Asculta acest articolOdată trecută sărbătoarea de Sfânta Maria se intră în logica evenimentelor de toamnă. Pe de altă parte, august este prin excelență luna concediilor. La fel și președintele Klaus Iohannis este și nu este în concediu. Este în țară, deci nu este în concediu. Merge de la mare la munte, trece săptămânal Carpații, într-un fel de navetă între București și Sibiu.
Dacă s-ar face o comparație între anul trecut și anul acesta balanța activității s-ar înclina spre 2017. Unii spun că datorită apropierii alegerilor prezidențiale. S-a trecut de mijloc mandatului. În decembrie se vor face trei ani. Au mai rămas doi. Tot în 2019, la începutul verii, vor avea loc și alegerile europarlamentare. Un motiv suficient de puternic pentru partide să se pregătească în paralel cu președintele pentru marea confruntare electorală.
Unul din subiectele ce par să acapareze atenția opiniei publice este Centenarul. Împlinirea unui secol de la Unire dă bătăi de cap tuturor. Președintele atinge tangențial subiectul. Guvernul, după mai multe încercări eșuate, bate pasul pe loc. Nu știe ce are de făcut. Este de înțeles din moment ce nu s-a mai confruntat cu o astfel de problemă.
De fapt ce este Centenarul? De ce înainte de a se face ceva concret, înainte de a avea un program, toată lumea comentează pe marginea lui? De fapt, ce se sărbătorește se știe. Cum se va sărbători nimeni nu are nici cea mai vagă idee. Când liderul UDMR a declarat că maghiarii nu au ce sărbători toată lumea a sărit ca arsă. Au avut, în sfârșit, ceva de care să se agațe. Premierul, de pildă, sau ministrul Culturii nu zic nimic, prin urmare nimeni nu-i critică.
Ce cuprinde Centenarul? O perioadă de o sută de ani împărțită pe felii. Perioada interbelică s-a remarcat prin două aniversări rotunde, de zece și de 20 de ani. Pregătirile din 1928 ar putea fi un model pentru Centenar. S-au publicat ample lucrări științifice, culturale, istorice. Cea de-a doua aniversare, din 1938, a fost ceva mai modestă din acest punct de vedere.
O altă perioadă este cea cuprinsă între 1940-1945. Se pune în alt mod. Urmează perioada comunistă. Poate fi pusă între paranteze perioada 1945-1989? Centenarul, dacă este să fim corecți, trebuie să prindă și acei 44 de ani.
Ultimii ani, din decembrie 1989 până în zilele noastre este al doilea mare calup istoric, după cel comunist. Acesta este cel mai bine cunoscut. Cum ar trebui prezentat? Triumfal din perspectiva democrației. Ceva mai sceptic și reținut ca realizări economice, echitate socială, consens național. În acești ani au părăsit România peste 4 milioane de cetățeni. Nu din cauza binelui. Deci ce sărbătorim? Se poate defila, se pot prezenta forțele armate din ce în ce mai bine dotate, se poate dansa, se pot intona cântece patriotice. Dar pe hârtie ce punem? Îl băgăm în istorie pe Gheorghiu Dej și pe Nicolae Ceaușescu? Scoatem în lumină rolul istoric a lui Ion Iliescu? Nicolae Văcăroiu face parte din istoria celor o sută de ani? La fel și Traian Băsescu, cu cele două mandate ale sale, a ocupat 10% din spațiul istoric al Centenarului.
Kelemen Hunor o fi spus din calcule electorale că nu are ce sărbători, dar câți dintre români știu cum ar trebui sărbătorit Centenarul altfel decât o simplă zi națională, cu defilări, dansuri și voie bună? Cel mai simplu ar fi ca fiecare breaslă să-și facă propriul program, scriitori, artiști, muzicieni, istorici etc. să-și facă fiecare “rezumatul” celor o sută de ani, cu bune și cu rele. Nu neapărat într-o lumină sărbătorească. Odată la o sută de ani ar trebui să ne permitem să fim sinceri.
