Image 1
Image 2

Cioloș a obținut sprijinul SUA pentru întărirea cooperării militare la Marea Neagră

Dacian Cioloș și Joe Biden
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Dacian Cioloș și Joe Biden
Dacian Cioloș și Joe Biden

În contextul summitului NATO de la Varșovia, “am solicitat si am obținut sprijinul SUA și am obținut promisiunea că vom fi susținuți pentru întărirea cooperării la Marea Neagră, cooperare militară la nivel naval”, a declarat, marți, premierul Dacian Cioloș, după întrevederea cu vicepreședintele american, Joseph Biden, la Casa Albă.
“Am explicat demersurile pe care noi le-am făcut deja în colaborare cu Bulgaria și Turcia și am avut promisiunea sprijinului, în cadrul summitului, pentru ca această cooperare la Marea Neagră să fie susținută de NATO”, a continuat șeful guvernului român.

Cioloș a adăugat că în cadrul întâlnirii a solicitat de asemenea “sprijinul pentru o brigadă multinațională pe teritoriul României, tot în parteneriat cu Aliați, o brigadă unde România s-a angajat să pună la dispoziție resurse, toate acestea în cadrul sistemului de descurajare și de apărare pe tot flancul estic al Europei, nu doar pe partea de nord-est, ci și pe partea de sud-est”.

 

Joe Biden și Dacian Cioloș au discutat de asemenea importanța dezvoltării sectorului energetic al României pentru securitatea energetică europeană și au subliniat necesitatea de a sprijini și accelera eforturile de reformă ale Republicii Moldova, adaugă comunicatul Casei Albe.
Întrevederea cu vicepreședintele SUA a avut loc în Roosevelt Room, o sală din aripa de vest a Casei Albe, situată în imediata apropiere a Biroului Oval, și a durat aproximativ o oră și zece minute, deși fusese anunțată inițial în program că va fi de circa 30 de minute, relatează Agerpres.

 

Continuarea progresului în domeniul reformelor va consolida dezvoltarea democratică și economică a României și parteneriatul economic dintre România și Statele Unite ale Americii, a notat vicepreședintele american Joseph Biden în timpul unei întâlniri, marți, la Washington, cu prim-ministrul român Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Casei Albe.

Prim-ministrul a fost însoțit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, ministrul energiei, Victor Grigorescu, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, de șeful Cancelariei primului ministru, Dragoș Tudorache, de consilierul pe politică externă, Călin Ungur, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Vicepreședintele Joe Biden a fost însoțit la întâlnire, printre alții, de ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene și euroasiatice, Victoria Nuland, consilierul pe securitate națională al vicepreședintelui SUA, Collin Kahl, adjunctul asistentului secretarului apărării pentru NATO și Europa, James Townsend, precum și doi asistenți speciali ai președintelui Barack Obama.

 

Premierul Dacian Cioloș se întâlnește miercuri, în cadrul vizitei în Statele Unite, cu secretarul american al Energiei, Ernest Moniz, și participă la un dejun de lucru cu reprezentanții mediului de afaceri.
Miercuri este ultima zi a vizitei de lucru a premierului român în Statele Unite, Dacian Cioloș urmând să revină joi la București.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS ECONOMIA AMERICANĂ

Europa se îndreaptă spre recesiune mai mult decât SUA

Directorul executiv al Citigroup Inc, Jane Fraser, a declarat recent că este mai probabil ca Europa să intre în recesiune decât Statele Unite, ea alăturându-se astfel altor directori executivi ai unor bănci globale care au avertizat săptămâna trecut[ cu privire la sănătatea economiei mondiale.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now