Image 1
Image 2

Cine ar trebui să curețe mizeria lăsată de porumbei în Centrul Nou?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Porumbeii se numără printre păsările iubite de numeroşi sătmăreni, spunea zilele trecute K. Laszlo, cititor al ziarului Informaţia zilei. Potrivit acestuia, prezenţa porumbeilor în Piaţa 25 Octombrie din Satu Mare reprezintă o bucurie mai ales pentru copiii care au crescut şi cresc la bloc.

De cele mai multe ori, copiii au posibilitatea să hrănească aceste păsări nevinovate, cu firimituri de pâine sau te miri ce altele, după care îşi fac vizibil gestul şi bucuria. Majoritatea porumbeilor din zona la care mă refer sunt blânzi, mai că nu se sperie de prezenţa omului. Marea problemă o reprezintă faptul că aceste păsări care oferă multă bucurie unui număr mare de copii şi chiar adulţi, produc şi un disconfort teribil. Găinaţul lăsat pe lângă zidurile unui magazin din plin centrul Sătmarului poate deveni un focar de boli. Vreau să cred că nu este vina porumbeilor că s-au pripăşit acolo unde găsesc mai uşor de mâncare. Având în vedere mizeria lăsată pe lângă pereţii magazinului la care facem referire, presupun că Primăria Satu Mare ar trebui să impună agenţilor economici care desfăşoară activităţi în imobilul respectiv să iasă la curăţenie. Nu cred că ar fi un efort imens să se menţină curăţenia zonei, mai ales că pentru sătmărenii care nu-şi întreţin spaţiul adiacent locuinţei se găsesc măsuri de constrângere. Dacă nu se găseşte înţelegere la cei care au magazine acolo, fiind vorba despre spaţiu public, până şi Primăria ar putea întreţine curat acest spaţiu.”

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with