Cei patruzeci de sfinţi martiri din Armenia

Asculta acest articol

Spre deosebire de cultele de rit bizantin, care îi sărbătoresc în 9 martie, cultele creştine de rit latin îi comemorează pe Cei patruzeci de sfinţi martiri din Armenia în 10 martie.

În multe părţi ale Bisericii creştine, la 9 martie în Biserica din Răsărit şi la 10 martie în Biserica de Apus, se comemorează amintirea unui grup de patruzeci de ostaşi care pentru credinţa lor statornică faţă de Cristos au suferit moarte de martir prin îngheţare într-un lac din părţile Armeniei.

Cercetările istorice mai noi au arătat că în istorisirea foarte răspândită a suferinţelor celor patruzeci de ostaşi sunt cuprinse fapte petrecute în diferite perioade şi în mai multe locuri. Autorul acestei istorisiri a reuşit să redea într-o formă foarte impresionantă dificultăţiile prin care au trecut nu numai 40 de ostaşi, ci miile de creştini care erau ostaşi ai armatei romane; de asemenea a exprimat într-un mod deosebit de plastic frământările sufleteşti şi greutăţile ce le aveau de înfruntat creştinii în faţa morţii.

Alături de lacul cu apă îngheţată în care au fost aruncaţi creştinii, judecătorul aşezase o cadă cu apă caldă, şi mâncăruri alese spre a-i ademeni pe neînfricaţii ucenici ai Celui Răstignit; când unul dintre cei 40 se lăsă atras de şansa oferită, părăsi lacul îngheţat şi se aruncă în apa încălzită, el muri ca un nefericit. Este o imagine cutremurătoare a luptei ce se dădea în sufletele martirilor – oameni erau – între iubirea faţă de plăcerile vieţii trecătoare şi dragostea atotbiruitoare faţă de Cristos biruitor al morţii.

Dat fiind că noul calendar revizuit şi-a propus să nu reţină decât fapte şi persoane strict determinate în timp şi spaţiu, amintirea celor 40 de martiri, – sfinţii mucenici – nu mai este menţionată; ea rămâne totuşi o icoană vie a istoriei tuturor martirilor şi îndeosebi a celor care au făcut parte din armatele romane.

Amintirea acestor mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare, constând în pregătirea unor produse alimentare din: făină de grâu – bobul de grâu zdrobit este simbolul morţii, dulciuri – ele amintesc bucuria biruinţei, şi condimente, mai ales scorţişoară – simbol al suferinţelor. Pregătite sub formă de opturi, sugerând coroanele oferite martirilor, sau de pâinişoare scufundate într-o compoziţie de aspectul apei îngheţate, amintind lacul în care au murit ostaşii credincioşi, ele se consumă în familie şi se împart la vecini.

Înţelesul adânc şi mişcător al acestui obicei este uitat de mult, dar rămâne o dovadă a credinţei profunde a strămoşilor noştri şi a puterii lor de creaţie artistică. El este în măsură să exprime legătura strânsă între durerea morţii şi bucuria învierii cu Cristos, între suferinţa trecătoare şi coroana biruinţei ce ne dăruieşte viaţa cea fără de sfârşit.

(Vieţile Sfinţilor)