Ce se întâmplă cu partidele de sub pragul electoral?

Asculta acest articol

Formațiuni remarcabile prin prisma liderilor, trei partide importante – PMP, Pro România și ALDE – nu au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Toate sunt conduse de politicieni cu mare experiență, care au condus România. PMP, primul în ordinea apropierii de 5%, este condus de facto de fostul președinte Traian Băsescu.

Pro România este partidul fostului prim ministru Victor Ponta. ALDE, ultimul la procente, este formațiunea care, sub conducerea fostului prim ministru Călin Popescu Tăriceanu a făcut jocurile politice după spargerea USL.

Sunt trei personaje care au făcut parte din Consiliul Suprem de Apărare a |ării. Au fost oameni politici investiți cu o autoritate dincolo de o simplă funcție de ministru într-un guvern.

Acești oameni, cum se zice în popor, au tăiat și au spânzurat. Ei au dictat politica internă și externă a României ani buni. Zece ani a durat regimul Băsescu. Călin Popescu Tăriceanu era prim ministru la intrarea României în UE. Victor Ponta a fost șeful guvernului României sub doi președinți, ambii ostili partidului din care făcea parte, PSD.

Trei, doamne, și toți trei nu au reușit să-și tracteze partidele pe care le-au înființat după ce au pierdut susținerea marilor partide pe care le-au condus, respectiv PD, PNL și PSD, în vremurile lor de glorie.

Ce a fost are să mai fie, zice Ecleziastul. Adică îi putem vedea pe foștii importanți politicieni revenind în forță pe scena politică?

Sau, pornind tot de la zicerea Ecleziastului, îi putem vedea pe un Ludovic Orban, pe un Dan Barna, pe un Marcel Ciolacu, în postura predecesorilor lor, căzuți în disgrație prin voturile acelorași alegători care cândva le-au încredințat soarta României? În urma celor trei mari perdanți s-au aliniat o seamă de fideli.

Nu foarte mulți. Cei mai puțini foști subordonați l-au urmat pe Traian Băsescu. Din ce cauză? Francezii ar spune “a cause d’une femme”. A urmat-o pe cea mai fidelă susținătoare din timpul ambelor mandate, Elena Udrea.

Călin Popescu Tăriceanu s-a supărat pe PNL după ce a pierdut președinția partidului în favoarea lui Crin Antonescu. Unul dintre cei care au tras sforile la istoricul congres PNL din 2010 a fost Ludovic Orban.

Victor Ponta s-a supărat ca văcarul pe sat și și-a dat demisia întâi din funcția de președinte al PSD, apoi din fruntea guvernului. Omul care l-a forțat din interior a fost Liviu Dragnea.

Pe scurt, asta este povestea măririi și decăderii a trei mari politicieni care au condus ani buni de zile România după intrarea în Uniunea Europeană.

Printre cei care au fost și nu mai sunt mai pot fi enumerate câteva nume sonore, de la Adrian Năstase la Crin Antonescu, de la Mihai Răzvan Ungureanu la Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.
Lista foștilor miniștri redeveniți muritori de rând este prea lungă pentru a fi etalată aici. Și mai lungă este lista foștilor demnitari locali pe care lumea abia dacă îi mai salută pe stradă.

Acestor liste li se vor adăuga alte și alte nume. Istoria este extrem de selectivă. Reține doar personajele care și-au legat numele de proiecte cultural-artistice remarcabile. Pentru ei istoria se arată mereu generoasă. Spre deosebire de politica mereu nerecunoscătoare.

Excepție făcând marile momente istorice – revoluția de la 1848, războiul de independență din 1877, unirea din 1918, revoluția anticomunistă din 1989 – istoria politicii românești este istoria unor eșecuri. Călin Popescu Tăriceanu se chinuie să arate că el a fost primul ministru la momentul intrării României în UE. Nimeni nu-l bagă în seamă.

Adrian Năstase zice degeaba că el ca prim ministru a negociat intrarea țării în UE. Mai degrabă este pomenit ca fondator al Muzeului de Artă Contemporană a României, muzeu ce funcționează în Casa poporului, oferindu-i acesteia mai mult prestigiu decât Senatul și Camera Deputaților.

Dar să revenim la cele trei partide căzute sub pragul electoral. Ce se va întâmpla cu ele, cum se pot salva? Într-un singur mod: să se lipească de partidele din care s-au rupt.