Asculta acest articol
Spania: aerul condiționat vara se fixează la 27 de grade, iar iarna centrala termică la 19 grade. Cât sunt de ascultători spaniolii, nu știm. Că Spania are o climă mai blândă decât zona estică a Europei se știe.
De asemenea, se știe că Spania a avut parte de un regim dictatorial, nu atât de dur ca România din punctul de vedere al regimului alimentar, ci mai degrabă generalul Franco s-a axat pe respectarea doctrinei de dreapta.
Mai mult decât atât, spre deosebire de un Nicolae Ceaușescu și decât Ion Iliescu, conducătorul a cerut ca după moartea lui să fie reinstaurată monarhia.
Deci este greu să faci o paralelă între istoria noastră și istoria modernă a Spaniei. Cum ar fi fost România dacă Nicolae Ceaușescu proceda ca generalul Franco? După ce a fost primit ca un rege în Marea Britanie, ne-am fi putut aștepta la așa ceva.
Dar să revenim la centrala termică de la iarnă care va fi fixată la maximul 19 grade și la aerul condiționat care este limitat la 27 de grade. Poate fi urmat acest exemplu? Nu poate. Catalonia care își cere autonomia va respecta măsurile luate de guvernul central spaniol?
Politicienii de pe toate meridianele lumii sunt tentați să anunțe măsuri care știu că nu pot fi respectate. Politicienii prin natura lor forțează nota pentru a ieși în evidență. Iată avem un exemplu recent în Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a Statelor Unite căreia i-a intrat în cap că trebuie să facă o vizită în Taiwan.
Președintele Joe Biden a avut o rezervă, mediul politic american, democrați și republicani, i-au spus că nu este momentul să tensioneze relațiile cu China, dar “Doamna Tanc”, cum este supranumită, s-a dus în Taiwan. În timpul vizitei, avioane de luptă chineze au survolat spațiul aerian taiwanez, navele militare americane din zonă au fost în alertă, dar doamna Pelosi și-a urmat traseul.
Sunt două exemple extreme, dar se pare că spre o astfel de realitate politică se îndreaptă lumea. În contextul războinic actual sunt și voci mai puțin radicale.
Fostul cancelar Schroder, consilier al titanului Gazprom, anunța că Rusia este gata să demareze negocieri pentru terminarea crizei, dar nimeni nu-l ia în seamă.
S-ar părea că opinia publică mondială nu este dispusă să aplece urechea la propuneri mai puțin războinice. La fel ca premierul Viktor Orban, doamna Pelosi simțea nevoia să fie beneficiara unei glorii fie și de o singură zi.
Sinteză a 20 de secole de cultură și civilizație, în mod paradoxal secolul 21 dă la iveală oameni politici de slabă factură.
Și indivizii dotați, valoroși, personalitățile de excepție care ar putea schimba istoria lumii în bine, s-au dat la o parte cam peste tot în lume.
În toiul evenimentelor care se derulează cu o viteză amețitoare, guvernele au cam pierdut controlul. O firmă din industria petrolului după scumpiri a înregistrat un profit cu 80% mai mare decât înainte de criză. Ce fel de criză este asta? Nu cumva este o criză de sistem care încurajează formațiunile anti-sistem? Este într-adevăr o criză a materiilor prime sau o criză politică?
În prea mulții ani de pace, probabil s-a acumulat prea multă energie și frustrări și acum orgoliile politicienilor dau pe dinafară. Este clar că nu există un conflict între națiuni, ci între conducători. Nu rușii și americanii nu pot ajunge la o înțelegere privind rezolvarea războiului din Ucraina, ci Vladimir Putin și Joe Biden, cu susținătorii lor, au o problemă.
Federația Rusă nu a fost sancționată de populația din zona UE și NATO, ci de guvernele țărilor NATO și UE.
Asta se întâmplă în democrațiile reprezentative. Poporul votează o listă propusă de niște partide, iar partidele respective își desemnează oamenii care conduc țările și lumea din zona țărilor cu regim democratic.
Nu spaniolii au votat să li se limiteze temperatura la locurile de muncă și locuințe, ci guvernul rezultat în urma voturilor.
Așa se prezintă situația globală în primul sfert al secolului 21. Cum se va termina nebunia asta?
