Asculta acest articol Ca și moda, politica este ca un tren care nu oprește în nicio gară. Totul se face din mers. Învinșii sunt aruncați din trenul puterii din mers, la fel cum vor fi aruncați și ei când se va face următoarea alternanță la guvernare.
Dar în acest iureș fără sfârșit, ce înseamnă adevărata schimbare? Vine cu adevărat sau este doar o amăgire? Ce s-a schimbat după căderea guvernelor PDL cu guvernul USL? Sau schimbat doar oamenii sau au fost schimbări profunde? Greu de apreciat. Datorită sistemului politic românesc, se pare că adevărata schimbare se petrece doar atunci când pleacă un președinte și vine altul. Guvernele vin, pleacă și se uită. Istoria pune etichete pe “regimul Iliescu” pe “regimul Constantinescu” și își va pune eticheta și pe “regimul Băsescu”. Schimbările majore, de profunzime, vin odată cu alegerea unui nou președinte. Atunci se rade tot, indiferent de natura guvernului în exercițiu. Ion Iliescu a lucrat cu trei prim miniștri. Emil Constantinescu a schimbat în patru ani trei premieri. Traian Băsescu, având două mandate mai lungi, a coabitat cu trei prim miniștri ca pisica și câinele, având parte și de o marionetă.
Următorul președinte, oricare va fi el, are un mandat de cinci ani. Va avea, așadar, posibilitatea de a desemna premierul după alegerile din 2016. Dar fiecare candidat promite schimbări imediat ce va fi ales, deși nu au loc alegeri parlamentare. Vorbim despre o adevărată schimbare în situția în care câștigă Victor Ponta sau candidatul dreptei? PSD insistă pe ideea că dacă este ales Klaus Iohannis nu se va schimba nimic. Nu mai vorbim de situația în care este aleasă Elena Udrea.
Ce va schimba președintele Iohannis? Nu știm. Dar ceea ce este sigur este că nu are motive să se răzbune pe ceea ce numim generic “oamenii președintelui”. Nu va schimba, cu alte cuvinte, sistemul pe care s-a bazat “regimul Băsescu”.
Prin urmare, despre o schimbare radicală putem vorbi doar în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale Victor Ponta. Că va fi bună sau rea, este altă discuție. Din acest punct de vedere, singurul partid care are căderea să vorbească despre schimbare este PSD. Opoziția guvernamentală, chiar dacă ACL este în competiție cu partidul lui Traian Băsescu, în turul doi este obligată să se unească. Cele două partide vor fi nevoite să se alieze și în cazul în care iese președinte candidatul ACL. După decembrie, indiferent cine merge la Cotroceni, dreapta se va unifica, fie ca alianță de guvernare, fie ca forțe de opoziție.
La congresul de tip teleconferință, PSD a încercat să sugereze că este partidul schimbării, dar nu merge până la capăt cu demonstrația. Adversarii, în special Traian Băsescu, au găsit o metodă simplă de contracarare: acuză PSD că vrea să pună mâna pe Justiție. Deocamdată PSD nu are sufiecinte argumente de a se apăra de această acuzație. Este punctul vulnerabil al PSD. Ca și cum doar Justiția înseamnă schimbare. Mai sunt în joc și alte instituții direct subordonate președintelui. Insitutții, care de fapt, alimentează dosarele Justiției. Lucrurile sunt încurcate. Rolul președintelui este de o complexitate greu de perceput de societate în ansamblu și de explicat într-o campanie electorală. Președintele odată ales, pe întreaga perioadă a mandatului, aruncă din tren pe cine dorește, fie coleg din fostul său partid, fie din opoziție. Natura schimbării ține de caracterul, de personalitatea și de voința președintelui. România are, în realitate, un regim prezidențial, deși Constituția zice altfel.
