Asculta acest articolPe lângă informaţiile false, contradictorii, întâlnim în această perioadă şi cifre oficiale care, dacă nu se bat cap în cap, sunt de natură să debusoleze opinia publică.
Am să dau două exemple la zi. Agenţiile de presă, naţionale şi internaţionale, transmit două ştiri privitoare la România. Una, provenită de la prestigioasa universitate Harvard, plasează România pe un onorabil loc 12 în lume după ritmul de creştere a BIP-ului românesc.
A doua ştire, deloc favorabilă ţării noastre, situează România pe ultimul loc din UE, în ceea ce priveşte digitalizarea.
Se poate alege varianta de a privi partea plină a paharului sau partea goală a paharului.
Fără creşterea PIB-ului, din care purcede repartizarea banilor în toate ramurile economiei, a tuturor instituţiilor, digitalizarea ar fi ca o butonieră la costumul unui mort.
A digitaliza este un slogan frumos, în jurul căruia şi-a format un capital electoral deloc de neglijat un partid ca USR, dar digitalizarea este o formă fără fond atâta vreme cât nu conduce la economisirea forţei de muncă în instituţiile statului.
Din PIB-ul pentru care Universitatea Harvard laudă România, nu mai puţin de 4,2% se consumă pentru salariile personalului de stat. Digitalizarea ar trebui să conducă la scăderea acestui procent de două ori mai mare decât cel acordat pentru Apărare, măcar cu vreo 30%.
În mod paradoxal cu cât creşte gradul de digitalizare cu atât cresc şi cheltuielile cu personalul care se ocupă de digitalizare. Este un fel de a pune banii dintr-un buzunar în altul. Ce-am avut şi ce-am pierdut?
Modul în care este prezentată România în mediile externe diferă foarte mult de modul în care ne vedem noi înşine ţara. Mai degrabă suntem tentaţi să acordăm încredere surselor externe decât să dăm crezare informaţiilor provenite din surse oficiale.
De fapt, care sunt sursele oficiale? În primul rând comunicatele de la guvern, parlament, instituţia prezidenţială, apoi de la instituţiile locale, consilii judeţene, primării, instituţii descentralizate etc.
Surse mai puţin credibile sunt postările pe reţelele de socializare ale politicienilor, parlamentari, miniştri, primari, tot felul de consilieri etc. etc.
Trebuie să luăm în seamă toate informaţiile? Desigur. În acelaşi timp trebuie să avem un filtru, o instanţă obiectivă care să aleagă grâul de neghină, adevărul de fals, informaţia corectă, onestă, de manipularea ordinară. Nu doar România poate fi victima unor manipulări prin cifre, ci şi ţările mari. Germania, de pidă, este acuzată de Bloomberg că îşi cosmetizează cifrele pentru a ascunde că este în recesiune.
Dacă motorul economic al Uniunii Europene intră în recesiune, se duc în jos toate economiile celor 27 de ţări europene. Nu scapă nici ţara lui Viktor Orban care face înţelegeri pe sub masă cu Rusia.
Degeaba România este pe locul 12 din lume la creşterea PIB-ului dacă inflaţia creşte, preţurile cresc, nivelul de trai scade. Putem urca un loc sau două şi la digitalizare, dar dacă nu aduce nou decât calculatoare, programe, care nu au alt scop decât depistarea celor care nu-şi plătesc impozitele, cum ar fi profesorii care dau meditaţii sau ţăranii care vând pătrunjel în pieţe pentru economie este o frecţie la un picior de lemn.
Dincolo de speculaţiile pe marginea unor date statistice rămâne realitatea de zi cu zi. Criza energetică ameninţă să se manifeste şi mai drastic la iarnă. Confortul de care s-au bucurat până acum cetăţenii din ţările dezvoltate s-ar părea că în curând va fi de domeniul trecutului. Căldură mai puţină la iarnă, aer condiţionat mai puţin în această vară toridă.
Peste criza războiului se suprapune criza energetică, dar şi covidul care, avertizează specialiştii, se va întoarce.
Cu siguranţă lumea se schimbă, dar de ce nu se schimbă în bine? Cine poate da un răspuns la această întrebare? Evident, doar politicienii, adică oamenii care conduc această lume care este din ce în ce mai urâtă.
