Cioloş: Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică

Scris de I. Z., 12 octombrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Dacian Ciolos

Dacian Ciolos

Premierul desemnat Dacian Cioloş a transmis, marţi, că nu este cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera sa politică sau pentru candidatura la Preşedinţie.

„Am primit sute de întrebări şi mesaje legate de nominalizarea mea ca premier în acest moment de criză. Cei care mi-au scris sunt îngrijoraţi că am fost atraşi într-o capcană politică sau că mi s-a oferit această soluţie pentru a mi se închide oportunitatea unei candidaturi prezidenţiale. Îmi doresc să lămuresc această situaţie, pentru a nu continua speculaţii sau îngrijorări care nu-şi au rostul.

Din perspectivă politică, trebuie să înţelegeţi că suntem al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluţie politică la criza actuală. Nu suntem blocaţi în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani. Pur şi simplu, am făcut ceea ce trebuie să facă un partid politic: să îşi asume o situaţie de criză şi să răspundă pe măsura momentului în care ne găsim. Ideea că se câştigă timp printr-o astfel de nominalizare este o greşeală profundă. Nu suntem într-o situaţie de calm şi bunăstare socială în care să ne permitem să tărăgănăm decizii măsurând cu şublerul ce avantaje ne ies dacă speculăm momentul. Noi am ales să acţionăm.

Din perspectivă personală, cred că ar trebui să existe mai multă îngrijorare pentru cei bolnavi şi care nu au loc în spitale sau de cum se vor plăti facturile în această iarnă. Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura mea la preşedinţie. Suntem în plină pandemie şi se pierd sute de vieţi omeneşti în fiecare zi, iar societatea noastră trebuie să iasă din fascinaţia jocului politic şi să se îngrijoreze pentru adevăratele motive. Principala greşeală a politicienilor este că au crezut mereu că totul este despre ei. Guvernarea este despre cum se vor descurca românii în aceste luni dificile în care pandemia ameninţă pe fiecare dintre noi, iar facturile sunt o povară peste care unii dintre noi nu vor fi în stare să treacă”, a transmis premierul desemnat Dacian Cioloş.

Abonează-te acum Online!
  1. Babacu a spus: 14 octombrie 2021, ora 16:42

    Domnul Ciolos nu va recunoaste niciodata, dar daca n-ar fi avut rude in militie (fosta Doi si un sfert) cred ca n-ar fi ajuns atit de sus in politica.

  2. Dac Bulibas a spus: 14 octombrie 2021, ora 15:49

    Ce cariera politica are acesta ???…., una mizerabila !!!.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517