Asculta acest articolO clasă politică fără chip, văzută prin câteva vârfuri, luate ca simboluri ale corupției, a scos lumea în stradă. Ordonanța, corectă sau nu, constituțională sau nu, a fost doar picătura care a umplut paharul. Societatea, în întregul ei, nu mai tolerează corupția, nici mare, nici mică.
Tot vorbim despre clasa politică. De fapt, ce înseamnă “clasa politică“, din cine este compusă? În primul rând din cei aleși pe toate listele electorale, de la locale și parlamentare.
Numărul acestora se ridică la aproape 45.000. Este cea mai mare întreprindere care produce legi, decrete, hotărâri, decizii, ordonanțe de urgență. Cu salarii mai mari sau mai mici, rotunjindu-și veniturile cu indemnizații de ședințe, ocupând și majoritatea funcțiilor din sistemul public, mai având și afaceri proprii, această “clasă politică“, prin rotație, conduce România ultimilor 27 de ani.
Împărțirea ei în două categorii pe criteriul moralității, al integrității, este iluzorie și nu face altceva decât să antagonizeze societatea. Cum nu avem la îndemână alt termen consacrat, în această perioadă corupția rămâne singura unitate de măsură. A măsura cine este mai corupt, în funcție de partidul din care face parte, pe termen lung este o acțiune sortită eșecului. Atâta vreme cât PSD este la guvernare, acest partid este asociat cu corupția. Când va veni la putere PNL cu aliații săi, acel partid va fi asociat cu corupția.
Deocamdată PSD se află la guvernare și doar lui trebuie să i se adreseze societatea civilă. Partidele de la guvernare trebuie somate să respecte legea, în spiritul și litera ei. Ce ne facem însă când legile nu sunt corecte, sunt strâmb făcute, permit abuzurile prin interpretarea subiectivă a unor articole din Codul penal și Codul de procedură penală?
În această situație ne găsim azi. Apelul la Curtea Constituțională rezolvă problemele pe moment. Ceea ce a făcut și face în continuare armata celor 45,000 de aleși, plus cei numiți în funcții publice, nu se poate dezlega protestând în stradă. Chiar dacă ar ieși în stradă 10 milioane sau țara întreagă, tot mai pot rămâne în case 45.000 de oameni, exact cei care decid.
Această adevărată armată a maimuței oarbe fixează și eșarfa pe ochii Justiției. În ultima vreme, mai cu seamă după înregistrările lui Sebastian Ghiță, au început să fie puse sub semnul întrebării anumite dosare penale întocmite selectiv, cu intenția vădită de a-i compromite și a-i scoate din viața publică pe cei deveniți indezirabili. Justiția este acuzată de partizanat politic, fiind inclusă și ea prin unii reprezentanți în ceea ce se numește corupția generalizată a sistemului.
Când, și mai ales cum, se vor armoniza toate opiniile? Curtea Constituțională infirmă că ar exista o criză instituțională, între cele trei puteri ale statului. Prin urmare, persoanele care conduc instituțiile se ceartă, dar instituțiile (Guvern – Justiție – Parlament), funcționează în limitele Constituției.
Opinia publică, numită “popor” când iese în stradă, are altă percepție. O parte cere demisia guvernului, altă parte demisia președintelui. Unii cer alegeri anticipate, alții cer să se respecte votul de la alegerile din 11 decembrie. Dacă la începutul mandatului sunt atât de multe disensiuni, ce se va întâmpla mai târziu? CCR a respins și sesizarea Avocatului Poporului, astfel că vizita intempestivă a președintelui Iohannis la Victor Ciorbea se încarcă de ridicol, dar fără să-și fi anulat efectul mediatic.
Se limpezesc multe lucruri, dar impresia generală rămâne că se instaurează haosul și nimeni nu poate aduce ordinea. Clasa politică pare de necontrolat. Și totuși, uneori, greșelile se plătesc. Oaia neagră care a declanșat furia societății, ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a dat demisia după ce CCR a decis că Ordonanța a fost constituțională.
