Asculta acest articolLiviu Dragnea este printre puţinii politicieni care vorbesc de necesitatea unui proiect de ţară. Reacţiile la propunerea lui au fost palide. Practic, nimeni nu pare să-l fi băgat în seamă. Cu atât mai puţin proprii săi colegi de partid. Oamenii politici au în general alte preocupări decât să gândească la schiţarea viitorului. Chiar dacă ar fi interesaţi, ei sunt conştienţi că nu vor găsi parteneri care să înhame la o căruţă care nu este încărcată cu bunuri de folosinţă imediată.
Cu un proiect de ţară a pornit la drum şi Klaus Iohannis. El imaginează o reformă de sus în jos. În primul rând el crede că este nevoie de un “altfel de preşedinte”. Abia după ce se va fi ales un preşedinte “alfel” se poate porni la drum pentru o Românie “a lucrului bine făcut”.
În esenţă Dragnea şi Iohannis vorbesc despre acelaşi lucru. Despre necesitatea unei reforme profunde. Pare uşor deplasat, dar Liviu Dragnea este în poziţia celui care poate lua decizii în acest sens. Conduce PSD, deocamdată partidul cu cea mai mare pondere parlamentară. Conduce un partid în care disciplina este la loc de frunte. Cu toate acestea, PSD este greu, poate chiar imposibil de reformat. Klaus Iohannis conduce totul şi nimic. Ca şi predecesorii săi, poate fi izolat la Controceni. Face parte din puterea executivă, înă nu are la îndemână prea multe instrumente. Preşedintele are atâta putere cât i se permite de aibă. Traian Băsescu a fost un preşedinte puternic atâta vreme cât PDL l-a slujit cu slugărnicie. ion Iliescu a fost respectat, dar nu a a avut nici capacitatea, nici voinţa politică de a impune reformarea partidului pe care l-a fondat. Emil Constantinescu a avut un proiect de ţară: intrarea în NATO şi integrarea în UE. A făcut primii paşi, foarte esenţiali.
Acum sarcina întocmirii, sau demarării, unui proiect de ţară le revine următorilor politicieni: Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, Vasile Blaga, Alina Gorghiu. După câte se pare, doar primii doi vorbesc public despre acest lucru. Ceea ce nu înseamnă că neapărat co-preşedinţii PNL nu au în vedere acest lucru.
Faptul că în Senat şi în Camera Deputaţilor s-a votat aproape în unanimitate Codul Fiscal este un semnal bun. Puterea şi opoziţia au ajuns la un consens. Deci se poate merge şi mai departe. În acelaşi sens, Liviu Dragnea îi propunea Alinei Gorghiu să încerce împreună reabilitarea Parlamentului ca instituţie. Intenţia este onorabilă, dar cam imposibilă. Cel puţin pe termen scurt şi mediu.
Ar fi nevoie, într-adevăr, de un altfel de parlament. Sunt, însă, alte priorităţi. Nu le enumerăm aici pentru că este de datoria partidelor să propună şi să găsească soluţii pentru schimbarea în bine a ţării. Platformele electorale, promisiunile din campaniile electorale, nu sunt altceva decât proiecte pentru ţară. Distanţa de la proiectele pentru ţară la un mare proiect de ţară este mare. Noi avem proiecte multe şi mărunte. reabilitarea parlamentului, deşi necesar, pare un proiect mărunt. La urma urmei este vorba despre o mână de oameni, de patru-cinci sute de indivizi. N-au decât să se reabiliteze singuri. Pare a fi problema partidelor, nu a întregii ţării. Dar consecinţele alegerii unor parlamentari incapabili şi corupţi se resimt în întreaga ţară.
Unde ar fi locul premierului Victor Ponta în această poveste? După preluarea conducerii PSD de către Liviu Dragnea, rolul primului ministru pare să se fi diminuat. Victor Ponta face dinc e în ce mai des o figură de disident. Nu poate trece peste conflictul cu preşedintele Iohannis, ceea ce are o logică politică, însă pare să aibă opinii diferite şi faţă de noua conducere a PSD. Totuşi, poate fi cooptat în echipa celor care doresc să-şi unească puterile, indiferent de orietarea politică, la un proiect de ţară? Este o întrebare esenţială la care va trebui la un moment dat să răspundă în mod direct Victor Ponta.
