Asculta acest articolPoate că odată cu ascensiunea unor politicieni de factura lui Klaus Iohannis, Vasile Blaga şi Liviu Dragnea începe o perioadă a nevorbăreţilor. Varianta lor tac şi fac este ideală. Din păcate până acum ne-au convins că pot să tacă zile în şir. Mai rămâne să demonstreze că fac.
Într-o scurtă intervenţie, pe cât de laconică pe atât de polemică, Klaus Iohannis se arăta nemulţumit de breaking-news-urile televiziunilor care vor cu tot dinadinsul să scoată ştiri de senzaţie din orice nimicuri. Preşedintele are dreptate. În acelaşi timp, mass media vrea carne crudă în orice moment al zilei. Dacă ar fi fapte, evident nu s-ar simţi nevoia atâtor vorbe.
Nevorbăreţ este şi noul lider al PSD. Liviu Dragnea, dacă se pune, poate tăcea aproape la fel de mult ca Iohannis. Totuşi, funcţia politică îl obligă să comunice. Modul în care vorbeşte, dar mai ales tonul folosit îl plasează prin cei mai aşezaţi oameni politici din România. Nu se arată nervos, nu-şi atacă adversarii. Nu pare să simtă nevoia de a arunca săgeţi otrăvite nici în prieteni, nici în duşmani. :i nu este ironic. Un lucru nou. Victor Ponta a învăţat lecţia ironiei de la Adrian Năstase. Până şi lui Mircea Geoană îi plăceau calambururile. Ca să nu mai vorbim cât de mult îi plăcea să turuie. Întrebarea este cât îl va ţine pe Liviu Dragnea.
Deja PNL începe să fie atent la tăcerile preşedintelui PSD. Liberalii se tem de vorbele sale dulci. Alina Gorghiu nu ştie ce să creadă. Face aluzie la calul troian. Ea însăşi este un politician care trăieşte exclusiv din vorbe. Încearcă să fie ironică. Atacă, jigneşte, din nevoia de a-şi umili adversarii. Ar fi culmea să fie şi ea tăcută, ca Iohannis sau ca Blaga. Nu cadrează. Unei femei nu-i stă bine tăcerea, fie ea şi profundă. Sunt câteva femei în politică atât de vorbăreţe încât cu greu poţi ocoli cuvântul gaiţe atunci când îţi imaginezi că sunt toate la un loc.
Nevorbăreţii, dacă s-ar constitui într-un grup organizat, cu greu ar putea respecta un echilibru al sexelor. Deocamdată cercul lor este foarte restrâns. Pe lângă cei trei mai sus pomeniţi, l-a putea adăuga pe Mugur Isărescu. Cam de la el a şi pornit dezbaterea pe Codul Fiscal. A vorbit puţin şi apăsat. Un alt nevorbăreţ este Gabriel Oprea. Cu puţin efort, poată tăcea minute în şir şi Călin Popescu Tăriceanu. Să ne aducem aminte cât timp i-a trebuit până s-a decis să-i răspundă lui Traian Băsescu.
Dar nu întotdeauna tăcerea este de aur. Uneori este nevoie să vorbeşti, chiar dacă nu-ţi place. Pe bună dreptate, preşedintelui Iohannis i se reproşează că nu comunică. Pe bună dreptate i se impută lui Vasile Blaga că nu are un discurs atrăgător. Au dreptate cei ce îi reproşează acest lucru.
Uneori nu este valabilă nici chestia cu “dacă tăceai, filozof rămâneai”. Cel mai bun exemplu este al fostului ministru Ioan Rus. Ţinând să demonstreze că este un ardelean autentic, Ioan Rus vorbea rar. Dar când a deschis gura i-a ieşit din gură o păsărică murdară şi dizgraţioasă.
Clubul nevorbăreţilor este elitist? Intră în el personalităţile de excepţie? După Liviu Dragnea, el ar trebui să-i încorporeze pe cei care vor să se înhame la un proiect de ţară comun. Acest lucru presupune estomparea graniţelor politice. Probabil că aici vedea Alina Gorghiu o capcană. O tăcere impusă presupune o înţelegere între toate partidele. Un armistiţiu avantajează PSD. Opoziţia are nevoie de o continuă ofensivă. Guvernul trebuie să fie mereu sub asediul opoziţiei. :i premierul Ponta se simte bine doar printre baionete, dar parcă şi el s-a decis să vorbească mai puţin. Chiar dacă nu se va înscrie în clubul nevorbăreţilor, se pare că, urmând tactica lui Dragnea, începe să-şi schimbe tonul.
