Image 1
Image 2

Centenar dr. Vasile Lucaciu: o depunere de coroane cum nu a mai fost în Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

22 ianuarie 1852: ziua de naştere a celui ce avea să fie cunoscut de întreaga naţiune română drept părintele Lucaciu sau dr. Vasile Lucaciu.

22 ianuarie 2022: un grup de sătmăreni se adună în faţa monumentului dr. Vasile Lucaciu pentru a depune coroane de flori. Sunt prezenţi scriitori, oameni în vârstă, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii, în frunte cu Centrul de Creaţie, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi Primăriei Satu Mare, şi un singur partid politic, PNL.

După depunerea coroanelor, după ce s-au intonat câteva melodii din repertoriul cântecelor care i-au mobilizat pe români în vremuri de restrişte, s-a întâmplat ceva care nu s-a mai văzut la Satu Mare.

De remarcat că în timpul singurului discurs din faţa monumentului dr. Vasile Lucaciu au răsunat clopotele, astfel cuvintele vorbitorului pierzându-se în văzduh. Mai multe amănunte în Informaţia Zilei de marti, 25 ianuarie. În acelaşi ziar vom relata cum au decurs depunerile de coroane la bustul lui Alexandru Ioan-Cuza. Sau dacă s-a dansat Hora Unirii la Satu Mare.

După festivitatea de la Satu Mare, grupul scriitorilor s-a deplasat în localitatea Apa, locul de naştere al dr. Vasile Lucaciu.

Scriitorii din Satu Mare au depus câte o floare şi lângă modesta statuie a lui Istvan Szechenyi.

Cine a fost Istvan Szechenyi şi de ce merită să se pună o floare pe piedestalul statuii sale? Scriitor şi reformator, susţinător al culturii, politician reformator al Ungariei, s-a născut la Viena, în 21 septembrie 1791, şi s-a sinucis tot la Viena, în aceaşi clinică de boli nervoase în care a fost internat şi Eminescu. Tot la Dobling-Viena a fost internat şi generalul Mihail Cerchez, eroul care a condus trupele române în luptele de la Plevna, Griviţa, Smârdan din timpul războiului de independenţă din 1877.

O floare simbolică s-a pus şi pe marginea fântânii din Centru Vechi realizată de Domokos Lehel

Operă de artă care, asemeni clădirii Dacia aşteaptă să fie restaurată. Ciudată coincidenţă, în ziua în care se sărbătorea ziua de naştere a celui mai celebru sătmărean dr. Vasile Lucaciu, şi se punea o floare pe “Izvorul de piatră” prin care sculptorul Domokos Lehel voia să lege două opere de artă, două destine, se prăbuşea noua fântână arteziană din Centru Nou. Din fericire, chiar dacă fântâna lui va fi înlocuită cu una modernă, o simplă ţâşnitoare de jeturi de apă şi lumini, memoria lui este salvată de albumul “Domokos Lehel, destinul unui artist”, realizat de artistul plastic Oana Păcurar.

Grupul de scriitori din jurul revistei Poesis, au invocat şi meritul primarului Herman Mihaly în timpul căruia s-a construit Dacia, fosta Panonia.

Cea mai frumoasă clădire construită vreodată la Satu Mare este meritul primarului Herman Mihaly. Fie că s-a numit Panonia, fie Dacia, de sub prelata cu care este acum acoperită parcă se aud plânsetele clădirii părăsite, a ruinei care a ajuns fosta capodoperă arhitecturală, simbolul oraşului Satu Mare de la anul 1900 până în zilele noastre. Au rămas doar pozele, care încă mai circulă.

Satu Mare este probabil singura reşedinţă de judeţ din ţară care nu are niciun muzeu. Ce frumos muzeu ar putea fi clădirea Dacia! Sau alte clădiri care zac în ruine, nefolosite.

Cu ocazia fiecărei aniversări, a fiecărei comemorări ar trebui să ne reamintim ce mai avem de făcut, ce putem face şi nu facem.

Dincolo de toate neajunsurile, intrarea în anul Centenarului dr. Vasile Lucaciu este de bun augur. Poate vom învăţa cum trebuie să marcăm marile evenimente în acest judeţ parcă din ce în ce mai micuţ şi nesemnificativ pe harta ţării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with