Image 1
Image 2

Ce pedeapsă merită preoţii care au furat mâna Sfântului Haralambie?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preoti-mana lui Haralambie    Trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce au fost arestaţi în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la Mănăstirea Mega Spileo.


Cei trei preoţi, din judeţul Satu Mare, erau, cu un grup de aproximativ 40 de persoane, în pelerinaj în Grecia, organizat de o firmă din Deva, potrivit unor surse oficiale. Este vorba de trei preoţi din Protopopiatul Ortodox Oaş, respectiv preotul paroh de la Biserica din Mesteacăn, pr. Emanuel Oros,  preotul paroh de la Biserica din Aliceni, pr. Daniel Popa şi preotul Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş, Marius Borhidan.
Ajunşi la Mănăstirea Mega Spileo, cei trei preoţi, împreună cu o altă persoană, au încercat să fure mâna stângă Sfântului Haralambie, fiind prinşi şi, ulterior, arestaţi, scrie presa din Grecia. Suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mănăstirii.
Ca o concluzie a acestei întâmplări, rugăm cititorii să răspundă următoarei întrebări:

[cardoza_wp_poll id=164]

46 de comentarii

  1. De ce nu ati supus la vot si varianta; Poate sint nevinovati. !!!!Nimeni ,niciunde nu spune ca cei trei preoti au furat, cu siguranta Nici nu aveau cum ! Deodata ,in acelasi timp cei trei preoti au pus miinile lor pe mina Sf.si au scos-o din racla. Sa fim seriosi. Nici macar complici nu sint. Totul este o facatura ordinara, o razbunare din invidie pentru caracterul minunat al acestor tineri. Cu atit mai mult cu cit pe unul din preoti si familia lui , ii cunosc si niciodata nu ar putea savirsi o asemenea fapta nici macar cu gindul. Sa raspunda si sa-si asume fapta cel care a furat mina Sf. sa nu mai discutam de complici si alte magarii. Este o inscenare mizerabila si trebuie sa inceteze imediat si cei trei preoti cu suflete curate sa fie lasati sa slujeasca ca pentru asta au invatat carte nu sa stea la puscarie . Incetati cu calomniile. Ajunge!

  2. Judecati, jigniti, si alegeti pedepsi, cine sunteti voi? Dumnezeu e unul , si nu e niciunul dintre voi . Pe parintele Popa Daniel il cunosc, si stiu ca si-ar da si haina de pe el sa ajute un suflet,verificati sa vedeti ce casa are ,ce masina care mai mereu se strica sau ramanea fara benzina ce dovezi aveti voi sa aratati un om cu degetul? si chiar daca ele ar fi nu suntem nimeni sa avem acest drept.

  3. Mi-e milă de ce fel de oameni am ajuns. Doar să judecăm știm dar să întelegem/ajutăm aproapele nu putem, e imposibil așa ceva. Răstigniți? Trăzniți? Ar trebui să vă fie rușine. Să crape rușinea în voi! Nici măcar un criminal nu e judecat în felul astă la tribunal, dar un preot de niște oameni oarecare?! Cine sunteți voi?

  4. Tot stau şi mă mir la cele scrise în comentariile de mai sus! Un popor aşa zis “creştin” dar care este orb şi nu vede, surd şi care nu aude. Isus a vorbit aşa de clar: “Tare vă mai rătăciţi, pentru că nu cunoaşte-ţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu”; “Când un orb călăuzeşte pe un alt orb, amândoi cad în groapă”; “Cercetaţi Scripturile că în iele socotiţi că aveţi viaţă veşnică, iele însăşi mărturiesc despre Mine”; “Slava Mea n-o împart cu nimeni”; “Inapoi satană, căci este scris: Închinarea este doar la D-zeu”; Apostolul Petru pe când era în viaţă, (Faptele Ap. cap. 10) şi s-a dus în casa sutaşului Corneliu trimis de Domnul Isus, acest om s-a aplecat înaintea lui să i se închine, dar Petru l-a ridicat de mână şi i-a zis: Si eu sunt om, închinăte la Dumnezeu”; Ioan în ultima carte a Sf. Scripturi pe când era izolat în insula Patmos, i se arată un înger, şi îi spune să scrie tot ce vede şi aude, el cade cu faţa la pământ şi se închină acelui înger strălucitor trimis de Dumnezeu să stea de vorbă cu el, şi acel înger când îl vede pe Ioan ce face, ştiţi cei spune: Fereşte-te Ioane să faci una ca asta, pt. că eu şi cu tine şi împreună cu alţii, lui Dumnezeu să ne înhinăm”. Şi întrebarea care ar trebui să se pună astăzi la tot ce se face şi se vede: “Cât ar mai trebui să mai vorbească Dumnezeu acestui popor, ca să vadă şi să audă? Acestea sunt rezultatele care le vedeţi, din pricina neascultării şi necunoaşterii Scripturilor. Ce ar mai trebui oare să ne mai arate Dumnezeu, ca acest popor să se trezească!

  5. Dragilor
    Citesc comentariile si nu vad decat comentarii pline de rautate sau sustineri, ambele fara argumente rationale.
    Problema trebuie analizata cu obiectivitate.
    1. Nu stim daca preotii au furat mana Sfantului, si aruncam acuze fara dovezi, punand astfel o pecete pe fruntea lor. Chiar daca vor fi gasiti nevinovati , vor ramane pe viata cu stigmatul de HOT.
    2. LOGIC, nu puteau fura mana, caci nu o puteau folosi. Se putea afla foarte usor in momentul in care aceasta era scoasa la inchinare credinciosilor.
    3. Daca acesti 3 preoti fac parte din categoria celor care incearca sa traiasca ortodoxia intr-un ritm mai accentuat – sa le zicem ULTRAORTODOCSI, cine suntem noi ssa-i judecam?
    4. Despre fiecare dintre ei am auzit lucruri bune – Marius Borhidan face treaba exceptionala la Spitalul din Negresti, Daniel Popa e tanar, iar Emanuel Oros are vechime la Mesteacan. Pe seama celui din urma s-au format o serie de legende urbane daca le pot numi asa> si-a format un nucleu de credinciosi – sa le zicem ultraortodocsi, ingrijeste niste tineri – baieti si fete de prin zona respectiva – pe care am inteles ca-i pretuieste si respecta mai mult decat pe propriii copii, tot acolo, prin padure s-a mutat o familie de crestini din Caraseu, care s-a izolat acolo, rupandu-i si pe copii de la scoala si exemplele pot continua.
    5. Personal, nu cred ca cei trei preoti ar fi fost in stare de furt. Pentru ei slujirea la altar e mai importanta decat orice, iar furtul nu face parte din obiceiurile lor. Exista insa si posibilitatea ca eu sa ma insel.
    Peste tot si peste toate sta judecata Celui de Sus.
    Noi trebuie sa stam deoparte si sa nu judecam Biserica prin prisma slujitorilor ei, ci sa citim Scriptura si sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului : Primul fara de pacat, sa ia piatra si sa o arunce.
    Bucurie tuturor, iar celor trei putere sa treaca peste toate.

  6. Oameni!Oricare citiţi mesajul acesta,înainte de a arunca cu piatra prin cuvinte,gesturi sau speculaţii,ia să vă gândiţi că pentru fiecare vorbă,gând şi faptă,se va da socoteală în faţa Lui Dumnezeu la înfricoşătoarea judecată.Nu daţi cu băţul în baltă,fiindcă se vor întoarce împotriva voastră a fiecăruia în parte tot ce aţi spus!

  7. Observ ca aici sunt foarte multi ,,judecatorii,, auziti,a-ti fost cumva acolo sa vedeti situatia??cum va permiteti sa ii calomniati asa ??sunt NEVINOVATII;a-ti fii mai de folos tacand…inca o idee,de ce cand s-au impementat cip pe carnet d sanatate si permis BOR nu a iesit afara cu declaratii??de ce auzind doar deja au luat ,,masurii,??

  8. Dumnezeu este IUBIRE.indiferent din ce confesiune religioasa facem parte trebuie sa ne iubim aproapele.Am vazut comentarii care indirect ataca credinta stramoseasca.Din pacate la noi functioneaza forte bine zvonerul si raspandacul.Nu stim adevarul,dar toti ne dam cu parerea.Daca putem sa acuzam,sa aruncam cu mocirla atunci ne creste doza de endorfine. Nu ar fi mai bine sa ne rugam pt aflarea adevarului?
    Va rog sa va amintiti ca si Isus avenit sa ne mantuiasca si nu sa ne judece,ori noi nu suntem mai presus deEL

  9. inca o dovada ca religia nu are tereaba cu credinta, cat de ipocrit sa fi sa spui altora nu fura, dar tu esti prins? niste impostori si mincinosi, sper sa stea putin pe la beci, furtul e furt si punct, nu este nici o abatere sau conditie de a te sustrage,. pe langa ca toate povestile cu moastele sunt o inventie a religie (nicaieri in biblie nu e scris de asa ceva) cu care incearca sa ne indobitoceasca, astia mai vor sa ara si eroi? cu ce ne ajuta pe noi daca aduceau acelea oase in satu mare? se faceau pelerinaje si cineva castiga euroi, la cei inculti merge (sincer ma asteptam sa fie din zona respectiva). inafara de ipocrizie si penibilitate nu am cum descrie situatia. sunt sigur ca scapa, o sa ii mute undeva si cu atat ramanem, ca am ratat sansa sa pupam oasele nu stiu cui

  10. Multumesc pentru clarificare : *ADEVARUL* de Baia Mare ? Oare sediul Episcopiei Maramuresului si Satmarului nu e la Baia Mare? Poate au un cuvant de spus cei care au fost in pelerinaj , nu noi , care ne ….dam cu parerea pentru o stire senzationala , exploziva, nemaipomenita , bomba , exclusiva ! Parca asta e practica in jurnalism , sau ma insel? Si inca o nelamurire : pentru superiorii Bisericii care fac la randul lor pelerinaje cine-si da girul sau acceptul?

  11. “Draga Rodica” o intrebare: la perchezitia facuta asupra lor s-au mai gasit doua cranii si un maxilar (conform Adevarului de Baia Mare) ce justificare mai aveti pentru ai apara ? Chiar daca acestea ar fi de la Aiud nu sunt moaste. Trebuie sa fi dus cu pluta sa duci cranii din Romania in Grecia fara a avea un act justificativ. Asa ca Rodica & compania … lasati piatra jos si nu-i mai aparati

  12. Cati dintre cei care comenteaza santem fara de pacate si greseli in fata lui Dumnezeu si a semenilor nostri? Doar bunul Dumnezeu este in masura sa ne judece si sa ne ierte , in masura in care meritam; nici eu nu am calitatea de a judeca , insa stiu sigur ca cei trei preoti NU AU COMIS FAPTA de care sant acuzati ! Poate conducerea BOR sa puna mana pe Biblie si sa jure ca e fara de pacate , ca nu e o inscenare pentru cei trei preoti , care in afara de milostenie si rugaciuni nu ne-au indemnat la fapte reprobabile si care (aici cred ca e ….BUBA) nu au cerut niciodata un leu pentru ceva !Am proprietatea cuvintelor cand fac aceste afirmatii , deoarece in ultimele trei luni de cand am luat parte la Sfintele Liturghii , rugaciuni si masluri nu s-a facut nici macar o aluzie de a contribui financiar pentru ceva ! Si ceea ce este mai important : aici se respecta cu strictete canoanele bisericesti , iar rugaciunile nu se fac la repezeala ca in alte lacasuri de cult ! Deci , cine ridica piatra ……..?

  13. “Domnule” Andrei eu nu ma leg de cei trei preoti ci de fapta lor. Au facut de rusine preotimea, episcopia si tara. Sa presupunem ca moastele nu au fost gasite la ei dar si tainuirea este un pacat. Aparatorilor le recomand mai nulta smerenie si cumpatare. Nu uitati ca si diavolul se poate transforma in inger de lumina. Rugati-va mai mult pentru voi si va este suficient pentru “linistea” sufletesca.

  14. Acesti trei preoti NEVINOVATI! habar nu aveti ce vorbiti… inainte de a publica o stire, informati-va daca ceea ce scrieti este si adevarat, nu va afisati cu afirmatii…
    De ce nu ati luat legatura cu pelerinii din acel pelerinaj?
    Sa presupunem la absurd, ca 1 % din ceea ce ati afirmat nu e adevarat.
    Cum va revansati fata de cei pe care i-ati acuzat ? o sa va cereti iertare in public, asa cum i-ati acuzat?
    Cum o sa mai spuneti atator oameni ca defapt lucrurile stau altfel?
    Sa dea Dumnezeu sa iasa totul la lumina si sa va ierte Dumnezeu pe toti cei care i-ati acuzat pe slujitorii, ai bisericii si a Lui Dumnezeu!

  15. Ne grabim sa facem acuzatii.In Romania s-a uitat de prezumtia de nevinovatie,de solidaritate,de iubirea de aproape.In orice stat civilizat statul isi apara cetatenii.V-as reaminti de cazul Teo Peter,cand SUA a intervenit pt.cetateanul amercican care l-a omorat pe Teo.Ambasada Romaniei din Grecia ar trebiu sa intervina si sa ne dea informatii exacte.

  16. Conform celor relatate in ziar ,ei au fost prinsi si moastele au fost inapoiate manastirii.Deci moastele trebuiau sa fi fost gasite la ei,din moment ce au fost inapoiate.Treaba urata.Daca fapta este dovedita trebuie excomunicati.Daca mana sfantului face parte din patrimoniu cultural al Greciei,preotii trebuie condamnati la inchisoare.Uite asa reusim noi romanii sa dovedim si in strainatate moralul crestinesc si caracterul nostru uman.

  17. Articolul este de toata jena. In primul rand nici nu v-ati obosit sa vedeti ce s-a intamplat cu adevarat. Preotii sunt nevinovati, nu au avut de a face cu furtul si acest lucru se va demonstra in aceste zile. Dar noi ne grabim imediat sa aruncam cu pietre in cei care se roaga pentru noi.

  18. Daca un om fura o paine, este pedepsit, desi poate i-o fi fost foame. Acesti oameni nu pot minti ca au vrut sa fure pentru satmareni. Nu au avut niciun motiv sa o faca, iar, ia ceea ce priveste partea financiara a bisericilor/preotilor, nu au motiv sa se planga.

  19. Cei ce scriu asta in presa sunteti nebuni? NU au furat nimic! NU voi faceti DREPTATE! DREPTATE oricum va fi! NOI il vom ajuta pe duhovnicul nostru de suflet sa treaca PESTE, STIM cu toti ce s-a intamplat nu a fost un FURT!! NU STITI CE SA MAI SCRIETI DRAGILOR, voi astia din presa?

    Eu am votat pentru ‘ Merită iertaţi pentru că au furat spre binele credincioşilor (5voturi, 33%) ‘ dar ati formulat GRESIT total. era mai corect ‘ Merita iertati pentru ca EI NU SUNT VINOVATI ‘ ! Veti vedea care e adevarul pe parcurs

  20. Nu credcă sutnem noi în stare să decidem, presa ar fi bine să nu mai scrie de astea pentru că nu sunt adevărate. Aveţi informaţii false cu privire la aceste aspecte, ar trebuii să ştergeţi acesastă postare.
    Pe unele site-uri scrie că erau cei 3 + încă 2, aici doar 1. Sunteţi nişte mincinoşi.

Lasă un răspuns

Connect with