Image 1
Image 2

Cetățeni transportând lemne furate, depistați la Sanislău și Negrești Oaș

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În 7 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de către Ocolul Silvic Asociația Salcâmul Ciumești despre faptul că în perioada 29 septembrie a.c. – 7 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras 17 arbori de esență salcâm și malin, din trupul de pădure aflat în extravilanul localității Sanislău.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite că ar fi sustras arborii ca fiind doi bărbați, de 40, respectiv 50 de ani, ambii din comuna Sanislău.

Prejudiciul a fost recuperat parțial. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

Material lemnos fără documente de transport

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au organizat în 21 octombrie o acțiune pe linie silvică, ocazie cu care au depistat în trafic, un bărbat, de 29 de ani, din județul Maramureș, care se afla la volanul unei autoutilitare încărcată cu material lemnos.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că persoana mai sus menționată transporta 17,217 mc de material lemnos, de esență fag, fără a avea documente de transport.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de transport de material lemnos, în volum de peste 10 mc neînsoțit de documentele specifice de transport, în cadrul căruia au fost ridicate în vederea confiscării întreaga cantitate de material lemnos precum și autoutilitara și remorca folosite la transport.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with

CONTROALE LA FRONTIERĂ

Zeci de fapte ilegale depistate

În data de 17.10.2023, prin punctele de frontieră din întreaga ţară, au trecut aproximativ 150.400 de persoane, atât cetăţeni români, cât şi străini, şi peste 43.900 de mijloace de transport, pentru a efectua formalităţile de control la intrare şi ieşire.