Image 1
Image 2

Claudiu Săftoiu, propus de PNL la şefia CA al TVR

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

PNL a obţinut, la negocierile cu PSD, preşedinţia Consiliului de Administraţie al TVR, cel mai probabil postul urmând să îi revină lui Claudiu Săftoiou, au declarat surse politice.

În urma negocierilor, ACD primeşte trei posturi în CA al TVR, dintre care două revin PNL, iar unul revine PC.

Astfel, pentru cele două locuri ale PNL sunt nominalizaţi, ca titulari, Claudiu Săftoiu şi Lucia Hossu-Longin, iar ca supleanţi, Dida Drăgan şi Stejărel Olaru, au declarat sursele.

PC o va nominaliza, ca titular, pe Irina Radu.

Postul de preşedinte director-general al TVR revine, ca urmare a negocierilor, PNL.

 Deţinătorul acestui post urmează să fie ales dintre titularii propuşi de PNL, cele mai mari şanse avându-le Claudiu Săftoiu, au precizat, pentru Mediafax, sursele politice.

Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administraţie, în urma scrutinului desfăşurat pe 21 iunie, potrivit unui comunicat remis Mediafax de reprezentanţii TVR. Totodată, numele lui Valentin Nicolau se află printre cele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie al instituţiei a fost demis de Parlament pe 12 iunie, iar conducerea TVR este asigurată în prezent interimar de Radu Călin Cristea.

Parlamentul se va reuni, marţi, în şedinţă comună, pentru validarea membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns