Asculta acest articolPSD se felicită pentru modul în care a reușit să depășească criza. La unison, partidul lasă să se înțeleagă că în urma furtunii nu au rezultat nici învinși, nici învingători. Împăcarea s-a făcut în numele interesului general, pentru stabilitate, pentru transpunerea în practică a programului de guvernare.
Dar dacă se acceptă ideea de împăcare nu cumva rezultă că a avut loc și o ceartă? Peste acest lucru se trece ușor cu vedere, ca peste un coșmar urât. Se uită că, totuși, coșmarurile revin. Dar PSD este un partid care trece ușor peste necazuri. A găsit o formulă care funcționează de foarte multă vreme, cu rezultate bune. Când partidul este pe cale să se rupă, este sacrificat liderul.
Sacrificiul a fost soluția în cazul lui Adrian Năstase, următorul lider sacrificat a fost Mircea Geoană, pentru ca mai târziu cel ce l-a sacrificat, Victor Ponta, să fie la rândul lui sacrificat pe Liviu Dragnea.
Odată regula stabilită nu este greu de dedus că și următorul lider va fi la rândul lui sacrificat, măcar de dragul tradiției. Nu există nicio îndoială că toată tărășenia a fost făcută pentru a-l disloca pe Liviu Dragnea din poziția dominantă în partid. În lungile ore de discuții, nu Dragnea era cel rugat să nu demisioneze, ci Mihai Tudose.
Actualul prim ministru își datorează puterea nu fantasticei lui capacități de a conduce un guvern, ci episodului cu Sorin Grindeanu. Dacă nu le-ar fi fost teamă că vor pierde guvernarea, liderii PSD îl debarcau pe Tudose cât ai zice pește. Restul scenelor, cu doamnele care nu au vrut să renunțe la demisii, cu principiiile lui Tudose încălcate în ceea ce-l privește pe ministrul Viorel Ilie, cu laudele lui Dragnea la adresa premierului, care ar fi unul foarte bun, nu au decât o relevanță de moment.
PSD reintră în normalitate. Este o normalitate sub o tensiune și mai mare. Se reiau dezbaterile pe tema legilor justiției, dar lupta cea mai grea pe care urmează să o dea guvernul este cu sindicatele. Legea salarizării a beneficiat de o publicitate mai ceva decât un spectacol. Până și premierul s-a săturat de poveștile fără cap și coadă ale doamnei Olguța Vasilescu. Se spune că o va da afară din guvern dacă nu mai tace puțin din gură.
După fiecare scandal combatanții se regrupează. Apar noi adversari, se descoperă interese comune ale celor care, politic se aflau în tabere diferite. De data aceasta Klaus Iohannis și Mihai Tudose au descoperit că pot colabora “instituțional”, cum se spune. Interesant este că exact în același timp Liviu Dragnea a decis să nu mai calce pragul Palatului Cotroceni până în 2019. Adică atâta timp cât ține mandatul lui Iohannis. Afirmația lui este interpretată în sensul că își dorește el însuși să ajungă la Cotroceni ca președinte.
Nu știu cât de mult crede PSD că poate câștiga alegerile prezidențiale cu un candidat ca Liviu Dragnea. Suntem însă mai aproape de convingerea că Liviu Dragnea țintește, totuși, președinția. După ce a ratat șefia guvernului, din motive juridice, de ce nu și-ar dori să-și încerce norocul la președinție?
Pe de altă parte, prin refuzul său de a se mai întâlni cu președintele Iohannis deschide un front nou, dă o direcție de acțiune politică electoratului de stânga. Poate că din tot ce a declarat în această perioadă acest lucru este cel mai inteligent din punct de vedere politic.
În schimb Mihai Tudose s-a remarcat mai mult prin oboseala foarte vădită de pe fața lui, și mai puțin printr-un mesaj foarte clar. Deocamdată principala lui preocupare este să-și consolideze poziția, separat de susținerea lui Liviu Dragnea. Împăcarea nu este decât o pregătire pentru viitoarea luptă.
