Image 1
Image 2

Ce urmează după taxa pe lăcomie? Taxa pe trufie?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Orice slogan tinde să devină concept. O zicere simplă, ușor de reținut, aduce foloase electorale și, uneori, de prestigiu. Se întâmplă ca unele proiecte elaborate cu mare atenție să se întoarcă împotriva celor care speră să dea lovitura cu ele. Exemplele clasice aparțin unor politicieni puternici. La un moment dat, Traian Băsescu a fost un maestru al zicerilor meșteșugite, majoritatea sfârșind prin a-și arăta goliciunea.

“Aici sunt banii dumneavoastră” a fost un proiect gândit pentru marile construcții de drumuri. A ajuns de râsul gropilor. Emil Constantinescu a fost un pionier când a declarat că a fost învins de Securitate. Serviciile secrete, precum lupul, schimbă părul, dar năravul, ba.

Taxa pe lăcomie, în esență, nu este altceva. Autorul a mizat pe efectul ei lingvistic. Pe trimiterea la păcatele capitale. Ce poate fi mai urât decât lăcomia? Restul Păcatelor. Dar unul care să se potrivească la toată lumea este transmis de la guvern la guvern, de la lider la lider. I s-a spus aroganță. Și primul mare politician căruia i s-a potrivit a fost Adrian Năstase.  După el a fost o adevărată competiție pentru titlul deloc măgulitor de om trufaș, de individ arogant care-i privește pe toți de sus, cu nasul în vânt, parcă ferindu-l de mirosurile neplăcute ale muritorilor de rând.

Sunt liderii din prima linie de azi aroganți? Președintele Klaus Iohannis? Nu pare deloc să facă pe onestul. Nici nu încearcă să-și ascundă disprețul când vorbește despre adversarii lui. Ironiile lui Liviu Dragnea sunt o formă de aroganță. Seriozitatea autoimpusă a lui Ludovic Orban este până la urmă o derogare de la adevărata lui personalitate, de la adevăratul lui fel de a fi.

  O figură aparte, mai greu de surprins în tipare, este Dacian Cioloș. Succesul lui se datorează în bună parte figurii lui, “moacii” lui, ca în cazul actorilor. De aceea este și greu de prins adevărata lui personalitate, adevăratul lui caracter. Până la urmă, considerând că va ajunge președinte se va alinia celorlalte figuri politice și va avea felul lui de a fi arogant.

Pentru găselnița cu “taxa pe lăcomie” PSD începe să plătească electoral. Adică se compromite câte un pic în fiecare zi. Nici nu o aplică, nici nu renunță la ea. Mai mult, ministrul Teodorovici revine cu anunțul în doi peri că va avea loc o amnistie fiscală.

Se profilează aici un fel de haiducie. Ca Robin Hood, PSD vrea să arate că ia de la bogați și dă la săraci. Este tot o formă de trufie, numai că de data aceasta este o trufie fiscală. PSD mânuiește mai bine ca orice alt partid această armă a cadourilor sociale. Mizează în continuare pe un sentimentalism patriotard, înfierează multinaționalele. Rezultatul final nu este așteptat să se concretizeze în bani, ci în voturi. Se va vedea la alegerile din 26 mai cine ce a câștigat și ce a pierdut.

Dacă în cazul PSD este relativ ușor să-i surprinzi ingineriile, șmecheriile, în cazul opoziției este mai greu. Opoziția are o strategie mai sofisticată, dar urmărește același lucru: acumulare de capital electoral. Insistența cu care PNL cere majorarea alocațiilor pentru copii arată că ar proceda la fel ca PSD dacă ar fi la guvernare. Adică ar oferi cadouri electorale mascate pentru a se bate în piept că a crescut nivelul de trai. Este același gen de trufie specifică fiecărui partid. Poate că după lăcomie nu va urma trufia, însă în orice caz partidele sunt decise să epuizeze toate păcatele capitale. Chiar și afișul cu Kovesi, fără nume, doar cu figura așezată sub siglele PNL și PPE, scris mare AM REUȘIT, procuror-șef european, este o formă de trufie politică. De ce se folosește un partid de reușita personală a cuiva? Din dorința de a scoate capital electoral și din piatră seacă.

Sigla Informatia Zilei

Martiri fără voie

Asculta acest articol Oraş destul de neînsemnat în primele zile ale revoltelor din decembrie 1989, fără victime locale, fără incidente,