Image 1
Image 2

Cearta politică necesară

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ca în orice guvern de coaliție, nu vor fi ușor de gestionat multiplele și complicatele probleme apărute de la începutul pandemiei într-o țară deloc pregătită politic pentru prevenirea crizelor.

Și nu au fost puține crize în ultimii doi ani. Căderea guvernului Dăncilă, alegerile prezidențiale din 2019, alegerile parlamentare din 2020, în urma cărora s-a format coaliția PNL-USR-UDMR, spargerea coaliției, căderea guvernului Cîțu în urma unei moțiuni de cenzură, formarea unei coaliții prin cooptarea PSD la guvernare.

Congresul PNL se poate încadra tot în zona crizelor politice din moment ce a dus la fracționarea PNL.

Toate acestea pe fondul crizei sanitare, iar în ultima perioadă pe fondul creșterii prețurilor la energie, combustibil, materiale de construcții, practic la toate produsele, alimentare și industriale. Nu trebuie omise nici mișcările anti-vacciniste, tot mai radicalizate politic, tot mai agresive.

Mai rău de atât nu se putea. Poate doar un război, în sensul clasic al cuvântului, ar mai lipsi din acest haos internațional, social, cultural și economic, dar la granițe se adună trupe rusești care vor atrage trupe NATO.

În acest context trebuie așezată noua coaliție de guvernare, nefirească ideologic, dar necesară în timpul unei crize de mare amplitudine așa cum este cea pe care România o traversează acum. Cât va dura pandemia? Nu se știe. Cât va dura criza economică? Cel puțin până la sfârșitul pandemiei.

În ciuda acestei realități palpabile, așa cum peștele are nevoie de apă și omul de oxigen, partidele, ca să arate că există, au nevoie de ceartă. Exemplul cel mai elocvent este AUR.

Fără protestele pe care le organizează un astfel de partid nu-și justifică existența. Fără promisiunile din “pachetul social”  al PSD, partidul lui Ciolacu nu poate fi perceput ca partid de stânga. Fără să arate că susține investițiile majore, PNL nu mai poate fi considerat un partid de dreapta. 

Promisiunile PSD de creștere a pensiilor și salariilor se bat cap în cap cu investițiile PNL. Nu pot fi alocate fonduri într-o parte fără să nu se ia din cealaltă parte.

Dacă Marcel Ciolacu pare mai îngăduitor, Florin Cîțu declară război pe față. Nici mai mult, nici mai puțin, ca președinte al PNL, fostul prim ministru vorbește despre ruperea coaliției. Parcă la început s-a vorbit despre șapte ani de guvernare comună PSD-PNL, prin rotirea premierilor.

Cearta dintre partide este necesară, nu însă și războaiele. Ceea ce face acum Florin Cîțu nu mai este ceartă, nu mai este dispută politică normală.

Dacă admitem că poziția lui Florin Cîțu nu este o declarație de război adresată direct PSD-ului, ea poate fi încadrată la capitolul sabotaj. Fără îndoială, PNL traversează o criză de identitate și clarificare ideologică și doctrinară.

Interesant ar fi de aflat care este poziția președintelui.

Până la urmă Klaus Iohannis este artizanul acestei coaliții de guvernare. Fără acceptul său ar fi fost imposibilă acceptarea PSD-ului la guvernare.

1 trackback / pingback

  1. Cearta politică necesară | Informaţia Zilei – Info Ciorogarla

Comentariile sunt închise.

Şansele şi neşansele partidelor mici

Pare de domeniul fantasticului, dar după cum decurge cumetria dintre PNL şi PSD este posibil să asistăm la o reaşezare a principalilor jucători politici cotaţi peste pragul electoral.