Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă

Proiectul rectificării bugetare va fi pus în transparenţă, săptămâna viitoare, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

 ”Rectificarea bugetară este, aşa cum spuneam, una pozitivă. Aici doresc să subliniez că în cursul săptămânii viitoare ea va fi făcută publică, va fi pusă în transparenţă la Ministerul Finanţelor. Sunt aspectele care ţin, aşa cum au solicitat şi o parte dintre reprezentanţii autorităţilor locale, de continuarea programelor deja aflate în derulare, care au fost momentan oprite din cauza acestei creşteri de preţuri la materialele de construcţii şi neexistenţa fondurilor de cofinanţare. Este un aspect care a fost luat în calcul la revizuire, la nivelul Ministerului Finanţelor, şi în momentul în care vom avea toate datele legate de ceea ce trebuie să facem în continuare pe partea de compensare a preţurilor la energie, după ce avem o lună închisă, luna aprilie, pentru că nu am putut să finalizăm toate aceste demersuri ale rectificării, pentru că dorim să vedem cât ne costă compensarea pe luna aprilie, furnizorii nereuşind să le furnizează până în acest moment facturile, să putem să închidem o lună complet.” a declarat premierul Ciucă.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517