Asculta acest articolUnul dintre cei mai activi lideri politici pe timp de vară spunea zilele trecute că pentru prezidențiale se va duce “un alt tip de campanie electorală”.
Nu a dat niciun fel de explicații. Nici măcar nu a lăsat să se înțeleagă în ce fel campania pentru alegerea președintelui va fi cu totul diferită de ceea ce am văzut până acum.
Din 11 august se adună semnături pentru candidați.
Mai este doar o lună și încă nu sunt cunoscute decât două nume: Klaus Iohannis și Ramona Ioana Bruynseels. Unul este ușor de reținut, fiind auzit zi de zi de cinci ani încoace, iar celălalt este ceva mai greu de reținut. Va suna straniu, în caz că va câștiga alegerile, să se strige în piață fie “Trăiască Bruynseels!”, fie “Jos Bruynseels!”.
Desigur, pare o glumă. Un partid mic nu are absolut nicio șansă să-și trimită candidatul nici măcar în turul doi.
UDMR se află în aceeași situație, dar în ciuda evidenței Kelemen Hunor se înscrie în cursa electorală. La fel vor proceda și alte partide mai mici. În mod sigur, dacă PSD nu-l va accepta pe Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE va deveni candidatul propriului partid. Pro România și PMP vor proceda la fel.
Alegerile prezidențiale sunt întotdeauna altfel în primul rând pentru că se înscriu în cursa electorală o sumedenie de candidați care știu de la început că nu au nicio șansă. Motivul este unul simplu: partidul profită de alegeri și având un candidat propriu îi crește vizibilitatea.
Alegerile prezidențiale pregătesc terenul pentru următoarele alegeri, cele mai apropiate fiind cele locale. Rezultatele obținute dau o idee despre rezultatele de la locale. În cazul UDMR, de exemplu, se testează procentul de intrare în parlament, acel prag de 5% care dă fiori și partidului lui Tăriceanu. ALDE nu a atins pragul la europarlamentare și acest lucru obligă liderul să se înscrie în cursa prezidențială.
Acțiunea este cu două tăișuri: dacă Tăriceanu nu obține cinci procente ALDE nu va trece pragul electoral nici la parlamentarele din 2020. Asta va fi o problemă pentru PSD. Presupunând că rămâne în continuare un partid mare, PSD va fi obligat să intre în combinație cu Pro România. Așadar, Victor Ponta are tot interesul să ajute ALDE să se scufunde. Deci e greu de crezut că ALDE și Pro România vor avea un candidat prezidențial comun. Situația din 2016, de la parlamentare, nu se va repeta.
S-a dus vremea când un partid de dreapta, întâi PNL, apoi ALDE, au ajutat PSD să-și asigure o majoritate parlamentară și să guverneze. Ambele partide au fost la fel de naive, oferind pe tavă funcția de prim ministru fără să ceară nimic consistent în schimb. Doar niște portofolii ministeriale și niște funcții bine plătite pe la agenții.
Probabil următoarea campanie prezidențială va fi altfel pentru că fiecare lider va fi mai atent la ce pierde și ce câștigă dacă are un candidat propriu sau acceptă un candidat comun.
Cel mai pregnant exemplu este în cazul Alianței USR-PLUS. Dacian Cioloș are meritul de a se fi lansat ca posibil candidat prezidențial cu mult înainte de a avea un partid. Întâi a fost Dacian Cioloș, apoi PLUS. Numele lui a circulat impunându-se de la sine ca un veritabil prezidențiabil. Din spate a venit un alt posibil candidat.
De data aceasta nu s-a impus întâi numele, ci partidul. Întâi a fost USR, apoi Dan Barna.
Cum se vor tranșa lucrurile în interiorul Alianței rămâne de văzut. În orice caz, partidul care își va impune voința și va da candidatul va rămâne ca formațiune politică de sine stătătoare. USR este înainte de toate o emoție. Va reuși să se păstreze ca stare de spirit și în 2020 dacă nu va câștiga prezidențialele? Din moment ce vor fi adversari la prezidențiale, care vor fi relațiile cu PNL?
Actuala campanie prezidențială va fi altfel pentru că ALDE se va confrunta cu PSD, iar USR-PLUS cu PNL.
Deci, în primul tur, bătălia se va duce între prieteni.
