Image 1
Image 2

CNAS vrea să renunţe la limita de pacienţi de pe lista medicilor de familie

Sigla Informatia Zilei
CNAS vrea să renunţe la limita de pacienţi de pe lista medicilor de familie
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
dr. Vasile Blaga, presedintele Patronatului Medicilor de Familie Satu Mare
dr. Vasile Blaga, presedintele Patronatului Medicilor de Familie Satu Mare

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are în vedere să renunţe la limita minimă de pacienţi pe care trebuie să o aibă un medic de familie indiferent că lucrează în urban sau rural.

Faţă de anul 2015, proiectul pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 propune câteva modificări. Legiuitorii precizează că prin acest lucru “se urmăreşte stimularea concurenţei şi dezvoltarea unui mediu concurenţial care să încurajeze performanţa, precum şi asigurarea cadrului legal pentru medici – tineri absolvenţi de a desfăşura activitate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Astfel, medicii de familie vor putea încheia contract de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate indiferent de numărul persoanelor asigurate înscrise pe listele proprii.

Totodată nu mai este prevăzută stabilirea unui număr necesar de medici de familie care să intre în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Ca un prim rezultat al noii reglementări, au fost eliminate prevederile referitoare la numărul optim de 1.800 de persoane înscrise pe lista unui medic de familie sau limita minimă de 800 persoane asigurate înscrise în mediul urban, cât este necesar în momentul de faţă.

În schimb, medicii de familie nu sunt deloc încântat de această iniţiativă asupra căreia revine CNAS fiind de părere că un astfel de lucru ar duce la fărâmiţarea cabinetelor plus că nu ar putea să se susţină din punct de vedere economic. “Nu este bine deloc să se renunţe total la un număr minim şi maxim de pacienţi pe care ar trebui să îl aibă un medic pe lista proprie. Eliminarea totală a numărului limită de pacienţi ar duce la o scădere a calităţii serviciilor oferite, întrucât un cabinet cu 200 – 300 de pacienţi nu ar putea să se susţină financiar, să-şi achite angajaţii, plăţile la utilităţi şi celelalte consumabile necesare pentru buna funcţionare. Ar trebui să fie o limită inferioară, dar şi una superioară între care să se poată oferi servicii medicale la nivel optim” este de părere dr. Vasile Blaga, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Satu Mare.

Puteti citi continuarea in editia tiparita disponibila la chioscurile de ziare sau in editia electronica (abonament pdf)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with