile era omul pe al cărui ajutor şi susţinere mă puteam baza mereu.

Vestea trecerii sale în nefiinţă a venit ca o lovitură de trăznet pentru mine. Chiar şi acum, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi este greu să cred şi să accept că domnul Ghenceanu nu mai este printre noi.

Am pierdut mai mult decât un coleg de servici, am pierdut un OM adevărat din toate punctele de vedere. Un om bun, sufletist şi înţelegător. Un om care mereu a făcut tot posibilul să îi ajute pe cei din jurul lui.

Eu am pierdut un prieten bun, iar golul lăsat în sufletul meu de dispariţia dânsului este enorm. Nu se poate reda în cuvinte mâhnirea şi tristeţea pe care o simt în aceste momente. Mă simt onorat că am avut ocazia să lucrez şi să fiu prieten cu un om deosebit cum a fost domnul Ghenceanu.

Sunt alături sufleteşte de familia îndoliată în aceste momente grele.

Odihneşte-te în pace, prieten drag.

Mihalca Bogdan Alexandru

Moartea îmi răpeşte un om drag. Durerea nu poate fi exprimată în cuvinte, dar el, domnul Ghenceanu, va trăi veşnic în sufletul meu. Redacţia nu va mai fi la fel fără el şi un scaun gol îmi va aminti mereu că a plecat dintre noi un om bun, un coleg deosebit şi un familist convins. Niciodată nu vă voi uita, în amintirea mea veţi trăi veşnic. Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Alina Creţ

Cu profundă tristeţe în suflet îmi iau un ultim rămas bun de la cel care a fost jurnalistul şi prietenul meu, Mihai Ghenceanu. Un om pe care l-am apreciat în mod deosebit pentru profesiona-lismul şi omenia de care a dat dovadă. L-am cunoscut în urmă cu aproximativ 20 ani, când era redactor al cotidianului Informaţia Zilei pe probleme economice şi promovarea mediului de afaceri. Am început să colaborăm încă de pe atunci, eu fiind un întreprinzător pe piaţa muncii.

Mai apoi mi-a devenit prieten, apreciindu-l pentru sinceritatea şi afecţiunea faţă de oameni şi pentru grija deosebită ce o purta pentru familia sa. Pe perioada mandatului meu de parlamentar mi-a fost consilier în relaţia cu presa. L-am cunoscut ca om, dar şi ca profesionist.

A fost un partener care m-a sprijinit cu mult devotament şi loialitate. Pentru toate acestea îi mulţumesc, şi-l rog pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin, bunul meu prieten! Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Deputat, Octavian Petric cu familia.

Octavian Petric

Am mai pierdut un prieten. Viaţa este un labirint, pe care unii oameni nu reuşesc să-l parcurgă până la capăt. Pe omul Mihai Ghenceanu l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă. De la simple relaţii profesionale de colaborare, prin comportamentul lui, prin profesionalismul dovedit, m-a făcut să devenim prieteni. Această relaţie s-a amplificat inclusiv în perioada în care am fost prefect, preşedinte de consiliu judeţean şi deputat.

Bogata lui experienţă profesională mi-a fost utilă şi mie. Văzând capacitatea şi calitatea omului Mihai Ghenceanu, chiar l-am acceptat ca sfătuitor, poate nu greşesc dacă spun că în timp mi-a devenit un real consilier, inclusiv de imagine. Am avut multe de învăţat de la el.

În toată perioada cât am deţinut funcţii publice am avut parte de o experienţă utilă prin colaborarea omului, gazetarului Mihai Ghenceanu. Adesea îmi vorbea cu multă plăcere despre familia lui, despre realizările în plan profesional, chiar şi cultural.

Moartea prematură a prietenului Mihai Ghenceanu m-a întristat profund. Eu şi familia mea am pierdut un prieten, presa sătmăreană a pierdut un gazetar deosebit, iar lumea culturală a pierdut un creator – poet şi prozator.

Şi pe această cale transmit familiei greu încercate sincera mea compasiune, iar celui plecat fulgerător dintre noi să-i dea bunul şi milostivul Dumnezeu odihnă veşnică, în loc cu lumină şi cu verdeaţă. Dormi în pace, prietene.

Gheorghe Ciocan

Deplâng trecerea în nefiinţă a omului şi jurnalistului Mihai Ghenceanu. Spirit deschis, profesionist onest şi ferm, a ştiut să promoveze un demers jurnalistic demn, care a apărat şi promovat interesul public, fiind – prin excelenţă – un om în slujba oamenilor.

Prin moartea lui Mihai Ghenceanu, presa sătmăreană pierde un caracter şi un reper de probitate, un model pentru tinerii jurnalişti.

Sunt alături de familie, de colectivul redacţional, de toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Mihai Ghenceanu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Isten nyugosztalja.

Gabor Kereskenyi

Omul de presă Mihai Ghenceanu a fost un model pentru tinerii jurnalişti din Satu Mare, mereu bine documentat, precis în scriere şi cu un aer modest, în ciuda vastei sale experienţe profesionale şi de viaţă. A colaborat ani la rând cu instituţia noastră şi şi-a impus un respect aparte, printr-un ton calm şi onest, obiectiv şi corect.

Mai bine de 15 ani a activat în mass-media sătmăreană, implicat sută la sută, de dimineaţa până seara şi invers. Inconfundabil, prin voce şi alură, răspundea prezent la toate evenimentele organizate de către Instituţia Prefectului – judeţul Satu Mare. În ultimii ani, am observat şi apropierea faţă de Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord, fiind direct interesat de mersul economiei judeţului Satu Mare şi de transmiterea informaţiilor corecte către opinia publică.

Mihai Ghenceanu a fost cel care a oferit necondiţionat sfaturi sau sugestii atunci când a fost cazul inclusiv pentru bunul mers în instituţia noastră. Presa a fost pentru dânsul extrem de importantă, dar în orice discuţie care trecea barierele profesionale nu contenea să amintească despre fiica sa, Andrada, sau despre exemplul de căsnicie pe care-l avea.

Chiar dacă în ultimul timp nu am avut ocazia să-i mulţumim pentru tot ceea ce a făcut prin demersurile sale jurnalistice, acum, în ultimul ceas, îi aducem un pios omagiu! Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei sale, despre care vorbea mereu cu o fericire aparte, îi dorim multă putere pentru a trece peste acest moment şi sincere condoleanţe!

Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare, prefect Radu Bud

Se spune că dacă două persoane trebuie să se întâlnească, atunci se vor întâlni exact în locul şi în momentul potrivit. Eu l-am întâlnit pe Mihai Ghenceanu, Ghenci cum îi spuneam noi toţi, în urmă cu mulţi ani, atunci când el trudea la Gazeta de Nord Vest, iar eu la Informaţia Zilei. Ne-am întâlnit la Turulung. Amândoi eram în goana după ştiri.

Ca de altfel toţi redactorii de atunci, alergam pentru a ajunge primii la faţa locului, cu toate că ziarele apăreau doar ziua următoare. Deşi atunci nu existau site-uri de ştiri, exista competiţie, fiecare încerca să le ofere cititorilor cât mai multe informaţii, fiecare încerca să ofere articole originale. Mai târziu am devenit colegi de redacţie. Ghenci a venit de la Gazeta de Nord Vest la Informaţia Zilei. Chiar şi aşa, competiţia a continuat.

În goana noastră după senzaţional, cum ar spune unii, de multe ori am uitat sau n-am avut timp să ne privim în ochi, să ne întrebăm dacă ne este bine, dacă avem putere să mergem mai departe. Între timp pe unii dintre colegii noştri i-am pierdut pe drum, sau poate ne-au pierdut ei pe drum. Prima care a plecat a fost Silvia Maier.

Apoi au urmat ceilalţi, Sultana Bala, Viorel Vladimirescu, Iosif Ţiproc, Gheorghe Creţu, Ion Bala, dar şi cel care ne-a fost şef şi mentor, domnul Ilie Sălceanu. Ne-a părăsit şi domnul profesor Mihail Fodor, un bun colaborator al redacţiilor Informaţia Zilei şi Informaţia TV. Toţi au plecat să scrie în ceruri, toţi s-au mutat într-o stea, aşa cum foarte frumos spunea Octavian Paler, “A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea”. Ei toţi s-au mutat într-o stea.

De la fiecare dintre ei am învăţat câte ceva, fiecare dintre ei şi-a pus amprenta în ceea ce sunt astăzi, fiecare mi-a dat şi ne-a dat câte o lecţie de viaţă. Care a fost ultimul lucru pe care l-am învăţat de la Ghenci?!… Că dacă îţi doreşti cu adevărat poţi. Întâmplător am fost în acelaşi timp în concediu, am revenit la muncă în aceeaşi zi. N-am fost colegi de birou. Când am venit la serviciu am sunat în biroul lui, mi-a răspuns chiar el. Zâmbind, i-am spus: “Sunt Stela Cădar şi sunt din nou pe recepţie!”

L-am întrebat cum a fost în concediu, mi-a spus că a fost peste hotare. Cu o uşoară undă de invidie i-am răspuns: ce bine o fi de unii! Atunci, foarte liniştit mi-a spus că dacă îţi doreşti cu adevărat poţi! Apoi mi-a dat, de fapt ne-a servit pe toţi cu bomboane. Ne-a adus bomboane din concediu.

Ziua următoare n-a mai venit la serviciu, a ajuns la spital, unde s-a stins. A ştiut, a presimţit, acesta a fost felul lui de a-şi lua rămas bun de la noi, colegii lui?!… Doar el cunoaşte răspunsul la toate aceste întrebări. Noi ştim că am pierdut un bun coleg, un  prieten adevărat.

N-am vorbit cu el niciodată despre moarte, poate am crezut că suntem nemuritori şi astfel am uitat să trăim clipa, am uitat că prezentul este tot ce avem. “Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe «mâine». Numai până acolo poţi să iubeşti, să visezi, să regreţi. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut”, spunea Octavian Paler.

Colegul nostru Ghenci a plecat mult prea repede, mai avea multe de făcut şi de spus. Sunt convinsă că şi-ar fi dorit să spună şi să facă multe lucruri. El n-a apucat. În astfel de momente, noi cei rămaşi ne reanalizăm priorităţile. Apoi cu trecerea timpului le uităm ordinea şi continuăm ca înainte, nu găsim timp să spunem “te iubesc”, să le spunem celor din jur cât de mult înseamnă pentru noi, să le mulţumim că există şi, cel mai important, uităm să ne iubim pe noi, să ne tratăm sufletul şi trupul…

Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, Mihai Ghenceanu! Vei rămâne mereu în sufletele şi în gândurile noastre, ca un OM bun, un coleg şi un prieten adevărat, un OM care şi-a pus viaţa în slujba comunităţii, un OM care n-a făcut un secret din simpatiile lui politice, n-a trişat. Adio, Mihai Ghenceanu!

Stela Cădar

Nu am ce să vă reproşez, domnule Ghenceanu, decât că aţi plecat prea devreme dintre noi. Mă bucur că am avut şansa să cunosc un ziarist în adevăratul sens al cuvântului, un om plin de bunătate, plin de viaţă, întotdeauna cu zâmbetul pe buze.

Dumnezeu să vă aşeze între îngeri, pentru că asta aţi fost şi dumneavoastră pentru noi: un înger şi un exemplu demn de urmat!

Sper ca într-o altă viaţă să mai am ocazia să stau cu dumneavoastră la cafea. V-am iubit şi v-am apreciat enorm!

Mirela Filimon

Cred că Ghenci iarăşi ne-a făcut o glumă! Poate ne-a văzut cam trişti, cam deprimaţi că trece vara şi parcă aşteptăm să intre pe uşă râzând şi să spună: “Aşa-i ce bine ştim să ne bucurăm şi de un lucru firesc!” Căci până acum era absolut firesc să intre pe uşa redacţiei şi să facă haz de necaz, să spună câte un banc, câte o glumă pe seama unor situaţii care ne enervau, ne întristau.

De multe ori a reuşit să facă chiar şi momentele triste, grele, să devină mai uşor suportabile. Însă atunci parcă nici nu l-am observat că se află printre noi. Prezenţa sa a fost întocmai ca şi aerul, la care, cât timp îl avem din belşug, nici nu ne gândim că este important. Aşa a fost şi el! Nici nu l-am observat că este, dar acum ne lipseşte!

Ştia să ne înveselească chiar şi prin simpla sa prezenţă. El şi acum ar avea o vorbă de spus, cu care să ne facă să zâmbim puţin. A fost un coleg modest, care nu s-a străduit în mod deosebit să iasă în evidenţă, totuşi se remarca printr-un simţ al umorului foarte rafinat, un umor fin şi inteligent, pasat întotdeauna exact la momentul potrivit.

Era mereu calm şi întreaga sa fiinţă radia pace. Parcă ne loveşte pe toţi un fulger spunând despre el că “a fost”. Dacă am să ajung în Rai, sper să-l mai întâlnesc! Nu va fi greu să-l găsim. Va sta în mijlocul unui grup de îngeri şi va povesti, iar cei din jur vor râde cu poftă.

Dumnezeu să te primească în împărăţia Sa!

Eva Laczko

În clipa în care am aflat că domnul Ghenceanu nu mai este, o părticică din mine parcă s-a desprins. Am rămas blocat lângă o ţigară ce ardea în scrumieră, în timp ce lacrimile care îmi invadaseră ochii se scurgeau şiroaie pe obraji.

Oare de ce Dumnezeu nu a luat în considerare planurile lui? De ce l-a luat la El atât de fulgerător fără a putea măcar să ne luăm rămas bun?

Adesea, când stăteam la “America” sorbind o cafea,  îmi povestea despre tinereţea lui, despre proiectele pe care doreşte să le ducă la îndeplinire. Se vedea muncind încă cel puţin cinci ani, ca după aceea să se poată bucura în linişte de bătrâneţe. Cu mult entuziasm a plecat cu familia în concediu, fără a avea habar că omul ce a fost nu se mai întoarce la redacţie.

Era conştient că experienţa pe care a acumulat-o în toţi anii ce i-a dedicat profesiei de jurnalist trebuie transmisă mai departe noilor generaţii. A încercat să mă înveţe, să mă facă să înţeleg că realitatea pe care o vedem cu toţii poate fi de multe ori doar un miraj şi că ceea ce nu se spune şi nu se vede alcătuieşte de cele mai multe ori realul adevăr.

Mi-a arătat că anii care trec peste noi toţi nu pot întemniţa sufletul, nu pot şi nu au voie să îţi afecteze modul de gândire şi setea de cunoaştere. Am înţeles că întotdeauna trebuie să mergem înainte atât timp cât adevărul primează, atâta timp cât rămânem obiectivi şi totodată detaşaţi.

Încă din 2013, când m-am angajat la Informaţia Zilei, mi-a insuflat pasiunea şi totodată rigoarea cu care îşi trata subiectele.  Am fost colegi pe platourile de filmare ale televiziunii Informaţia TV din ianaurie 2015, reuşind împreună să aducem în faţa telespectatorilor cele mai actuale informaţii ale momentului. Mereu documentat, reprezenta o sursă inepuizabilă de informaţii.

Scurt a fost timpul şi simt că am pierdut, în ciuda diferenţei mari de vârstă, un prieten. Nu vă voi uita niciodată şi vă promit că ceea ce am început împreună voi duce mai departe cu profesionalism şi corectitudine. Vreau să cred că staţi acum, lângă o maşină de scris, aşternând pe foi cel de-al doilea volum despre care îmi povesteaţi cu atâta pasiune. Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Sergiu Podină

Mihai Ghenceanu mi-a fost coleg la “Gazeta de Nord-Vest”. Prieten mi-a fost cu cel puţin  douăzeci de ani mai înainte de a fi noi colegi de redacţie. Ne-am cunoscut la cenaclul din Satu Mare. A scris proză, a scris poezie, reportaj. La ziar, scria cu aceeasi rapiditate şi precizie despre economie, cultură, sport, ştiinţă, politică, arte, filozofie, istorie, învăţământ.

A fost şi un bun realizator de emisiuni la Informaţia TV. Era omul care nu bătea apa în piuă. Dacă într-o bună zi cineva i-ar fi cerut sa scrie un scenariu de film, să zicem, cred că ar fi întrebat numai despre tematică, durata aproximativă a peliculei şi timpul de finalizare a proiectului. Şi sunt sigur că rezultatul muncii sale nu ar fi fost o banalitate.

     Ţin minte ce mi-a zis Mihai Ghenceanu în prima mea zi de lucru la ziarul condus de prietenul nostru comun Ion Bledea. “Mă, oşene, poetule, eu dacă m-aş fi văzut ca tine în California, să am acolo unde locui fără să plătesc ceva… de lucru mi-aş fi găsit şi… treceam prin România doar în concediu, odată pe cincinal. Aici, în afară de «Lambada» nu vei găsi nimic bun. Totul e fals, totul e o minciună!”

Sigur că nu ştiam eu ce e aia “Lambada”, dar mi-am dat repede seama… am tot auzit-o.

      Mihai Ghenceanu a fost un profesionist în ale gazetăriei, exigent, dar un om prieten cu oricine, a fost ziaristul bine informat, ştia unde şi când să fie prezent în scop profesional, ce să pună în pagină, ce ştire trebuie dată, ce e important de comentat la televiziunea unde lucra.

      Pot să afirm cu mâna pe inimă că Mihai Ghenceanu a fost un liberal. Dar scria la fel despre oricare altă doctrină politică, despre un partid ori altul, indiferent cine era liderul ori liderii.

      Acum, în plină toamnă, când  bunul nostru prieten Mihai Ghenceanu se duce spre cele veşnice, îmi trec prin minte nişte versuri pe care le-am scris mai demult şi pe care i le-am citit şi lui: “Frunzele fug spre lumea de tăceri / Ce nefiresc şi ce amar tam-tam / Drumul pornind din cântecul de ieri…” Şi îmi dau lacrimile şi nu pot să nu mă gândesc ce durere poate să fie, acum, în sufletul fiicei, al soţiei sale şi-n sufletele celorlalţi din familie.

      Fără Mihai Ghenceanu presa din Satu Mare va fi sigur mai săracă. Trist e însă că Mihai ne părăseşte la o vârstă la care avea încă atâtea de spus. Odihnească-se în pace!

Vasile Mic

Presa sătmăreană pierde un profesionist adevărat, iar noi un coleg şi-un bun prieten… Pentru cei mai tineri din presă va rămâne un model de urmat… S-a dus prea repede Sus la Ceruri la o poveste cu bunul său coleg, Ioska Tiproc… Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Rămânem mereu cu amintirea unui om deosebit cu un suflet frumos, deschis şi generos.

Mureşan Florin Cristian

L-am cunoscut pe Mihai Ghenceanu cu ani în urmă. Destul de des am colaborat în ceea ce priveşte realizarea pentru ziarul Informaţia Zilei a unor materiale de factură economică, dar şi pentru postul de televiziune Informaţia TV. A dovedit multă omenie, apropiere de oameni, fiind un om deosebit, care nu de puţine ori s-a implicat în rezolvarea problemelor invocate de semeni.

Discuţiile numeroase pe care le-am avut au dovedit o bună pregătire profesională a lui Mihai Ghenceanu. Gazetar cu o bogată experienţă profesională, a avut de multe ori un sfat, o recomandare pentru cei care au intrat în dialog cu el.

Cu diverse ocazii ne-a întâlnit la o serie de activităţi de factură economică, acolo unde, alături spre exemplu de membrii DRW, a făcut eforturi de a mediatiza în ţară şi în străinătate ofertele economice ale sătmărenilor, acţiunile organizate. Activitatea desfăşurată de el pe tărâm profesional a avut efecte pozitive inclusiv în activitatea economică a judeţului Satu Mare.

Cu profund regret am luat act de pierderea unui prieten, a unui jurnalist devotat şi nu în ultimul rând un om generos. Şi pe această cale transmit familiei greu încercate sincera mea compasiune, iar pe cel plecat prematur dintre noi să-l odihnească Dumnezeu în Împărăţia Sa.

Cornel Mureşan

Rămas bun, domnule Ghenceanu! A fost o onoare să vă cunosc, a fost o onoare să lucrăm împreună. De-acum, peisajul jurnalistic va fi mai sărac fără dumneavoastră. Ne veţi lipsi la ceremoniile dedicate zilelor festive, pe care atât de frumos le-aţi reflectat în presă.

Ne va lipsi chipul  dumneavoastră blând şi prietenos de la evenimentele judeţului nostru, dar suntem siguri că ne veţi veghea dintre stele şi… vă rugăm să ne povăţuiţi şi să ne luminaţi în continuare aşa cum aţi făcut-o şi până acum!

Drum bun printre stele, distins jurnalist Mihai Ghenceanu!

Camelia Lucuţ  – Purtător de cuvânt al Jandarmeriei Satu Mare

Mihai Ghenceanu ştia cu siguranţă că era în care trăim este o eră a informaţiei, în care trebuie să ştii cât mai mult şi mai ales să cunoşti tot ce se petrece în jur, să fii la curent cu tot felul de informaţii de interes public. Sursa care furnizează aceste informaţii este mass-media, fie că ne referim la presa scrisă sau televiziune, iar el ştia să ajungă la public indiferent de mijlocul de comunicare mediatică, captând prin articolele lui interesul cititorului sau telespectatorului.

Şi-a asumat misiunea de jurnalist cu mare responsabilitate , chiar dacă profesia nu este deloc una uşoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. A fost un jurnalist îndrăgit, iar lucrul acesta cred că a fost reflectat şi de caracterul lui, ca om, un om în adevăratul sens al cuvântului.

Am colaborat foarte bine atâta timp cât am fost inspector-şef în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare, nu lipsea de la niciun eveniment şi venea mereu pregătit.  Vestea este şocantă şi îmi vine greu să cred, însă nu putem decât să ne rugăm acum pentru el! Dumnezeu să îl odihnească în pacea Sa!

Gheorghe Dan, fost inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare

Personalitate puternică, capacitatea de a scrie şi de a prezenta informaţiile într-o manieră precisă, dar şi atrăgătoare, cultura generală, curiozitate, abilităţile de comunicare, capacitatea de a face faţă situaţiilor neprevăzute sunt doar câteva dintre însuşirile pe care jurnalistul Mihai Ghencean le avea. A fost un bun colaborator, am putea spune chiar un prieten al pompierilor sătmăreni, care l-au apreciat şi l-au stimat pentru modul în care înţelegea să îşi îndeplinească misiunea de jurnalist.

Domnul Ghencean era un om onest, sincer şi a rămas obiectiv, ştiind că societatea nu are nevoie de jurnalişti corupţi.  A fost un om deschis şi transparent, un om cu simţul umorului, iar colaborarea cu el a fost una deosebită.

Vestea plecării lui în eternitate ne întristează, însă munca lui de zeci de ani rămâne o dovadă clară a faptului că va rămâne mereu viu în amintirea tuturor celor care au colaborat cu el!

Conducerea împreună cu colectivul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare

Vestea este una neaşteptată, mai ales că domnul Ghencean nu îşi arăta vârsta. Era un om care deborda de pozitivism, un om cu simţul umorului, cu reale abilităţi de comunicare.

Nu avem cuvinte să descriem cât de mult ne întristează această veste. Jurnalistul Mihai Ghencean şi-a construit în aşa fel imaginea, încât, la un moment dat, numele lui a vorbit pentru el.

Avea cunoştinţe în toate domeniile de activitate, era mereu la curent cu realităţile economice şi ştia să redea prin articolele pe care le scria aceste realităţi fără a fi părtinitor, fiind mereu orientat în aşa fel încât informaţiile să vină în sprijinul cetăţeanului. Domnul Ghencean a cunoscut psihologia oamenilor, a ştiut să anticipeze, să aibă curaj să abordeze subiecte sensibile, însă într-o manieră în care să rămână obiectiv, a ştiut să surprindă cititorii şi telespectatorii Informaţia TV. Transmitem condoleanţe familiei îndoliate!

Conducerea şi colectivul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare

Mihai Ghenceanu a fost mai mult decât un jurnalist, a fost omul pe care te puteai baza în orice situaţie. Am colaborat foarte mult şi astfel între noi s-a conturat o prietenie ce acum va depăşi graniţele realului. Nu îl voi uita niciodată! A lăsat un gol în sufletul meu. Îl voi stima şi aprecia mereu. Dumnezeu să îl odihnească !

Eugenia Sabău, director Casa Judeţeană de Pensii