Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Două lumi, una la Centru, alta la Periferie, tind să se îndepărteze pe măsură ce grupul celor care decid este tot mai mic, iar marea masă nu poate depăși simplul statut de spectatori.

În ciuda numărului mare de protestatari de anul trecut, am intrat în 2018 fără o societate civilă propriu zisă. Puțin câte puțin ne îndreptăm spre același tip de realitate din alte vremuri caracterizată de un slogan ce părea demult depășit “corupție fără corupți”.

  Asaltul asupra instituțiilor de forță, scoaterea la suprafață a unor metode ce pot fi calificate drept abuzive, reconsiderarea protocoalelor dintre serviciul secret și parchete, implicarea Comisiei Europene în scandal, fac din România din nou o țară atipică.

Ne-am trezit la o realitate crudă sau ne imaginăm că trăim într-o altă realitate decât aceea a discursurilor politice? Pentru o înțelegere adecvată a fenomenului românesc, unul cu totul original, ar trebui să amintim câteva date de ordin macro-economic. O analiză pe partide politice, pe societate civilă nu este deloc relevantă. Adevărul se află într-un singur loc: în economie.

Statistica ne vine în ajutor. Astfel descoperim că “bogățiile subsolului”, cum cu mândrie se spunea în timpul regimului comunist, au trecut în mâinile capitalului străin. Firmele străine procesează și exportă 97% din țiței. Multinaționalele dețin 84% din comunicații, 96% din industria de automobile, 82% din industria metalurgică. Cam tot atât din fabricarea de mașini și utilaje. Gazul, petrolul, energia electrică nu mai sunt românești.

Ieșind la suprafață, constatăm că și ogoarele și pădurile sunt cumpărate sau exploatate de firme străine. Despre comerț ce să mai spunem? Zi de zi ne facem cumpărăturile din marile magazine ale multinaționalelor.

Statistic, cam jumătate din capital este deținut de multinaționale. Marile privatizări, atât de așteptate ne-au oferit această surpriză de proporții. Dar capitalul românesc varsă la bugetul statului peste 60% din totalul încasărilor. La afaceri egale o firmă românească raportează un profit de trei ori mai mare decât una străină. Unde-i evaziunea?

Dar ne-a rămas, totuși, ceva. Lupta împotriva corupției. Aici lucrurile stau pe dos. Nici un caz de mare corupție  la marile firme, la multinaționale. Ar trebui să luăm exemplul oamenilor de afaceri străini. De fapt, multinaționalele sunt anonime. Pe cine să iei la rost?  De ce românii nu pot fi la fel de cinstiți? Desigur, nu în sensul de a vărsa la buget un procent echivalent cu ponderea capitalului deținut de firmele autohtone. Atunci cu adevărat ne-am duce de râpă.

În linii mari, aceasta este situația la nivel macro. Mai este nevoie să amintim și ale cui sunt băncile? Nu întrebăm dacă mai sunt ele românești, ci ne punem problema ce parte a leului mai este românească.

Leul este al românului atâta vreme cât se află în punga cumpărătorului. Odată intrat în circuitul comercial, la cumpărături, la plata utilităților, la stația de benzină, în bănci, contenește să mai fie românesc. Se preschimbă în valută, tot la firmele multinaționale, și pleacă în lume. Acolo unde se află patru milioane de români. Evident, nu ajung în conturile acestora.

Să nu se înțeleagă că România nu are nevoie de capital străin. Are nevoie ca de aer. Dar ca de un aer curat, respirabil, nu îmbâcsit, plin de substanțe toxice. Dacă s-ar juca după aceleași reguli, economic și juridic, totul ar fi în regulă.

Că suntem, ca țară, la periferie nu există nici cea mai mică îndoială. Că și înlăuntrul țării ne-am împărțit în Centru și Periferie, iarăși este dincolo de orice dubiu.  Subiectul este prea vast pentru a putea fi trasă o concluzie. Pur și simplu constatăm și cam atât.

Sigla Informatia Zilei

Multe şi mărunte

Asculta acest articol Încet, încet ecoul vizitei preşedintelui american în Ucraina şi Polonia se stinge. Joe Biden nu a spus

PNL, linia Valeriu Stoica

Pornind de la gafa preşedintelui Iohannis care a negat că pe teritorul României ar fi căzut un rest de dronă rusească, Valeriu Stoica face o analiză rece, la obiect, a stării partidului al cărui lider a fost până i-a cedat de bună voie funcţia lui Theodor Stolojan.